X

ECUMENISM an de an: Ortodocși și eretici au „sfințit biserica” de gheață la Bâlea Lac

de null

Biserica de Gheaţă de la Bâlea Lac a fost sfinţită, marţi, de preoţi de la mai multe confesiuni, aceasta având o capacitate de 50 de locuri, băncuţe din gheaţă, acoperite cu lemn, lăcaşul de cult fiind deja căutat pentru botezuri şi cununii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al Complexului de gheaţă de la Bâlea Lac, Lidia Bădilă, a declarat că Biserica de Gheaţă de la Bâlea Lac este singurul lăcaş de cult ecumenic unde au loc botezuri şi cununii pentru orice cult, biserica fiind sfinţită, marţi, de preoţi de la patru confesiuni diferite.

„La slujba de sfinţire au fost prezenţi patru preoţi de la patru confesiuni diferite: romano-catolică, greco-catolică, ortodoxă şi evanghelică. Preoţii au subliniat faptul că ei binecuvântează biserica, pe principiul că omul sfinţeşte locul. La Biserica de Gheaţă au fost deja programate două botezuri şi o cununie”, a spus Bădilă.

Lidia Bădilă a spus că biserica are o capacitate de 50 de locuri, are băncuţe din gheaţă, acoperite cu lemn, iar altarul a fost, de asemenea, sculptat în gheaţă.

Ea a afirmat că, în 5 martie, la Biserica de Gheaţă va avea loc botezul unui copil al unui cuplu de etnie maghiară, care şi-a manifestat dorinţa ca bebeluşul să fie creştinat într-un loc cum nu este altul în ţară, familia urmând să îşi boteze copilul în rit evanghelic.

Cei care vor să ajungă la Complexul de gheaţă de la Bâlea Lac o pot face numai cu telecabina, iar costul unui drum dus – întors este de 60 de lei.

Acesta este al zecelea an consecutiv în care se construieşte o biserică de gheaţă la Bâlea Lac.

NOTĂ OrtodoxINFO

De zece ani se întâmplă această încălcare de Canoane cu toate că Sinodul BOR a restabilit în 2008, printr-un comunicat, Sfintele Canoane care spun urmatoarele:

– nu este ingaduit niciunui ierarh, preot, diacon, monah, monahie sau credincios mirean din Biserica Ortodoxa Romana sa se impartaseasca euharistic in alta Biserica crestina. De asemenea, nu este ingaduit niciunui cleric ortodox sa concelebreze Sfintele Taine si Ierurgii cu slujitori ai altor culte.

– cei ce nu se supun acestei hotarari pierd comuniunea cu Biserica Ortodoxa si, in consecinta, vor suporta sanctiuni canonice corespunzatoare starii pe care o ocupa in Biserica: depunerea din treapta sau caterisirea, in cazul clericilor, si oprirea de la impartasanie a credinciosilor mireni.

[dntplgn recurring_amt1="5.00" recurring_amt2="10.00" recurring_amt3="20.00" item_name="Donatie"]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button