Jurnalista Oana Șlemco, care în urmă cu doi ani promova consumul de insecte spunând că a mâncat făină de greieri și i-a plăcut, s-a adaptat vremurilor tulburi pe care le traversează țara noastră și a ieșit la vânătoare de preoți. Zilele trecute, Oana Șlemco a publicat pe Facebook o înregistrare cu predica susținută de un preot într-o biserică din Vatra Dornei, duminică, în ziua alegerilor anulate.
Înregistrarea video este însoțită de următorul text:
„Aceasta este o înregistrare primită de la un cititor, care a participat la slujba de duminică dimineață de la Catedrala „Sf Treime”, din Vatra Dornei.
Catedrala se află în centrul orașului – stațiune, nu în vreun cătun.
În loc să slujească, preotul a făcut propagandă politică în biserică și le-a transmis enoriașilor un lung șir de dezinformări. Printre alte aberații, el susține că în țara asta oamenii nu mai pot să vorbească liberi pentru că sunt arestați. Păi, dacă lucrurile stăteau cum spune părintele, mai era el liber să slujească având în vedere că nu-i la prima tentativă de dezinformare. Localnicii mi-au transmis că propaganda politică a fost normalizată în această biserică. Repet, preotul asta a spus un lung șir de aberații, și nu la el acasă, ci în biserică.
Am verificat filmarea înainte să o public, cu ajutorul mai multor surse care au confirmat că este autentică”.
Ulterior, înregistrarea audio a fost publicată de Europa Liberă, de unde a fost preluată de mai multe publicații, fiind vehiculată o declarație scoasă din context, din care a fost eliminată partea în care preotul respectiv spunea că „drumul României este cel arătat pe cărarea sfinților și mărturisitorilor.”
Cuvântul preotului:
„Mântuitorul Iisus Hristos dorește să intre în națiunea noastră, să-L primim ca vindecător. El dorește să ne vindece, dar noi îi punem răbdarea la încercare.
Astăzi se vede mai mult decât oricând că noi nu suntem liberi. Nu suntem liberi, au început o serie de arestări, cei care vorbesc altfel decât este politica oficială sunt urmăriți sunt persecutați, sunt închiși ș.a.m.d.
Așa cum s-a întâmplat și la pandemie, care a fost un experiment.
Deci este vremea, iubiți credincioși, să ne luăm destinul în mâini și să nu lăsăm pe alții să hotărască peste noi și să nu spună cineva că noi suntem prea slabi.
Avem aceasta gândire fatalistă că nu putem schimba nimic. Nici vorbă! (…)
Din păcate, atâtea veacuri, națiunea noastră a fost dezbinată. Au avut grijă alții să ne dezbine mereu, să semene sămânța discordiei.
Această țară este binecuvântată de Dumnezeu. În această țară se văd urmele pașilor Lui, urmele sfinților care ne-au arătat care este drumul spre Dumnezeu, drumul pe care trebuie să-l urmați. Nu drumul spre Bruxelles, nu drumul spre Washington sau mai știu eu ce alte capitale influente. Drumul este cel arătat pe cărarea sfinților, pe cărarea mărturisitorilor.
Noi, mergând pe acest drum, trebuie să spunem întotdeauna nu trădătorilor, trebuie să spunem nu iudelor, trebuie să spunem nu vânzătorilor de țară.”
[dntplgn recurring_amt1="5.00" recurring_amt2="10.00" recurring_amt3="20.00" item_name="Donatie"]
mare româncă, Sl(oi)emco…Pariez ca e din neam botezat cu briciul.