X

Polul suveranist – soluția regenerării României

 

Acum trei ani ani, într-o întâlnire informală la Cluj-Napoca cu liderul AUR, George Simion, acesta mi-a spus că la alegerile parlamentare viitoare, partidele suveraniste se vor apropia de 40 la sută din sufragii. Atunci i-am transmis neîncrederea mea pentru acest procent ridicat, deși suveranismul în România intrase pe o linie ascendentă, lucru pe care îl cunoșteam foarte bine din interior, încă de la începutul anilor 2000. Partidele suveraniste, care vin pe o tradiție patriotică și creștină de la sfârșitul anilor `90, iată că au devenit la alegerile din 1 Decembrie noua paradigmă politică în țara noastră, pe trendul favorabil al creșterii acestei mișcări în toată Uniunea Europeană și datorită imboldului victoriei lui Donald Trump din SUA.

Poporul român sătul de politica disolutivă regresivo-progresistă, globalistă și anticreștină a Bruxellului implementată dur în România, prin ”boții” de serviciu și a rețelei soroșiste, s-a prezentat masiv în duminica alegerilor la vot și au folosit ștampila ca armă pentru recuperarea țării, a avuției naționale și a suveranității politico-economice. Faptul că membri BOR, clerici și mireni – parohii și mănăstiri – au susținut la vot candidații suveraniști arată clar faptul că poporul creștin-ortodox român dorește revenirea la valorile naționale, la tradiții, la morală și la credința creștină. Pentru mine nu a fost o surpriză că, în urma votului la parlamentare, AUR a devenit al doilea partid al țării, cu circa 18 la sută din sufragii, iar SOS intră de unul singur în legislativul țării, cu 7 la sută dintre electori, precum și POT-ul, considerat partidul candidatului prezidențial Călin Georgescu, cu peste 6 procente.

Polul suveranist are misiunea istorică de a guverna pentru binele românilor. Acest pol suveranist reprezintă o forță electorală și politică care trebuie să-și asume intrarea la guvernare și reconstrucția României pa baze economice și politice sănătoase și să restaureze demnitatea României și a instituțiilor statului român pe plan european și internațional. Este momentul zero al reînceperii reconstrucției și înnoirii României pentru ca țara noastră să redevină o forță politică și economică majoră în UE și în relațiile cu SUA și Marea Britanie, precum și un pod al păcii în regiune.

Este nevoie de oameni noi, competenți și cu calități morale în structurile de conducere administrative ale statului. Reconstrucția țării trebuie să înceapă de la regenerarea unei elite naționale capabile să guverneze țara și administrațiile regionale și locale. Este nevoie stringentă de o reformă administrativă guvernamentală și legislativă, precum și de o reformă regională a administrației locale și a aparatului centralizat, mult prea stufos și birocratic. Consider că polul suveranist trebuie să ia decizia și asumarea guvernării țării într-un moment greu economic, politic și geopolitic pentru țară, pentru a impune soluții eficiente și reforme de structură, care să ducă la flexibilizarea economică și administrativă a statului român, reforme necesare odată cu reindustrializarea țării pentru o creștere economică sustenabilă și pentru prosperitatea românilor.

De altfel prim-vicepreședintele Marius Lulea a afirmat presei că România are nevoie de un premier provenit din polul suveranist, iar, de asemenea, liderul Claudiu Târziu susține o adevărată ”schimbare la față” a administrație statului român.

Polul suveranist are misiunea istorică de a guverna pentru binele românilor și de recăpătare a demnității și credibilității instituțiilor statului român pe plan intern și pe plan extern. Este acum și o provocare pentru suveraniști pentru a identifica și de a impune acei oameni competenți și morali pentru reforma statului și regenerarea economiei și a instituțiilor locale, regionale și centrale. Această misiune de restaurare a demnității și eficientizări statului român trebuie să se implementeze de către oameni competenți, profesioniști și cu credință în Dumnezeu. România cu un guvern suveranist va reda strălucirea și importanța majoră regională și internațională a țării și va aduce stabilitate și prosperitate românilor. Guvernarea este o obligație și o responsabilitate. Nu va fi ușor, dar este o chemare și o misiune istorică încredințată de popor în urma alegerilor parlamentare, nu întâmplător, tocmai de 1 Decembrie – Ziua Națională a României.

Ionuț Țene

[dntplgn recurring_amt1="5.00" recurring_amt2="10.00" recurring_amt3="20.00" item_name="Donatie"]

4 comentarii

  1. Eu cred că aceste alegeri au fost încă un eșec, iar România a ratat încă o șansă de a se elibera de sclavia mizerabila în care a fost adusă de aceasta clasă politică, iresponsabila, trădătoare și criminală . Este inadmisibil ca după 34 de ani de jaf, de distrugere, de politici iresponsabile, criminale, antinationale, antiromânești, PSD ul să câștige din noi alegerile. Românii au votat din nou pe ucigașii copiilor lor din decembrie 1989, deoarece acest partid criminal creat de evreul ucigaș Iliescu poartă vina, atât morală cât și juridică, pentru crimele infaptuite atunci de fondatorul său, Ion Iliescu, împotriva patriotilor români, dar și pe cei care au devalizat această țară și au vândut totul străinilor, împreună cu complicii lor din PNL USR. Istoria a demonstrat acum că patriotii romani au avut dreptate. Democrația evreiască este un sistem corupt și disfunctional, creat de elita evreiască doar în folosul ei și al poporului evreu, care sparge unitatea neamului românesc și o divizeaza, ca astfel să se poată menține la putere o clasă politica coruptă, trădătoare care slujeste doar neamul și elita evreiască, iar pe români ii oprima, ii divizeaza, ii manipulează și ii exploatează în propria
    lor țară.. Singura soluție pentru România este înlăturarea acestui sistem infernal, care ne atrage în certuri fără sfârșit, care este corupt, antiromânesc și antinational, care ne divizeaza, ne dezbina, pentru a ne sparge unitatea și instaurarea unui stat național românesc suveran ca cel înființat de Mișcarea
    Legionara în decembrie 1940, condus de patriotii români.

  2. Da, de facto, polul suveranist a castigat alegerile parlamentare 2024! E adevarat ca, daca adunam procentele PSD, PNL, USR, UDMR, suma va fi mai mare suma procentelor AUR, SOSRO si POT….DAR: PSD, PNL, USR si UDMR nu pot forma o alianta adevarata si trainica pentru ca diferentele de doctrina dintre ele si ambitiile personale ale politicienilor din ele sunt prea mari; in afara de asta, PNL-istii sunt pe deplin constienti constienti ca „minunatul” 13..14% pe care l-au obtinut are drept cauza curvasareala pe care au facut-o cu PSD…asa ca, alianta asta – PSD, PNL, USR, UDMR are un mare semn de intrebare. Pe partea cealalta insa AUR, SOSRO si POT, chiar pot forma o alianta solida pentru ca diferentele doctrinare sunt mici; bineinteles, exista si aici riscul ca alianta sa nu mearga, din cauza ambitiilor personale (de ex. sa apara dispute si lupte intestine intre Simion si Sosoaca); dar hai sa nu punem raul inainte….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button