X

Norvegia naționalizează cea mai mare parte a reţelei de gazoducte a țării și va plăti 1,6 miliarde de dolari pentru preluarea ei

Norvegia a ajuns la un acord cu şapte proprietari privaţi pentru ca Guvernul să preia cea mai mare parte a reţelei de gazoducte a ţării începând cu anul 2024, a anunţat marţi Ministerul Energiei, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

Anul trecut, autorităţile de la Oslo au informat că intenţionează să naţionalizeze cea mai mare parte a vastei reţele de gazoducte, o mare fabrică de procesare şi alte infrastructuri, când multe din concesiunile existente expirau în 2028, şi a invitat actualii proprietari să negocieze o tranziţie.

Guvernul a fost de acord să plătească celor şapte proprietari 18,1 miliarde de coroane norvegiene (1,64 miliarde de dolari) pentru activele lor.

Autorităţile de la Oslo spun că reţeaua de gazoducte a ţării, cu o lungime de aproximativ 9.000 km, este un activ de interes naţional şi ar trebui să fie deţinut integral de stat.

În timp ce şapte companii au ajuns la un acord cu Guvernul, două grupuri au respins oferta.

Norvegia este în prezent cel mai mare furnizor de gaze al Europei, depăşind Rusia, ale cărei livrări s-au redus semnificativ după invadarea Ucrainei şi problemele de la conductele Nord Stream.

[dntplgn recurring_amt1="5.00" recurring_amt2="10.00" recurring_amt3="20.00" item_name="Donatie"]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button