X

Sondaj Verifield (USR): George Simion, în coasta lui Marcel Ciolacu. Ciucă 7%

În cazul în care duminica viitoare ar avea loc alegerile prezidențiale, Marcel Ciolacu (PSD) și George Simion (AUR) ar fi candidații care ar intra în turul doi, arată un sondaj realizat de Verifield, la comanda USR.

Sondajul a fost realizat în perioada 1-6 noiembrie 2024 și a analizat intențiile de vot din trei perspective: total eșantion, voturi exprimate și voturile exprimate de cei care intenționează să participe efectiv la vot, estimat la 65,4% din eșantion.

Marcel Ciolacu se află în frunte, în toate cele trei scenarii analizate, cu un avantaj față de George Simion, liderul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR).

Cum arată rezultatele detaliate ale sondajului

În prima variantă – total eșantion, candidatul PSD conduce cu 20,6%, fiind urmat de George Simion (AUR) cu 17,1 procente. Elena Lasconi, candidata USR, se plasează pe locul trei cu 12,4%, iar Mircea Geoană, candidat independent, obține 11,1%. Nicolae Ciucă, candidatul PNL, este pe locul cinci cu doar 7,4%.

9,1% din totalul eșantionului au declarat că nu știu sau nu sunt hotărâți cu cine vor vota, 3,6% au spus că nu vor merge la vot, iar alți 3,6% nu au oferit un răspuns.

În a doua variantă – voturi exprimate, Marcel Ciolacu crește la 24,6%, în timp ce George Simion ajunge la 20,4%. Elena Lasconi obține un scor de 14,9%, iar Mircea Geoană urcă la 13,2%. În acest scenariu, Nicolae Ciucă ajunge la 8,8%.

Cea de-a treia variantă – voturi exprimate de cei care se declară că se duc la vot (65,4% din eșantion), îl arată pe Marcel Ciolacu la 25,9%, iar pe George Simion cu 21,2 procente, consolidând pozițiile lor de lideri în această cursă. Lasconi obține 15,7%, iar Geoană rămâne la 13,2%, urmat de Nicolae Ciucă cu 8,5%.

Românii vor trebui să răspundă la o singură întrebare:
Cu Simion sau cu Ciolacu?

[dntplgn recurring_amt1="5.00" recurring_amt2="10.00" recurring_amt3="20.00" item_name="Donatie"]

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button