AUR și-a definitivat listele pentru alegerile parlamentare pentru Senat și Camera Deputaților în județul Suceava. Surpriza a apărut la lista pentru Senat, care va fi deschisă de cunoscutul cercetător, biofizician și doctor în bioetică Virgiliu Gheorghe. Pe locul al doilea la Senat se află Ionel Vasiliu. Lista AUR Suceava pentru Camera Deputaților este deschisă de omul de afaceri Petrică Negrea. Acesta a fost inițial anunțat pe primul loc la Senat, el acceptând să candideze la Camera Deputaților pentru a-i da posibilitatea lui Virgiliu Gheorghe să candideze la Suceava pentru un post de senator.
După anunțul oficial privind candidatura la Senat în județul Suceava, Virgiliu Gheorghe a declarat că și pentru el este o surpriză faptul că liderul AUR, George Simion, i-a propus să candideze din partea acestui partid, el precizând că a luat această decizie pentru „că mă simt cel mai apropiat sufletește de Suceava”.
„În urmă cu câteva săptămâni, George Simion a venit și mi-a propus să candidez. Și am venit în Suceava pentru că sunt apropiat de suceveni și am avut de-a lungul timpului multe conferințe aici. Am prieteni buni în Suceava și la sfatul părinților, duhovnicului, am spus că poate e nevoie și de o voce care să reprezinte valorile pe care eu le reprezint în politica românească. Am avut multe conferințe la Suceava, am o apropiere față de acest județ pentru că am mulți prieteni în Suceava, cunosc bine lumea suceveană. Și de 20-30 de ani tot vin în Suceava și mă simt solidar cu bucovinenii. Și candidez aici și pentru că am fost receptat foarte bine cu mesajul pe care l-am avut de-a lungul anilor privitor la valorile morale și la susținerea unui set de valori ce țin de familie, de neam și sănătatea morală a poporului nostru”, a spus Virgiliu Gheorghe.
El a spus că își dorește să facă un alt fel de politică, iar George Simion i-a spuscă își dorește ca el să fie în Senat ca expert pe probleme de educație și sănătate și că este nevoie „de o voce ca a mea în Parlament”.
„Eu sunt un om care nu a făcut niciodată politică și nu cunosc politica în sensul de a fi asociată cu ideea de politicianism. Și gândul care m-a convins a fost acela că în societatea românească este nevoie și de un alt tip de politică. Adică chiar cred că omul politic românesc trebuie reinventat în linia unor valori și a faptului că se dă o luptă între partide și afirmarea unor lucruri care până la urmă nu duc la nimic. Acum este foarte mult arivism în spațiul politic românesc”, a mai precizat candidatul AUR Suceava pentru Senat.
De precizat că Virgiliu Gheorghe Vlăescu este în momentul de față directorul de cercetări al unei importante clinici din București, el precizând că dacă va fi ales, „îmi voi face datoria față de județul Suceava”. Virgiliu Gheorghe este vicepreşedintele Institutului de Cercetări Psihosociale şi Bioetică Bucureşti, coordonator al secțiunii științifice a revistei Familia Ortodoxă și autor al mai multor volume, printre care amintim „Efectele televiziunii asupra minții umane” și „Pornografia, maladia secolului XXI”.
Virgiliu Gheorghe a militat activ împotriva legii vaccinării obligatorii.
Vedeți și: ESENȚIAL: Biofizicianul Virgiliu Gheorghe: Daunele grave provocate copiilor de noile tehnologii
[dntplgn recurring_amt1="5.00" recurring_amt2="10.00" recurring_amt3="20.00" item_name="Donatie"]