Analistul fiscal Radu Georgescu a susținut o prezentare detaliată în care a subliniat impactul inflației și al politicilor economice asupra puterii de cumpărare a leului. Acesta a făcut o comparație între valoarea actuală a unei bancnote de 50 de lei și ce ar putea însemna aceasta în viitorul apropiat, explicând cum devalorizarea monedei și creșterea prețurilor ar putea reduce semnificativ puterea ei de cumpărare.
El a povestit cum, înainte de criza din 2008, banii aveau o valoare care le permitea românilor să cheltuie sume importante pentru diferite acțiuni, bani pe care ulterior n-au mai avut puterea să îi cheltuie.
„În 2008 (înainte ca efectele crizei economico-financiare globale să se resimtă și în România – n. red.) am plătit 120.000 euro pentru a merge în team building în Elveția. În 2009 (când România a început să ia primele măsuri de ajustare fiscală – n. red.), toți din firmă încercam să facem ecobnomii la orice. Ne bucuram și la 10 lei economisiți”, punctează Radu Georgescu.
Comparând situația de atunci cu cea din prezent, economistul a spus că, în weekend, a fost cu copii la mall și că aceștia i-au cerut o ciocolată, afirmând că „nu este scumpă”.
„În weekend am fost cu copiii la mall. Mi-au spus că vor ciocolată Dubai. Le-am zis că nu este normal să stăm jumătate de oră la coadă pentru ceva ce arată dubios. Plus că este scumpă. Mi-au spus că nu este scumpă. Costă 50 de lei”, a afirmat analistul fiscal.
Raportându-se la situația economică din urmă cu 16 ani, când tot românul încerca să ecoomisească pentru a trece cât mai ușor peste criză, economistul a avertizat că „în curând 50 de lei vor fi foarte importanți pentru toată lumea”.
„Vor face implozie mai multe bule: imobiliare, bursa, IT și fondurile private de pensii”
Extrapolând cererea copiilor pentru ciocolata scumpă și cheltuielile pe care și le permitea înaintea crizei din 2008, Radu Georgescu a afirmat că nu este exclus ca în viitorul apropiat să facă „implozie mai multe bule”.
„Eu cred că vor face implozie mai multe bule: imobiliare, bursa, IT și fondurile private de pensii. Acestea sunt legate și va fi un efect de domino”, a afirmat economistul.
Revenind la cerința copiilor săi, Georgescu spune că le-a dat exemplul miliardarului Jeff Bezos, care face tot ce e posibil să nu uite prin ce a trecut când a rămas fără bani.
„Le-am explicat că unul dintre cei mai bogați oameni are biroul făcut dintr-o ușă de la Ikea. Tipul acesta se numește Jeff Bezos. Motivul? (În 1999 – n. red..) Amazon a fost la 1 cm de faliment. (Jeff Bezos – n. red.) cheltuise toate economiile familiei. Nu mai aveau bani să plăteasca chiria. Deoarece nu mai avea bani, Jeff Bezos a făcut 2 birouri tăind o ușă de la IKEA. Jeff Bezos a spus că are și acum biroul dintr-o ușă de la IKEA deoarece nu vrea să uite niciodată de unde a plecat Și nu vrea să uite niciodata cât de importanți sunt 100$”, a explicat Radu Georgescu.
[dntplgn recurring_amt1="5.00" recurring_amt2="10.00" recurring_amt3="20.00" item_name="Donatie"]
Sistemul francmasonic sau liberal, iudeo democrația, sau democratia parlamentară, cu imstrumente ei economice, capitalismul, sistemul monetar global, împrumutul cu dobândă, inflația, sistemul corporatist au fost create de bancherii evrei pentru exploatarea și controlul tarilor atacate și subjugate de ei prin imperialismul iudeo angloamerican. Pe de alta parte și bolșevismul a fost creat de către evrei, așa cum a fost creat și sionismul pentru a crea o patrie evreilor, dar bolșevismul avea alte obiective, respectiv răspândirea lui la nivel mondial și crearea unui sistem în care toată lumea să lucreze în folosul evreilor și toată bogăția să ajungă în buzunarele evreilor. După ce comunismul s-a prăbușit, în Europa de est a fost implementat sistemul francmasonic cu varianta neoliberala, în care corporațiile acumulează bogăția statelor subjugate, inflația distruge valoarea monedelor naționale, resursele țărilor au fost date pe nimic corporațiilor, iar țările vasale au acumulat datorii enorme la băncile bancherilor internaționali, respectiv FMI și Banca Mondială. Dacă mai adăugăm la acest sistem diabolic și crearea noului URSS, adică Uniunea Europeană unde aceste aceste instrumente funcționează din plin, prăbușirea statelor. europene este totală și garantată. Este doar o perioada de timp, până când aceste nenorocite de state europene, vor întra în faliment total și se vor prăbuși în haos, sărăcie și mizerie. Singura scăpare din greaua robie și sclavie care le așteaptă este distrugerea acestui sistem monstruos, distrugerea uniunii sclaviei și redobândirea suveranității, a libertății și instaurarea la putere,, la conducerea statelor a unor conduceri suveraniste, creștine și naționaliste.