Cel de-al doilea mandat al președintelui Klaus Iohannis se apropie de final. Din 2015 și până în august 2024, șeful statului a avut o mulțime de deplasări externe, care au costat în total peste 25 de milioane de euro.
Jurnaliştii de la profit.ro au calculat că bugetul Administraţiei Prezidenţiale a crescut de aproape 4 ori de la începutul primului mandat până în ultimul an din al doilea.
În 2015 Iohannis beneficia la Administraţie de un buget de 37, 5 milioane care a crescut în 2024 la 135 de milioane de lei.
Câţi bani din bugetul întreg au mers pe deplasări
În primul an din primul mandat, suma totală cheltuită pe deplasări a fost de 8,5 milioane de lei, următorii trei ani – în jur de 6 milioane de lei pe an şi în 2019, ultimul an din primul mandat, bugetul chetuit pe călătoriile oficiale a urcat la 10 milioane de lei.
Iohannis câştigă în al doilea tur cu Viorica Dăncilă în 2019 şi pandemia îi strică planurile preşedintelui de a mai ieşi din ţară. Ca atare, timp de doi ani, în al doilea mandat, acesta cheltuie doar 3 milioane de lei.
Revine în forţă în 2022 cu un buget de deplasări de 17 milioane de lei, apoi marele boom – 2023 cu o sumă totală dată pe deplasările externe de 41,1 milioane de lei.
Anul acesta, până în august președintele a cheltuit 20 de milioane de lei pe călătoriile oficiale în afara ţării.
Ce stă în spatele creşterii spectaculoase a bugetelor din ultimii ani? Călătoriile cu avioanele de lux private. De exemplu, Iohannis a folosit astfel de aeronave pe tot parcursul celor două turnee din 2023 în America de Sud şi Africa.
Cât exact au costat zborurile şi cazările, nu ştim, pentru că aceste informaţii au fost secretizate.
Articolul ”Vacanțele” trântorului de la Cotroceni au costat 25 de milioane de euro apare prima dată în 60m.ro.
[dntplgn recurring_amt1="5.00" recurring_amt2="10.00" recurring_amt3="20.00" item_name="Donatie"]