Părintele Ilarion Felea a fost un propovăduitor al Evangheliei foarte apreciat, atât de popor, cât și de intelectualitate, la jumătatea secolului trecut. Profesor la Academia Teologică din Arad, părintele a scris multe lucrări teologice, cea mai importantă fiind Spre Tabor, lucrare pe care părintele Justin Pârvu o consideră „cea mai bună operă a Ortodoxiei românești de până acum”. Părintele Ilarion Felea este un adevărat geniu liturgic al teologiei ortodoxe, al Bisericii Ortodoxe.
Iată, ce spunea despre importanța credinței, a singurei religii, cea ortodoxă:
Religia este necesară familiei, nu numai individului, pentru că nu numai omul, ci și familia este creația lui Dumnezeu. Și după cum omul e dator să-și cunoască și să-și adore Creatorul, tot așa și familia.
De când există istorie și preistorie, tot ce a fost mai sfânt, mai serios în familie, începând cu căsătoria, a avut caracter religios – și la păgâni, nu numai la creștini. Cel dintâi altar a fost căminul familial și numai atâta timp familia e celula societății sănătoase, cât arde pe vatra ei focul sacru al credinței în Dumnezeu, al dragostei religioase, al tradițiilor și al speranțelor sfinte.
Când focul sfânt al religiei se stinge pe vatra familiei, este un semn care prevestește nenorociri mari, dezastre inevitabile; atunci miroase a putregai și a moarte. Familia fără religie este familia amorului liber, e familia divorțurilor și avorturilor, cuibul viciilor și al blestemelor.
Religia este o datorie și o trebuință pentru soț, soție și pentru copii.
Soțului, pentru a-și îndeplini cu vrednicie rolul de bărbat luptător pentru bunăstarea și fericirea casei; soției, pentru a-și îndeplini cu cinste rolul de regină a căminului, de soție credincioasă și mamă bună; iar copiilor, pentru a învăța să deosebească lumina de întuneric, să crească în virtute și să osândească viciul, să facă binele și să se ferească de rău.
„Toată educația bine făcută se reazemă pe religie” (Diderot). E prea bine știut că reforma unui învățământ nu se poate rezolva norocos, fără concursul religiei. Religia este o forță, atât în educație cât și în instrucție.
Timpurile de criză ale învățământului sunt timpuri de criză religioasă și morală. Eliminarea religiei din școală are rezultate dezastruoase.
Cine n-are religie, n-are nici familie și cine n-are familie, n-are nici patrie.
Religia e oxigenul familiei. Fără religie, familia tânjește și moare.
