„Lovitura de stat tăcută”: Cum Ursula von der Leyen deturnează crizele pentru a eroda suveranitatea națională și pentru a prelua puterea în Uniunea Europeană

Un nou raport al unui think tank conservator arată felul în care Ursula von der Leyen folosește urgențele pentru a stabili transferuri permanente de putere către Bruxelles, scrie The European Conservative

Mulți dintre oamenii de dreapta sunt conștienți de războiul purtat împotriva suveranității statelor membre ale Uniunii Europene în culise, dar mult mai puțini pot explica exact cum se întâmplă. De ce capitalele par din ce în ce mai slabe în a-și apăra interesele în fiecare an, în ciuda lipsei unor reforme structurale evidente implementate care ar explica această încălcare?

De aceea, renumitul think tank conservator MCC Brussels a publicat un nou raport intitulat „Lovitura tăcută: acapararea de putere din partea Comisiei Europene”. A fost scrisă de jurnalistul britanic Thomas Fazi, autorul unor cărți precum The Battle for Europe: How an Elite Hijacked a Continent—and How We Can Take It Back (2014) și The Covid Consensus: The Global Assault on Democracy and the Sărac — O critică din stânga (2023).

Fazi a deschis evenimentul de lansare a raportului miercuri, 11 septembrie, declarând:

Integrarea supranațională – procesul de extindere constantă și exponențială a competențelor și puterilor UE – se află la rădăcina aproape a tuturor problemelor cu care ne confruntăm acum în Europa.

Fazi a avertizat, de asemenea, că acest proces nu se face întotdeauna în limitele legale și instituționale ale UE. În schimb, de cele mai multe ori, este ceea ce oamenii de știință numesc „integrare prin ascuns” sau „integrare ascunsă”: actul de a prinde, în mod deliberat, țările cu garda jos si de a se impune prin transferuri de putere învăluite în măsuri strălucitoare de urgență în perioadele de criză – măsuri care apoi se dovedesc a fi permanente și ireversibile.

Mai exact, Fazi a examinat trei astfel de „momente de teamă publică” care au permis Comisiei Europene să facă pași suplimentari pentru a deveni un stat supranațional.

Prima a fost criza datoriilor europene – sau criza zonei euro – dintre 2009 și mijlocul anilor 2010, care a deschis ușa pentru ca UE să devină o entitate suverană pentru prima dată, cu capacitatea de a impune reguli bugetare pentru a-și salva economiile aflate în dificultate.

Exemple mai recente și mult mai grave sunt criza COVID și războiul din Ucraina.

COVID a fost folosit, de exemplu, pentru a obișnui statele membre cu ideea extrem de controversată a împrumuturilor comune la nivelul UE, lucru care a fost întotdeauna întâmpinat cu o opoziție puternică din partea țărilor frugale, precaute să împărtășească o „uniune a datoriilor” în trecut. În cele din urmă, COVID a reușit de unul singur să schimbe constituția economică a UE, iar dezbaterea de un deceniu a fost depășită „nu prin deliberare democratică, ci prin politici de urgență”, a menționat Fazi.

Fondurile de ajutor pentru pandemie de 800 de miliarde EUR împrumutate din pachetul Next Generation UE servesc unui alt scop: sunt un instrument puternic pentru a influența și a șantaja în continuare țările care refuză să adere la liniile ideologice ale Bruxelles-ului sau să-i îndeplinească dorintele. Acest lucru s-a întâmplat atât Poloniei, cât și Ungariei, cărora li s-a suspendat partea lor de fonduri de urgență pentru presupuse încălcări ale statului de drept, și probabil că se va întâmpla altora, inclusiv Slovaciei, care s-a aflat recent în vizorul Comisiei.

În plus, să nu uităm că „mecanismul de condiționalitate” implementat în timpul discuțiilor privind bugetul de urgență din 2020 nu este exclusiv fondurilor de ajutor pentru pandemie. De atunci, poate fi – și este – folosit pentru a îngheța fondurile obișnuite ale statelor membre ale UE ori de câte ori Bruxelles-ul dorește.

Over the past 15 years, the European Commission has undergone significant expansion in its powers, leading to a major shift of sovereignty from national governments to the EC 🧵

says @battleforeurope pic.twitter.com/oVUo9uoBzd

— MCC Brussels (@MCC_Brussels) September 11, 2024

De asemenea, COVID a permis Comisiei să instituie un regim centralizat de achiziții pentru vaccinuri, convingând țările UE să lase Comisia să le cumpere în numele lor, susținând că blocul are o putere de negociere mai bună decât statele membre individuale. S-a dovedit a fi „o risipă masivă de bani”, a remarcat Fazi, UE cumpărând la un preț mult mai mare decât prețul mediu global, pentru a arunca mai târziu vaccinuri în valoare de miliarde de euro. Ca să nu mai vorbim de „Pfizergate”, cel mai mare scandal de corupție din UE, pe care von der Leyen îl tratează ca și cum nu s-ar fi întâmplat niciodată. Ea refuză să adere la regulile de transparență ale UE, ascunzându-și schimbul de mesaje cu gigantul Pharma până în ziua de azi.

Războiul din Ucraina a adus multe oportunități similare pentru elita UE de a profita și ea. Fazi a detaliat modul în care Comisia a elaborat regimurile de sancțiuni, în mare parte singură, fără a implica statele membre în proces și a justificat-o prin necesitatea de a acționa rapid. „De fapt, s-a coordonat mai mult cu Washingtonul decât cu capitalele UE”, a remarcat Fazi.

Mai mult, făcând promisiuni uriașe Ucrainei în numele statelor membre încă din prima zi, von der Leyen s-a impus, în tăcere, drept lider al blocului în probleme de politică externă, apărare și securitate – competențe care anterior fuseseră strict rezervate statelor membre. Dacă a fost intenționată, strategia ei a fost genială: declarațiile lui von der Leyen au creat „o realitate epistemică” pe teren, încurajând automat un sentiment de consens înainte ca acesta sa fi putut exista și făcând presiuni interne asupra statelor membre să susțină apoi orice politică propusă de ea, în timpul voturilor Consiliului.

Aceeași tendință poate fi observată în toate aceste crize, a subliniat Fazi: „soluțiile de urgență devin noul status quo instituțional ”. Și numai înțelegând cum se întâmplă această lovitură de stat tăcută, putem spera să descoperim următoarea încercare și să începem să lărgim dezbaterea publică până când guvernele noastre își vor găsi curajul să riposteze.

Timpul este esențial, deoarece efectul cumulativ al acestor capturi de putere face din ce în ce mai greu să le oprești. Dar țările UE nu ar trebui să renunțe niciodată, a adăugat Fazi. Ar trebui să aleagă chiar și luptele pe care le-au pierdut, pentru că ziua în care renunță la încercarea de a-și păstra suveranitatea este ziua în care își pierd controlul asupra destinului pentru totdeauna.