X

Vrabia mălai visează!

Trei partide fantomă, care nici măcar împreună nu trec de 1%, pun la cale construcția unui „partid conservator autentic și puternic în România”.

Iată comunicatul de presă publicat de cei de la Alternativa Dreaptă:

„Forțele conservatoare din România se unesc: Alternativa Dreaptă (AD) și Alianța Renașterea Națională (ARN) vor fuziona cu Partidul National Conservator Roman (PNCR), condus de Cristian Terhes. Este momentul pentru un partid conservator autentic şi puternic în România, care să apere familia naturală, valorile şi tradiţiile, dar şi mediul privat, antreprenorii şi capitalul autohton!”

Iată și declarațiile lui Terheș:

„Din calculele și analizele sociologice pe care le-am făcut ne adresăm unui bazin distinct de bazinul partidului AUR. Avem în România mult electorat conservator, care, în momentul de față, tinde să voteze la președinție cu doamna Elena Lasconi. Este un electorat care, probabil, din lipsă de alte opțiuni, se îndreaptă în această direcție. Cred că e important pentru acest electorat să știe să afle că există o soluție conservatoare pentru ei, deoarece poziția doamnei Lasconi și, implicit, poziția USR în decursul timpului, a fost o poziție contrară valorilor persoanelor conservatoare. De aceea este mai util să mergem pe liste separate la alegerile parlamentare, motiv pentru care am demarat acest proces de fuziune, de unire cu toate aceste partide conservatoare. Evident că discuțiile rămân deschise. Mai este încă ceva timp până când se pot face alianțe. În momentul în care acest electorat care votează acum cu doamna Lasconi va realiza că există și o alternativă conservatoare, sunt convins că va veni alături de noi.”

Vrabia mălai visează!

Să vedem ce e cu cele trei partide fantomă care au decis să fuzioneze pentru a forma un „partid conservator autentic și puternic în România”.

Dintre ele, doar Alternativa Dreaptă a avut curajul să candideze ca partid de sine stătător la alegerile din iunie 2024. La europarlamentare au reușit să strânga 0,45% din voturi, clasându-se în urma candidatei independente Paula Marinela Pîrvulescu care a avut 0,57% din voturi. Dar nu au terminat chiar pe ultimul loc, după ei s-a clasat România Socialistă cu 0,42%. Celelalte două partide, respectiv Partidul Național Conservator Român (PNCR), al lui Terheș și Alianța Renașterea Națională (ARN), a lui Peter Costea, au fost în alianța AUR. Terheș a fost pe primul loc pe lista de la europarlamentare, iar Costea a fost pe locul 11.

Apropo de Terheș, iată ce spune despre partidul său: „Partidul Național Conservator Român este un partid nou, modern, național, conservator, ai cărui patru piloni sunt libertatea, suveranitatea, dreptatea și prosperitatea.”

Parcă am mai auzit undeva de patru piloni. Da, la AUR: „Pilonii doctrinari de bază ai partidului nostru sunt: Credința, Națiunea, Familia și Libertatea”.

Și iată și ce publica Gheorghe Viorel Noane, cel ce se prezintă ca fiind președintele ARN, în 14 august pe FB sub titlul: De ce Partidele politice mici sunt irelevante în România?! „Un alt factor ar fi frica președinților de partide că, dacă vor fuziona, vor intra într-un anonimat și nu vor mai fi ei vioara întâi. Egoismul, aroganța, mândria și mojicia președinților de partide mici duc la neîncrederea electoratului prin irosirea votului dat acestora, ei se cred mari doar în capul și mintea lor și la nivel național când sunt alegerile locale fac procente cu un zero sau chiar două zerouri în fața la majoritatea partidelor – vezi ultimele alegeri locale 2024.”

Oare președinții celorlalte două partide au citit? Se recunosc?

[dntplgn recurring_amt1="5.00" recurring_amt2="10.00" recurring_amt3="20.00" item_name="Donatie"]

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button