X

Cod QR pentru fiecare român care merge la medic. Guvernul pregătește noul card de sănătate digital

Autoritățile române pregătesc cardul de sănătate virtual, care urmează să fie lansat cel târziu în toamna anului viitor, anunță Profit.ro.

Aplicația care va permite utilizarea cardului de sănătate în format digital va genera și un cod QR care va putea fi citit de medici cu telefonul mobil.

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, prin Autoritatea pentru Digitalizarea României, instituție aflată în subordinea ministerului, dezvoltă aplicația unică a statului – Portalul Digital Unic al României (PDURo) – pentru ca cetățenii românii să poată accesa în format digital de pe telefon, tabletă sau laptop și documente de identitate ori cardul național de sănătate.

Contractul de aproape 20 milioane de euro, atribuit în luna martie din acest an, trebuie operaționalizat până în luna septembrie 2025.

„Echipa care lucrează la aplicația unică a statului a luat în calcul inclusiv crearea în format digital a cardului de sănătate, pentru că sunt costuri incomparabil mai mici decât la emiterea lui fizică, pe de o parte, iar pe de altă parte, pentru a nu crea nevoia de noi investiții în dispozitive care să citească aceste carduri, care să fie incompatibile cu alte dispositive”,  arată ministerul de resort.

Astfel, potrivit sursei citate, „va exista un cod QR care să poată să fie scanat prin aceeași aplicație, pe care s-o aibă medicii pe telefon pentru a simplifica mult mai mult lucrurile”.

[dntplgn recurring_amt1="5.00" recurring_amt2="10.00" recurring_amt3="20.00" item_name="Donatie"]

4 comentarii

  1. „Echipa care lucrează la aplicația unică a statului a luat în calcul inclusiv crearea în format digital a cardului de sănătate, pentru că sunt costuri incomparabil mai mici decât la emiterea lui fizică, pe de o parte, iar pe de altă parte, pentru a nu crea nevoia de noi investiții în dispozitive care să citească aceste carduri, care să fie incompatibile cu alte dispositive”, arată ministerul de resort.”
    Blah blah blah adica ca sa nu mai ocazia sa il poti refuza si returna pe cel fizic iti atribuie ei in sistem direct cod QR care e al tau vrei nu vrei. Sa nu fie si sa nu le ajute Dumnezeu!
    ”Autoritățile române pregătesc cardul de sănătate virtual, care urmează să fie lansat cel târziu în toamna anului viitor, anunță Profit.ro.”
    Sau si mai bine … niciodata!?

  2. Dar pe noi ne intreabă cineva dacă dorim,, dacă acceptam această tehnologie demonică ?? Da, ce e asta frate?? Ce suntem noi ?? Câini,, pisici cărora li se implanteaza cipuri, sunt sterilizate cu forța.?? Ia,, duceți-vă mă dracu cu cardu’ vostru și cu codu’ vostru qr și lasati- ne în pace !! Păi ce faceți mă voi ??? Ne băgați nouă pe gât toată tehnologia papusarilor Rotchilds. Rockfeler, Soroș, Warburg, Shiff și la toți șmecherii planetari ???! Marș, mă la pușcărie de aici, că noi nu acceptăm nici un card digital și nici un cod qr.!!
    Ciolacule,, dai-le, mă, lu’ mă -ta, jegosule !!!!

  3. A nu emite ȘI carduri fizice este schizofrenie globalistă! Sunt milioane de pensionari CARE NU AU SMARTPHONE-uri și nici nu se vor obișnui vreodată cu ele. Plus noi ceilalți la care ne este scârbă de ele.

  4. Cum spunea unul în vremea plandemoniei :n-aveti ce cauta la medic acum, incredintati-va lui Dumnezeu și lăsați viata voastră în mâinile Lui. Se întâmplă iar !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button