Europarlamentarul Claudiu Târziu, președintele CNC AUR și liderul delegației partidului în Parlamentul European, a explicat, miercuri, votul împotriva europarlamentarilor Nicu Ștefănuță și Victor Negrescu, după ce aceștia s-au plans că nu au fost susținut de conservatorii români pentru a obține funcții în PE.
Noi am promis să ne apărăm patria, nu să-i premiem pe cei care o trădează, a subliniat Claudiu Târziu.
„Europarlamentarii Victor Negrescu (PSD) și Nicu Ștefănuță (independent, fost în USR, susținut de comunitatea LGBT) s-au plâns că nu au fost votați ca vicepreședinți ai Parlamentului European de către europarlamentarii AUR.
Ei pretind că prin gestul nostru am fi dovedit că nu suntem patrioți, pentru că nu am susținut doi români.
Eu cred că tocmai așa am dovedit patriotism. Pentru că există români și „români”. Cei din a doua categorie lucrează împotriva interesului național. Și nu cred că votând, în legislatura trecută, toate aberațiile ideologice distrugătoare de suflete, minți și economie, dimpreună cu grupurile lor politice, cei doi s-au calificat drept buni români. Bașca au votat-o din nou pe Ursula von der Leyen.
Noi am promis să ne apărăm patria, nu să-i premiem pe cei care o trădează”, a transmis, miercuri, pe Facebook, europarlamentarul Claudiu Târziu, liderul delegației partidului în PE.
Europarlamentarii Nicu Ștefănuță și Victor Negrescu s-au plâns- într-un articol realizat pentru DCNews de Alexandru Negrici, activist LGBT- că nu au fost votați de europarlamentarii AUR și SOS pentru obținerea unor funcții în Parlamentul European.
Nicu Ștefănuță promovează agenda LGBT și a declarat, recent, că susține legalizarea căsătoriei între homosexuali.