După ce retailerul francez Auchan a deschis, în București, un magazin complet automatizat, în care accesul este permis pe bază de cod QR, nemții de la Penny deschid, tot în Capitală, un magazin unde produsele sunt scanate automat, de camere video amplasate în tavan.
„În primul magazin complet autonom Penny, intri, îți rezolvi rapid lista de cumpărături și plătești la final, fără să petreci timp la casa de marcat. Alege-ți produsele preferate din selecția noastră și pune-le fără griji direct în sacoșa ta, pentru că articolele sunt scanate automat, prin intermediul unui sistem de camere smart, amplasate în magazin.
Poți oricând să plasezi produsele înapoi la raft, iar acestea se vor scadea automat de pe bon. Chiar dacă nu vei reuși sa plasezi produsele la locul lor, sistemul își va menține funcționalitatea iar produsele nu vor apărea pe bon.
Vizitează-ne pe Blvd. Iuliu Maniu 6R și pregătește-te pentru o sesiune de cumpărături ușoară și intuitivă”, arată retailerul, potrivit Economica.net.
Penny este un concept al grupului german REWE, cu primul magazin deschis pe piața locală în anul 2005. La finalul anului trecut, rețeaua Penny din România număra 376 de magazine.
Pe același subiect:
România, tot mai aproape de PECETLUIRE. Plata cu DEGETUL va fi introdusă în magazinele Auchan
In astfel de magazine nu vor calca niciodata oamenii normali la cap, ci doar turma de oi tefeliste si progresiste, carora nu le pasa ca sunt directionati sa devina sclavi intr-un sistem digital de control si supraveghere!