X

Cristoiu: Oamenii nu înțeleg că este posibil orice pentru că suntem la mâna unor tâmpiți

Ion Cristoiu, publicist și scriitor, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Potrivit acestuia, singurul moment în care am putea să facem economie de război ar fi dacă nu ar exista state care să dețină arma nucleară.

Comisia Europeană i-a cerut miercuri fostului președinte al Finlandei să pregătească un raport privind modul de îmbunătățire a pregătirii civile și de apărare a Europei.

„Este pentru prima dată după al Doilea Război Mondial când UE, care este o uniune politică, economică, morală – anunță economie de război. Ei știu ce înseamnă economie de război? Înseamnă că iei de la mâncare și dai la arme. Nu este posibil așa ceva. Macron anunță că trimite trupe în Ucraina și nimeni nu a ieșit în stradă. Nu ies pentru că nu cred, nu au văzut filmul «Amenințarea», în care ei nu cred și are loc explozia nucleară. După Primul Război Mondial, nimeni nu credea că o să vină și al Doilea. Oamenii nu înțeleg că este posibil orice, că suntem la mâna unor tâmpiți. Nici nu știi cum se angrenează. Când Austria a atacat Serbia, toți au pariat că nu intervine nimeni, dar a intervenit Rusia. Nu poți să știi ce se întâmplă”, a declarat Ion Cristoiu.

Nu ar fi folositor să facem economie de război, consideră scriitorul.

„Nu îmi vine să cred că în 2024 se vorbește de economie de război – nu s-a vorbit nici după 1945, nu înțeleg de ce economie de război. Ce să facă? Dacă niciun stat nu ar avea armă nucleară, am putea să ne pregătim. Poți să ai un milion de tancuri, că dacă se recurge la armă nucleară, s-a terminat”, a adăugat Cristoiu.

[dntplgn recurring_amt1="5.00" recurring_amt2="10.00" recurring_amt3="20.00" item_name="Donatie"]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button