X

Parlamentul European a aprobat planul pentru DECARBONIZAREA sectorului clădirilor. La ce să ne așteptăm în următorii ani

Parlamentul European (PE) a adoptat, marți, planul pentru reducerea consumului de energie și a emisiilor de gaze cu efect de seră din sectorul clădirilor.

Planul urmărește să reducă substanțial emisiile de gaze cu efect de seră și consumul de energie în sectorul clădirilor din Uniune până în 2030. Un alt obiectiv îl reprezintă neutralitatea climatică a acestui sector până în 2050. Se dorește și ca numărul clădirilor cu performanța energetică cea mai slabă care sunt renovate să crească, iar schimbul de informații privind performanța energetică să fie îmbunătățit, anunță PE.

Obiective de reducere a emisiilor

Toate clădirile noi ar trebui să aibă emisii zero începând din 2030; clădirile noi ocupate sau deținute de autoritățile publice ar trebui să aibă emisii zero începând din 2028. Statele membre vor putea lua în considerare potențialul de încălzire globală pe durata ciclului de viață al clădirilor, care include fabricarea și eliminarea produselor pentru construcții utilizate la ridicarea lor.

În cazul clădirilor rezidențiale, țările Uniunii vor trebui să aplice măsuri pentru a asigura o reducere a energiei primare medii utilizate cu cel puțin 16% până în 2030 și cu cel puțin 20-22% până în 2035.

Conform noii directive, statele membre vor trebui să renoveze 16% din clădirile nerezidențiale cu cele mai slabe performanțe energetice până în 2030, respectiv 26% dintre acestea până în 2033. Pentru a identifica clădirile care intră în această categorie se vor utiliza cerințele minime de performanță energetică.

Dacă este posibil din punct de vedere tehnic și economic, țările Uniunii ar trebui să introducă treptat utilizarea panourilor solare în clădirile publice și nerezidențiale, în funcție de dimensiunea lor, și în toate clădirile rezidențiale noi până în 2030.

Eliminarea treptată a centralelor termice pe bază de combustibili fosili

Statele membre trebuie să adopte măsuri pentru a decarboniza sistemele de încălzire și a elimina treptat combustibilii fosili din instalațiile de încălzire și răcire, obiectivul fiind eliminarea completă a centralelor termice pe bază de combustibili fosili până în 2040. Subvenționarea centralelor individuale pe bază de combustibili fosili va fi interzisă începând din 2025. Va fi în continuare posibil să se acorde stimulente financiare pentru sistemele de încălzire hibride, cum ar fi cele care combină o centrală pe combustibili fosili cu o instalație termică solară sau o pompă de căldură.

Scutiri

Clădirile agricole și de patrimoniu pot fi scutite de la aplicarea noilor norme. Țările Uniunii pot decide să excludă și clădirile protejate pentru calitățile lor arhitectonice sau istorice speciale, clădirile utilizate temporar, precum și bisericile și lăcașurile de cult.

[dntplgn recurring_amt1="5.00" recurring_amt2="10.00" recurring_amt3="20.00" item_name="Donatie"]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button