X

„SUVERANITATE!” Proteste în Capitală în ziua Congresului PPE și înainte de validarea Ursulei von der Leyen pentru un nou mandat la conducerea CE

Mai multe proteste au avut loc, miercuri, 6 martie, în Capitală, în prima zi a Congresului PPE și doar cu o zi înainte de validarea Ursulei von der Leyen pentru un nou mandat la conducerea CE.

A fost o zi lungă, în care liderii europeni împreună cu reprezentanții PNL- PSD și-au unit vocile pentru a-și exprima susținerea față de actuală șefă CE, Ursula von der Leyen, și pentru a transmite mesaje fără echivoc împotriva naționaliștilor și patrioților români, în contextul alegerilor din acest an.

Tonul declarațiilor a fost dat de preşedintele PPE, Manfred Weber, care a transmis românilor că dacă vor vota naționaliști și populiști, „aceşti membri ai Parlamentului vor ajunge într-un grup al prietenilor lui Putin şi care este împotriva solidarităţii la nivel european.”

În replică, liderul AUR, Claudiu Târziu, a amintit că,  în urmă cu doi ani, Ursula Von der Leyan amenința Italia tot pe tema votului, alegerile fiind câștigate, până la urmă, de alianța Meloni- Salvini.

„În 2022, Ursula von der Leyen (șefa Comisiei Europene) amenința Italia cu represalii dacă va vota cu „extrema dreaptă”, iar alianța Meloni-Salvini-Berlusconi a câștigat alegerile.

Astăzi, Manfred Weber (președintele PPE) i-a „avertizat” pe români că dacă vor vota cu „populiștii” aceștia vor intra într-un grup al „prietenilor lui Putin”. Cu cine vor vota românii?”, a transmis, pe Facebook, Claudiu Târziu, președintele CNC AUR și candidat la alegerile europarlamentare.

Pe de altă parte, președintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat că PNL susţine nominalizarea Ursulei von der Leyen pentru candidatura la un nou mandat în fruntea Comisiei Europene.

Europarlamentarul Cristian Terheș- Ursula von der Leyen, cel mai fanatic extremist lider european

„PNL a votat ca, pentru încă 5 ani, în poziția de președinte a Comisiei Europene să fie tot Ursula von der Leyen, cel mai FANATIC EXTREMIST lider european.

Să susții că orice bărbat care se pretinde femeie e și femeie în accepțiunea legii e extremism fanatic.

Să susții că un bărbat ce se pretinde femeie poate concura în sport la categoria de femei, ori poate intra în toaleta femeilor, e extremism fanatic.

Să constrângi europenii să se injecteze cu seruri insuficient testate pentru a-și putea exercita drepturi fundamentale e extremism fanatic.

Să încalci libertatea de opinie sau religioasă e extremism fanatic.

Să distrugi sectorul energetic european, pretinzând că salvezi planeta, e extremism fanatic.

Să distrugi agricultura europeană și să falimentezi fermierii cu utopiile neomarxiste din Green Deal, condamnând europenii la foamete, e extremism fanatic.

Să impui identitatea digitala și moneda digitală, pentru a-i putea supraveghea pe europeni așa cum se întâmplă în China, e extremism fanatic.

Orice vot pentru lista comună PSD-PNL la europarlamentare este un vot pentru susținerea acestei extremiste fanatice la conducerea EU.

După 5 ani cu Ursula von der Leyen la conducere, UE e mai săracă, mai slabă și mai divizată. UE va face implozie cu Ursula von der Leyen încă 5 ani la conducere”, a scris, pe Facebook, europarlamentarul Cristian Terheș.

Proteste în Capitală

În acest context, la Romexpo, acolo unde are loc Congresul PPE, a avut loc un protest masiv, la care au participat susținători AUR, în fruntea cărora s-au aflat Cristian Terheș și George Simion.

Protestatarii au scandat „Ursula, nu uita, România nu vrea”, „Afară, Ursula, din țară” și  „Suveranitate”.

Totodată, tot în zona Romexpo, s-au adunat și fermierii români, care au protestat față de politicile europene în domeniul agriculturii.

[dntplgn recurring_amt1="5.00" recurring_amt2="10.00" recurring_amt3="20.00" item_name="Donatie"]

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button