X

„Specialiștii” ies la înaintare și ne explică cât de sănătoasă este carnea de laborator și de ce nu trebuie interzisă în România

Carnea cultivată în laborator ar putea fi interzisă în România, potrivit unei propuneri legislative care a fost aprobată în toamna anului trecut de Senat și care este în dezbatere în Camera Deputaților.

Deși ar părea un subiect lipsit de interes pentru societatea românească, deja se întețește propaganda potrivit căreia acest produs de laborator este cât se poate de sănătos și de prietenos cu mediul înconjurător, astfel încât România nu ar trebui să interzică prin lege carnea de laborator.

O astfel de voce care militează pentru carnea de laborator este cea a profesorului universitar Petru Alexe, de la Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor din Galați.

Potrivit acestuia, carnea de cultură este „prietenoasă” cu mediul înconjurător și „asigură o sursă alternativă în alimentația mondială”.

„Această carne de cultură are aceeași compoziție nutrițională ca cea naturală. Nu reprezentă riscuri nutriționale. Ba din contră, există o egalitate în compoziția nutrițională. Diferă de carnea naturală, pentru că încă nu s-au obținut niște structuri compacte, de nivelul structurilor cărnii naturale, de la animal. Dar cu siguranță, se vor face progrese și se vor rezolva aceste probleme. Aceste produse au o valoare nutritivă foarte bună, sunt foarte fragede.

(…) Aduce un sistem mai puțin poluant, care să ajute nevoia de proteine de origine animală în lume. Faptul că unii oamenii nu înțeleg aceste lucruri, nu au dreptul de a interzice acest aport de carne pe piața mondială.  Avem antecedente de verificare a acestei cărni de cultură și nu există nicio observație care să îndreptățească interzicerea ei”, susține profesorul universitar Petru Alexe, de la Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor din Galați, notează Adevărul.

Lobby pentru carnea de laborator găsim și pe platforme precum green.start-up.ro, unde carnea de cultură este prezentată ca o alternativă pentru a asigura hrana populației în viitor.

„Contrar trendului internațional, în România, parlamentarii se pregătesc să interzică produsele din carne cultivată, în ciuda unei obligații de a ne conforma reglementărilor UE și înainte ca publicul românesc poată face o alegere în cunoștință de cauză. În octombrie, anul trecut, parlamentarii din Senat au votat favorabil un proiect de interzicere a producerii și comercializării cărnii cultivate, iar un vot final în Camera Deputaților este așteptat în primăvara acestui an. Adoptarea legii poate atrage pe viitor procedura de infringement din partea UE, pentru încălcarea principiului de liberă circulație a mărfurilor în spațiul UE, iar consecințele financiare ce ar urma s-ar reflecta și asupra contribuabililor”, suntem avertizați de platforma mai sus menționată.

Context

În toamna anului trecut, Senatul a adoptat proiectul legii privind carnea şi produsele din carne, prin care se interzice comercializarea pe piaţa internă a cărnii sintetice obţinute în laborator din celule animale, după cum a anunțat atunci Agerpres.

Potrivit proiectului, „comercializarea cărnii sintetice obţinute în laborator din celulele de la animale este interzisă pe piaţa internă. Prevederile alin. (l) se aplică şi produselor culinare din alimentaţia publică la prepararea cărora s-a utilizat carnea sintetică”.

Comercializarea cărnii sintetice se sancţionează cu amendă de la 200.000 lei la 300.000 lei.

Propunerea  va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

[dntplgn recurring_amt1="5.00" recurring_amt2="10.00" recurring_amt3="20.00" item_name="Donatie"]

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button