Coaliția de guvernământ folosește polițiștii și jandarmii ca să intimideze cetățenii, asupra acestora fiind făcute presiuni să blocheze prin orice mijloace accesul fermierilor și transportatorilor pe drumurile publice, a transmis, duminică seara, printr-un comunicat, sindicatul polițiștilor Europol.
Redăm integral comunicatul transmis de Europol:
„Zilele acestea am ajuns din nou într-una dintre cele mai penibile situații ca instituție.
Coaliției de guvernământ îi este frică de democrație și folosește polițiștii și jandarmii să intimideze cetățenii. În cazul de față fermierii și transportatorii. Sunt momente care ne aduc aminte de pandemie, cu ordonanțele militare ILEGALE și cu armata scoasă pe străzi, tot la intimidare. Din păcate, după acțiunile dispuse de ministrul Predoiu și secretarul de stat Despescu, sunt create premisele unui nou “10 august”.
Da, ne-au pus politicienii să fugărim fermierii și transportatorii. Să le blocăm accesul pe drumurile publice, să îi oprim ca nu cumva să ajungă în fața Guvernului, să-și exercite dreptul de a manifesta, prevăzut de art. 39 din Constituție. De ce facem referire tocmai la Constituție? Pentru că polițiștii și jandarmii, la începutul carierei JURĂ să apere Constituția, chiar cu prețul vieții!
Față de mii de polițiști s-a pus presiune în aceste zile să facă ORICE pentru a bloca fermierii pe drumurile publice. Și când spunem ORICE, ne referim inclusiv la situațiile în care le-au cerut să plaseze autospecialele perpendicular pe sensurile de deplasare de pe drumul public pentru ca protestatarii să nu poată să înainteze. Li s-a cerut polițiștilor să culeagă informații din orice sursă ca mai apoi să folosească orice canale pentru a-i bloca.
Evident, toate aceste demersuri sub ,,îndrumările ” amenințătoare ale unor șefi, slugi ale oamenilor politici, de regulă “împuterniciți” sau “desemnați” care nu cârâie în fața ordinelor venite din partea celor care ocupă funcții politice, respectiv Predoiu, secretarul de stat Despescu sau șeful Poliției Române, care ocupă tot o funcție politică, fiind numit de ministrul de interne în funcție.
În cele două imagini aveți dovada celor afirmate mai sus. În prima poză avem extras dintr-o procedură a poliției rutiere unde se stipulează INTERDICȚIA de a bloca drumul public cu autospeciala de poliție. În a doua poză sunt îndemnurile adj insp șef de la IPJ CS, cel care în trecut amenința polițiștii care și-au permis să îi sancționeze pe cei care transportau lemne ilegal, însă, de această dată le cere subalternilor săi, să culeagă informații, să îi urmărească și să îi blocheze pe cei care vor să manifeste pașnic. Totul în numele partidului!”
E clar ca lumina zilei, ca nulitatile si slugoii care ne conduc nu vor rezolva niciuna din problemele transportatorilor si ale fermierilor, pt ca, pe de-o parte nu sunt buni de nimic in afara de fura banii publici si a inchina tara strainilor, iar pe de alta parte nu au nici macar un minim de autonomie(nu se pune problema independentei) fatza de sefii lor birocrati de la Bruxelles si Washington(le-au spus protestatarilor veniti la negocieri, ca ei nu se pot abate de la PNNR si de la conditiile UE, nici macar cu 1 milimetru, pt ca pierd banii europeni)! Asa ca, mai devreme sau mai tarziu(eu cred ca foarte curand) se vor confrunta cu o Revolutie populara, pt care vor trimite armata si politia ca sa traga in romani! Doar ca, problemele ii afecteaza si pe politisti si pe soldati, asa ca e greu de crezut(dar nu imposibil) ca acestia vor trage in populatia rasculata, dat fiind gravitatatea extrema a actului, iar eu cred ca in acele momente de tensiune si de slabiciune a puterii antinationale, vor exista sefi din armata, politie si servicii care vor da o lovitura de stat, executand bestiile, ca sa apara in fatza populatiei ca salvatori si sa dea si satisfactie poporului! Insa vor fi repede dati jos si probabil si ei executati, pt ca romanii nu vor mai dori alti slugoi, asa ca va urma o perioda lunga de Razboi Civil, haos, foamete cumplita si moarte, dupa cum spun si profetiile! Singura necunoscuta care ramane, si care va fi decisiva pt reusita Revolutiei va fi urmatoarea: se vor implica sau nu de partea puterii, fortele de ocupatie straine stationate pe teritoriul Romaniei?