X

Mica „hoție spirituală” a lui Ciolacu de Crăciun

Am asistat la o întâmplare foarte stranie luni, la liturghia de Nașterea Domnului de la Catedrala Mitropolitană din București, scrie Petrișor Peiu pe pagina sa de FB.

Analistul economic spune că „La finalul slujbei, după „Tatăl Nostru” cam jumătate dintre cei prezenți au plecat din biserică și corul a început să cânte colinde, iar după 10 minute a început Euharistia. În acel moment, în spatele bisericii, a apărut Marcel Ciolacu, împreună cu fiul său. După vreo 10-15 min, secretarul de stat pentru Culte, Ciprian Olinici, a venit de la stranele de lângă altar și l-a adus în față pe Ciolacu. După încă un min, de acolo a plecat George Becali, care asistase la întreaga slujbă.

După ce s-a finalizat Euharistia pentru toți credincioșii care erau pregătiți de această Sfântă Taină, Părintele Patriarh a rostit rugăciunile de încheiere, după care i-a mulțumit lui Ciolacu pentru că a asistat la liturghie, adăugând că acesta „își dorește de mult să participe la liturghie” și apoi au plecat împreună spre Palatul Patriarhal.

Evident că toți cei prezenți au fost revoltați de „șmecheria ” lui Ciolacu, care s-a gândit să păcălească sentimentul creștin al credincioșilor, care pentru el se numesc simplu alegători: a venit la finalul slujbei, după liturghie, doar pentru a fi lăudat de către Patriarh. Din fericire, Părintele Patriarh a făcut-o într-un mod inteligent, astfel încât toată lumea a priceput ce era de priceput. Păcat că mica „hoție spirituală” a lui Ciolacu s-a petrecut chiar de Sărbătoarea Nașterii Domnului, un motiv în plus pentru oroarea de politică a majorității românilor…“

Postarea lui Petrișor Peiu a strâns o serie de comentarii, cei mai mulți dintre oameni arătându-se revoltați de situație:

  • Incredibil!!Câtă ipocrizie!!!Ciolacu crede că îl păcălește pe Dumnezeu, nu numai pe români.O așa mizerie nu va rămâne fără urmări pentru impostor. Nici pentru cei care îl încurajează să facă astfel de ticăloșii. Plata va veni cumva pentru ei, aici s-au in ceruri!
    • ..haida…de..!..ciolacu..si..slujba religioasă…..asta seamana cu..crucile facute ..odinioara..de ion ilici iliescu..!!??!.( oareDE CE s-a aflat FOARTE TÂRZIU..ca pe iliescu il cheama..si..ILICI..??)…Astia ar fura tot ce pot, necinstea e starea lor naturală! Dovada ca nu înțelege biblia este ca fățărnicia este unul din păcatele capitale.Minciună, înșelătorie, din partea amândurora. Cum stau cu păcatele???Partea emotionanta e ca a reusit sa se abtina de la un discurs, unu’ cat de mic.Are abilitati duhovnicesti …
    • Ciulacu era acolo prin spiritul său…faptul ca el nu era acolo fizic asta nu înseamnă ca el nu era prezent…el este peste tot….in suflet, în gând etc.
      • Marele” gradat cu sutană fiind mult mai versat a știut să păcălească enoriașii, avea oricum experiența lui dec 89, manipularea maselor 😔
    • Și Putin este lăudat de patriarhul rus.
[dntplgn recurring_amt1="5.00" recurring_amt2="10.00" recurring_amt3="20.00" item_name="Donatie"]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button