Dreptmăritori creștini,
Evanghelia de astazi evoca doua minuni savarsite de Mantuitorul Hristos: vindecarea femeii care s-a atins pe ascuns de vesmintele Domnului si invierea fiicei lui Iair — o copila de numai doisprezece ani, singura la parinti. Obisnuia Hristos sa-Si legitimeze invatatura si cuvintele pe care le adresa poporului cu astfel de semne si minuni. Asa se face ca, de-a lungul celor trei ani si jumatate, cat timp a durat activitatea Sa publica, El a vindecat in mai multe randuri bolnavi: orbi, leprosi, ologi si, iata, in evanghelia de astazi a inviat pana si din morti pe o copila, ca sa arate tuturor ca este Dumnezeu, Stapan al sufletelor, dar si al trupurilor; Stapan al vietii, dar si al mortii.
Ceea ce ar trebui sa ne atraga atentia in mod special in aceasta pericopa evanghelica, cred, este un lucru care in general trece neobservat, si anume acela ca Mantuitorul Hristos a fost luat in ras de catre cei care plangeau la capataiul copilei moarte. De ce a fost luat in ras? Pentru ca s-a exprimat altfel decat se asteptau oamenii din vremea Sa:
„Nu plangeti; n-a murit, ci doarme”.
Si au ras cei care se aflau de fata, privindu-L pe Hristos cu mirare si indoindu-se ca Acesta este Invatatorul despre care auzisera ca este atotcunoscator, ca propovaduieste o invatatura nemaiauzita si ca savarseste semne si minuni nemaiintalnite in popor.
Ei bine, gestul acesta, de a se rade de Hristos, nu este un incident singular in activitatea Sa. Aduceti-va aminte ca inca de la inceputul propovaduirii Sale s-a incercat discreditarea si compromiterea persoanei Mantuitorului si a invataturii Sale. Cand a inceput sa invete in sinagoga din patria Sa, conationalii si contemporanii Sai se intrebau:
„De unde stie Acesta carte fara sa fi invatat? (In. 7, 15)
„Ce este intelepciunea care I s-a dat Lui? Si cum se fac minuni ca acestea prin mainile Lui? Au nu este Acesta teslarul, fiul Mariei si fratele lui Iacov si a lui Iosi si al lui Iuda, si al lui Simon? Si nu sunt, oare, surorile Lui aici la noi?”(Mc. 6, 2-3).
Cand Mantuitorul Hristos aducea vindecare celor aflati in suferinta si iertare de pacate, aratand astfel ca de multe ori bolile noastre trupesti sunt urmari ale pacatelor, care era pozitia iudeilor?
„Cine este Acesta care graieste hule? Cine poate sa ierte pacatele decat unul Dumnezeu?” (Lc. 5, 21)
In evanghelia de astazi, asadar, oamenii au ras de Hristos cand le-a spus: „Nu plangeti; copila n-a murit, ci doarme” L-au privit cu neincredere, cugetand daca nu cumva au gresit adresandu-se acestui Invatator. Domnul insa refuza sa intre in vreun dialog cu cei care L-au luat in ras, dar face un lucru care ii lasa pe toti inmarmuriti: „apucandu-o de mana pe copila, a strigat: Copila, scoala-te! Si duhul ei s-a intors si a inviat indata”, aratand prin aceasta ca, pentru El, moartea este, totusi, somn…
Iubiti credinciosi,
Plecand de la deosebirea de limbaj si de conceptie prin care Mantuitorul Hristos numeste moartea somn, as vrea sa meditam fiecare dintre noi si sa incetam odata pentru totdeauna sa mai privim moartea ca pe marea catastrofa ce ne-ar arunca — spun unii — in neant, in nonexistenta. Motivul pentru care Hristos a primit sa faca minunea invierii fiicei lui Iair a fost acela ca sa ne arate tuturor ca la Dumnezeu nu moartea are ultimul cuvant. Pentru necredinciosi toate acestea starnesc, poate, si astazi zambete, dar, pentru noi, cei care credem cu toata taria in viata de dincolo, ele ne intaresc credinta ca Dumnezeu este deopotriva Stapanul vietii si al mortii. Hristos a numit moartea somn, iar Biserica, peste veacuri, a numit locul de odihna a celor adormiti „cimitir” care in limba greaca inseamna „loc de dormit”, adica „dormitor” (de la verbul kimamai = a dormi]. Este locul unde, trupeste, adormitii robii lui Dumnezeu se odihnesc, in timp ce sufletele lor continua sa traiasca o noua viata, de unde a si fost chemata fiica lui Iair astazi.
Iata cum gandea Hristos si iata cum se justifica „limbajul” si modul Sau diferit de exprimare. Ce au facut oamenii care nu s-au putut ridica pana la intelepciunea cuvintelor Sale? L-au luat in ras. Iar lucrul acesta, din pacate, s-a perpetuat peste veacuri si in mintile si conceptiile multora dintre semenii nostri, care de multe ori au luat in ras si au batjocorit persoana si invatatura Mantuitorului Hristos, socotindu-o nedemna de luat in serios, perimata, retrograda sau chiar paguboasa.
In fiecare sfarsit de octombrie, pe Dealul Patriarhiei se intampla o mare minune! Patru-cinci zile in continuu, zi si noapte, credinciosi din Bucuresti, si nu numai, vin si asteapta ceasuri in sir in picioare, rabdand frigul toamnei, vorbind un alt „limbaj” si „exprimandu-se” in cu totul alt fel decat spun multi ca ar trebui sa se exprime si sa se comporte un om in secolul XXI. Ei bine, am vazut in mass-media fel de fel de interpretari si opinii privind prezenta si participarea acestor credinciosi, veniti intr-un numar atat de mare in pelerinaj la sarbatoarea Sf. Cuvios Dimitrie cel Nou, si care mi-au adus aminte de „rasul” celor din evanghelia de astazi. „Cum ne vom putea noi legitima ca cetateni ai Europei cu un astfel de comportament, cu astfel de manifestari?” — se intreaba, cu prefacuta amaraciune unii semeni de-ai nostri, vazand comportamentul „invechit, expirat si medieval” — dupa cum il numesc ei — al credinciosilor nostri. Iata diferenta de conceptie, „limbaj” si exprimare. Iata cum am ajuns sa vorbim „limbi” diferite, sa avem comportament si conceptii diferite si cum unii ajung sa para ridicoli in fata celorlalti…
Care este, dragii mei, cauza acestui comportament „invechit…” pe care dumneavoastra, credinciosii, va „incapatanati” sa-l aveti si sa-l manifestati in fiecare an in aceste zile sfinte de sarbatoare si nu numai? Oare nu credinta atat de laudata de Mantuitorul Hristos astazi, cand femeii celei bolnave de doisprezece ani i-a zis: „Indrazneste, fiica, credinta ta te-a mantuit”, sau credinta tatalui indurerat de moartea unicei lui fiice, caruia i-a adresat cuvintele: „Crede numai si se va izbavi”? Ce altceva este acest comportament in secolul XXI, daca nu expresia traditiei evlavioase de veacuri a poporului nostru care, din fericire, nu s-a stins, chiar daca, potrivit caracterizarilor unora si altora, pare o manifestare invechita, medievala si care nu are nimic de-a face cu civilizatia europeana, la ale carei porti am batut si noi? Sa fie oare, credinta noastra, incompatibila cu „viziunea” Uniunii Europene, la care am aderat? Dar, pentru numele lui Dumnezeu, este, totusi, credinta, evlavia si comportamentul nostru specific de veacuri!… Pe mine nu acestea ma ingrijoreaza, caci acestea si-au dovedit valoarea si importanta lor de-a lungul celor doua milenii! Altceva este care trebuie sa ne ingrijoreze, si anume ca factorii de decizie din Europa au refuzat ca in Constitutia ei sa fie stipulata in chip expres originea si cultura crestina a batranului continent! Ma ingrijoreaza faptul ca ii este renegata acestuia astfel propria sa istorie; ii sunt renegati „parintii”: „tata” si „mama” — ma refer la „Crestinism” si la „morala crestina”! Ma ingrijoreaza ca este respins tot mai mult Crestinismul, in schimb este promovata fara de rusine imoralitatea! Ati vazut si dumneavoastra: pelerinajul la Sfintele Moaste este considerat o manifestare si un comportament medieval si „de ras”, iar paradele si actiunile celor cu pacate impotriva firii sunt socotite „dovezi de civilizatie europeana“. Ne intrebam atunci, dragii mei, nu cumva este mai de preferat comportamentul acela „medieval”, cum il numesc unii, decat imoralitatea si secularismul care atenteaza tot mai mult la ceea ce a mai ramas sfant in noi?
Aceasta situatie ne cheama, cred, pe fiecare dintre noi, sa ne pretuim si sa luptam pentru pastrarea acestor valori cu si mai multa ravna, pentru ca societatea europeana savarseste o mare greseala atunci cand promoveaza drepturi si libertati pentru om, calcandu-i, in schimb, in picioare, principiile si valorile. Unde vor duce drepturile fara principii sanatoase? Dar libertatile fara valori? La ce bun drepturi si libertati intr-o societate care isi reneaga „parintii”—valorile de veacuri consacrate si „verificate” deja in „cuptorul” culturii si spiritualitatii crestine europene?
Ce ne va aduce, oare, o Europa care-si reneaga in mod sistematic originea crestina? Considera credinta crestina „jenanta”... Au spus: cum sa introducem in Constitutia Uniunii Europene termenul de Crestinism, pentru ca acesta ii jeneaza pe „ceilalti”? Va intreb: care „ceilalti”? De bine ce deocamdata toate tarile Uniunii Europene sunt majoritar crestine, in fata cui ne jenam sa fim crestini?… Chiar si moralitatea a devenit „de ras”… Daca ducem o viata morala, daca tinerii pana la casatorie isi pastreaza curatia, iar sotul sau sotia respecta fidelitatea conjugala, risca sa devina ridicoli si „de ras” pentru cei care au adoptat de acum un alt „limbaj” si un alt „comportament”, apreciate ca fiind mai „la moda”, in timp ce morala traditionala crestina este taxata drept „invechita”, „perimata” si „medievala”.
Dragii mei,
Cred ca se implineste cu noi cuvantul Domnului care zice:
„nu este robul mai mare decât stăpânul său. Daca M-au prigonit pe Mine, si pe voi va vor prigoni; Daca au păzit cuvântul Meu, si pe al vostru îl vor păzi” (In. 15, 20).
Sa ne „incapatanam”, deci, sa pretuim aceste valori inestimabile, pentru ca ele ne mai tin!… Sa preferam acest „comportament” — fie el si dispretuit ca „medieval”, dar care izvoraste din adanca si profunda evlavie a neamului acestuia fata de Dumnezeu si sfintii Lui — in locul vacarmului de pe stadioane sau alte locuri de distractie „moderna” si „la moda”. Sa pretuim invatatura Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Care ne-a dovedit si astazi ca nu este un „amagitor”, cum sustineau cei care vroiau sa-L denigreze si sa-L discrediteze (Mc. 6, 2-3; Lc. 5, 21), caci prin semnele si minunile Sale Si-a legitimat puterea si invatatura Sa dumnezeiasca. Sa ramanem credinciosi moralei si traditiilor pe care le pastram de doua milenii si sa ramanem crestini adevarati, chiar daca „se va rade” de noi ori vom fi dispretuiti, caci stim ca de acolo, din adancurile trairii noastre, ca si din racla Sfantului Cuvios Dimitrie cel Nou, izvorasc binecuvantarea si viata cea vesnica, avand credinta ca prin aceasta Hristos ne va invia si pe noi asa cum a inviat-o astazi pe fiica lui Iair.
Sa tinem aproape de Dumnezeu si sa ne rugam si pentru cei care rad de noi si ne dispretuiesc. Sa ne vedem de credinta noastra, de valorile noastre perene, pentru ca numai asa vom ramane vii si dupa moarte, cand vom fi inviati si vom petrece impreuna cu Hristos in vecii vecilor, Amin”.
† Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor,
Predici la Duminicile de peste an, Slatina, 2011
