X

MISCARE CHEIE: Arabia Saudită amână perspectiva sprijinită de Statele Unite de normalizare a legăturilor cu Israelul și se apropie de Iran

Arabia Saudită amână perspectiva sprijinită de Statele Unite de normalizare a legăturilor cu Israelul, au declarat două surse familiarizate cu modul de abordare al Riadului, citate de Reuters, semnalând o regândire rapidă a priorităţilor sale de politică externă pe fondul escaladării războiului dintre Israel şi gruparea palestiniană Hamas.

Conflictul a împins de asemenea regatul să se angajeze cu Iranul, potrivit Reuters. Prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman a primit primul apel telefonic de la preşedintele iranian Ebrahim Raisi, în timp ce Riadul încearcă să prevină extinderea violenţei în regiune.

Cele două surse au declarat pentru Reuters că va exista o întârziere în discuţiile susţinute de SUA privind normalizarea cu Israelul, un pas cheie în schimb pentru ca regatul să se asigure în legătură cu ceea ce Riadul consideră adevăratul premiu al unui pact de apărare al Statelor Unite.

Până când Hamas, susţinută de Iran, a declanşat un război la 7 octombrie, lansând un atac devastator asupra Israelului, atât liderii israelieni, cât şi cei saudiţi au spus că se îndreaptă constant către un acord ce ar fi putut remodela Orientul Mijlociu.

Arabia Saudită, unde s-a născut islamul şi se află cele două locuri sfinte ale sale, până la acest nou conflict a indicat că nu va permite să fie abătută din drum către un pact de apărare al SUA, chiar dacă Israelul nu oferă concesii semnificative palestinienilor în încercarea lor de a deveni un stat, au spus anterior sursele.

Prima sursă familiarizată cu modul de gândire al Riadului a spus că discuţiile nu pot fi continuate deocamdată şi că problema concesiunilor israeliene pentru palestinieni ar trebui să fie o prioritate mai mare când discuţiile vor fi reluate – un comentariuce indică faptul că Riadul nu a abandonat ideea.

Guvernul saudit nu a răspuns solicitărilor trimise prin e-mail pentru comentarii la acest articol, notează Reuters.

Regândirea saudită evidenţiază provocările cu care se confruntă eforturile Washingtonului de a aprofunda integrarea Israelului într-o regiune unde cauza palestiniană rămâne o preocupare arabă majoră.

„Normalizarea era deja considerată un tabu (în lumea arabă) (…). Acest război nu face decât să amplifice acest lucru”, a declarat analistul saudit Aziz Alghashian.

Washingtonul vrea să se bazeze pe Acordurile Avraam când statele din Golf, inclusiv Emiratele Arabe Unite, şi-au normalizat legăturile.

Consilierul american pentru securitate naţională Jake Sullivan a declarat într-un briefing la Casa Albă săptămâna aceasta că efortul de normalizare „nu este pus în aşteptare”, dar a adăugat că accentul se pune pe alte provocări imediate.

Prima sursă familiarizată cu gândirea saudită a spus că Washingtonul a făcut presiuni asupra Riadului în această săptămână să condamne atacul Hamas, dar a precizat că ministrul saudit de externe, prinţul Faisal bin Farhan, a respins aceasta. O sursă americană familiarizată cu problema a confirmat acest lucru.

Conflictul regional i-a determinat de asemenea pe prinţul moştenitor saudit şi pe preşedintele Iranului să discute pentru prima dată după ce o iniţiativă intermediată de China i-a făcut pe rivalii din Golf să restabilească relaţiile diplomatice în aprilie.

Potrivit unui comunicat saudit, prinţul moştenitor i-a spus lui Raisi că „regatul depune eforturi maxime pentru a se angaja cu toate părţile internaţionale şi regionale pentru a opri escaladarea în curs”, subliniind acţiunea Riadului de a limita criza.

Un înalt oficial iranian a declarat pentru Reuters că apelul telefonic, iniţiat de Raisi către prinţul moştenitor, a urmărit să sprijine „Palestina şi să prevină răspândirea războiului în regiune”.

„Apelul a fost bun şi promiţător”, a spus oficialul.

Un al doilea oficial iranian a declarat că discuţia telefonică a durat 45 de minute şi a avut binecuvântarea liderului suprem ayatollahul Ali Khamenei.

Guvernul saudit nu a oferit mai multe detalii despre discuţie, dar, conform comunicatului, prinţul moştenitor a declarat „opoziţia” regatului „faţă de orice formă de luare la ţintă a civililor şi pierderea de vieţi nevinovate” şi a exprimat „poziţia neclintită a Riadului în lupta pentru cauza palestiniană”.

[dntplgn recurring_amt1="5.00" recurring_amt2="10.00" recurring_amt3="20.00" item_name="Donatie"]

2 comentarii

  1. Atentie la ce spune userul acesta aici:

    intrebari PROPHETULUI spune:
    13 OCT. 2023 LA 18:34
    „Treceti batalioane … Prutul ! 😀 spune:
    03 OCT. 2023 LA 18:05
    @Elena Popa❤️❤️❤️:
    Nu te ambala, fato … iti garantez 🙁
    ca Romania va musca „momeala” (FALSE FLAG-ul urmator, inca luna asta, inaintea banilor yankei pentru Zellensky)
    „momeala” care planificat urmeaza
    [o veti vedea si simti ca MOMEALA si totsui nu vis e va da voie sa spuneti NU ! 😐 ]
    si va intra si ea, ROMANIA, in ROZBOI la SOL, curand ! 🙂
    Te bagi Elena , te bagi si tu eroic ca infirmiera pe front ?
    🙂”

    De ce FALSE FALG ? …vor incerca sa atace Iranul 😀 ?

    Luna aceasta, dupa spusele acestui user ce se semneaza si cu mistoux, si pare ca stie ce spune, deci luna aceasta cineva va face astfel incat Romania sa fie impinsa in malaxorul din Ucraina.
    Sper ca oameni cu mintea limpede din conducerea acestei tari sa mai citeasca ce scrie omul ala si sa se opuna intrarii Romaniei in razboi.

    https://www.cotidianul.ro/seful-diplomatiei-americane-s-a-prezentat-evreu-erdogan-l-a-criticat-pe-blinken/#comment-1171342

  2. Alt comentariu interesant al lui mishteaux spune:
    12 OCT. 2023 LA 17:37
    Din surse in-oficiale am auziuta ca. Iordania palestinienii se pregatesc sa intre in razboi alaturi de HAMAS
    Probabil americanii vor baga trupe la sol
    ceva la care ca EXPERT nu-i sfatuiesc ! (trupe pana la 200 000 de americani la sol in Iordania sunt laute-n calcul …deci ar trebui 500 000 de americani la sol in OM pentru ceva pur-conventional !)

    ATENTIE la Iordania … daca americanii intra al sol pentru a ajuta de disolutia premeditata a regatului … vor urma stadiile programate-n „14 august” (stiti voim cred, inter timp) = APOCALIPSA !

    Eu sunt mic nu stiu nimik …dar sunt cu ochii pe TRUPE americane pentru controlul palestinienilor din Iordania !
    UN FOC in O-M: e pre-calculat !
    Nimic nu e hazarduos si NEPREVAZUT din ce sa va intmpla !
    Ca PROPHET v-o spun ! 🙁 [Atentie la …18 octombrie -> TURCIA nu glumeste ! 🙁 si a nu se uita , IRAN-ul i-e aliat 🙁 ! BIDENISTII au puso ! NULANDIERII vor termina pe rug in … SALEM ! 🙁 ]
    BLA … BLA … BLA ! :))))))))
    IQ=?
    😉

    „NINGE PE FED”

    https://www.cotidianul.ro/pozitia-nato-in-cazul-razboiului-israel-hamas/#comment-1170525

    Si iara:
    @CE SE VA INTAMPLA???🤣🤣🤣😎 spune:
    12 OCT. 2023 LA 18:57
    Nu te mira cum ante-stia MISHTEAUX (Dr Q) ca turcii vor cumpara S400 de la rusi
    predictie zisa (pe EvZ cred !) in timp ce turcii isi doborau la granita Syriei avioane cu rusii din Syria ?

    Asa ca 😀 mishteaaux „verzi si uscate” … e mirabilis …straniu ? 😛
    🙂 🙂 🙂

    Stiti ce-i si mai STRANIU Mishteaux stie ce va urma in timp …si totusi NU VA SPUNE decat 1/ 1000 😀 ! MDA ! #
    SHALOM !

    https://www.cotidianul.ro/pozitia-nato-in-cazul-razboiului-israel-hamas/#comment-1170569

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button