X

Avem isoletă de beton în războiul dronelor invizibile

Asistăm la un adevărat festival de  drone invizibile. A treia dronă, similară  cu cele folosite de Rusia…  zic „experții”. Similară  la ce? La  zburat noaptea? La urma lăsată în aer? La groapa lăsată? O domnișoară cu ochelari de la Digi24 TV se agita pe marginea unei gropi de-o gleznă. Semăna mai degrabă cu o fostă scăldătoare de  porci mistreți, pe marginile căreia se văd mai multe urme de  încălțări omenești. Vizibil montată și surescitată, domnișoara cu ochelari ne arăta un petecuț de ceva din altceva care ar fi fost similar.

–„Aici a căzut  foarte probabil o dronă!” Din montaj, regia a  adăugat și punctul de vedere al unui domn ofițer fără caschetă care explica populației de ce radarele nu le identifică:

–„Dronele au dimensiuni similare cu ale păsărilor!”(C. Spânu, purtător de cuvînt MApN, conform Digi24).

Altcineva publică o informație pe surse: „A fost o dronă de  supraveghere”.

Cît o pasăre sau cît o avionetă? Cît un ou sau cît un bou?

Conform MApN, citat de ”Libertatea”: „Echipajul unui elicopter IAR-330 Puma…  a identificat miercuri, 13 septembrie, în jurul orei 11.30, în zona localităților Nufărul și Victoria, din județul Tulcea, fragmente care ar fi putut proveni de la o dronă, dispersate pe o suprafață de câteva zeci de metri”.

Nu prea înțeleg cum  echipajul unui elicopter a descoperit din  aer în zona a două localități „fragmente care ar putea proveni de la o dronă, dispersate pe cîteva zeci de metri”. Le-au descoperit din elicopter sau au pigulit ca farmaciștii cu penseta prin iarbă și au descoperit niște bucăți de „ceva similar”. Un lucru nu pricep și nu îmi este clar. Cum și-au dat seama care bucăți erau de la ceva  similar și care de la ceva diferit? Unele televiziuni ne-au arătat niște  băieți cu detectoare căutînd prin vegetație (iarbă și buruieni). N-au cercetat întîmplător. Totul a pornit de la  „sesizări telefonice prin serviciul 112 despre posibile cazuri de impact de dronă într-un sector cuprins între localitățile Nufăru, Malcoci și Valea Nucarilor, județul Tulcea”. (MApN, citat de ”Libertatea”).

Cea mai clară mărturie o avem de la Ioan Toader, cel care a  relatat incidentul dronei pe Facebook și a fost preluat de Hotnews: „Ion Toader locuiește în Ilganii de Jos, localitate care este peste Dunăre de Nufăru. Omul povestește că a fost trezit de zgomotul puternic de dronă înainte de ora 5.00, cam pe la ora 4.50.

Și-a dat seama că e dronă, cunoștea zgomotul din videourile făcute de oamenii din Plauru și postase pe Internet. Toader a ieșit din casă unde s-a întâlnit cu alt localnic.

Ulterior, la 4,58, cei doi au văzut „bila de foc” a exploziei și apoi au auzit zgomotul puternic produs de aceasta. Ion Toader spune că drona venea dinspre nord, din direcția Ucraina, iar explozia ar fi avut loc cam la un kilometru de o unitate militară care se află în zonă”.

Imediat, după semnalarea  urmelor celei de-a doua drone și descoperirea celei de-a treia au apărut  și primele imagini cu lucrul la adăpostul din betoane de la marginea satului Plauru. După știrea care semnala prima dronă, a doua zi s-a difuzat comunicatul oficial despre creșterea  numărului de avioane  F-16 pe teritoriul României. Pentru securitatea țării noastre vom găzdui mai multe asemenea aparate. După semnalarea celei de-a doua  drone, au apărut oamenii lui Raed Arafat care s-au apucat să dea cu sapa. Au înlăturat buruienile și s-au apucat să ridice niște isolete de beton împotriva dronelor. Babele și pescarii din Nufăru să aibă în ce se proteja pe la marginea satului, mai ales noaptea, dacă izbutesc să orbecăie  prin întunericul Deltei pînă la adăpostul de pe tăpșan și dacă ajung pînă acolo înainte ca un „ceva similar” unei drone rusești să apară.

Vă dați seama, dacă și ”Revista  22” se agită cu titlu mare. „Resturi care ar putea proveni de la prăbușirea unei drone au fost descoperite în zona satelor tulcene Nufărul și Victoria, la 20 km de Dunăre, au anunțat reprezentanții armatei române”.

Sare și Ciolacu, ciolăcit de-a binelea de agitație:

„Nu ne atacă nimeni, oameni buni! Haideți să liniștim populația, că o luăm razna cu toții. Nu ne-a atacat nimeni și nu ne atacă nimeni. Au sărit rămășițe dintr-o dronă care a fost lovită de către armata ucraineană. Nu a avut explozibil, nu a avut nimic care să dăuneze cetățenilor”.

După a treia dronă „similară”, Parchetul  General a decis să deschidă un dosar penal in rem. L-au și declinat și l-au pasat Parchetului Militar. Celeritate maximă! Ambasadorul rus a fost convocat la Ministerul de Externe.

Festivalul dronelor invizibile continuă. Ne ajută să ne obișnuim cu  ele și să ne pregătim de război. La o adică, pe lîngă că este distractiv, festivalul dronelor invizibile are și valoare de  antrenament. Sau măcar de exercițiu psihologic. N-ați văzut imaginile și știrea de pe CNN-ul de Dîmbovița? „Urs  atacat cu bîta în timp ce  dormea”.

[dntplgn recurring_amt1="5.00" recurring_amt2="10.00" recurring_amt3="20.00" item_name="Donatie"]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button