X

NU putem să renunțăm la drepturile și libertățile noastre

Joi, 17 august, în fața Ministerului Sănătății din Capitală, a avut loc un protest față de Strategia Națională de Vaccinare, document aflat în prezent în consultare publică, și față de vaccinarea obligatorie.

La protest au participat sute de persoane, din societate civilă, din partide și din mișcări patriotice.

Prezent la protest, Claudiu Târziu, președintele Consiliului Național de Conducere al AUR , a subliniat că orice om trebuie să aibă libertatea de a decide în privința sănătății, de a decide dacă se vaccinează sau nu.

Trebuie să avem posibilitatea de a spune da sau nu în ceea ce privește sănătatea noastră și corpul nostru. Doar statele totalitare cred că știu mai bine decât cetățenii lor ce este mai bine pentru ei.

Am venit aici, la protest, să arătăm că există români care se opun acestor tendințe totalitare.

Nu vom accepta niciodată să fim puși în imposibilitatea de a ne apăra sănătatea, viața și libertatea, așa cum nu am acceptat nici în timpul pandemiei așa-zisă de COVID. Gândiți-vă ce ar fi însemnat dacă la acel moment exista o astfel de lege și toți eram vaccinați cu un ser experimental, care s-a văzut ce dezastru a făcut în rândurile persoanelor vaccinate.

Atunci am scăpat de o asemenea chestiune, astăzi avem libertatea de a ne manifesta împotriva oricărei tendințe de a ni se pune pumnul în gură, de a ni se pune libertatea între paranteze, de către un ministru sau de către un partid aflat vremelnic la putere.

Guvernul PSD-PNL trebuie să-i asculte pe români și să înțeleagă ce vrea poporul, să facă ce trebuie pentru popor, nu să facă ce-i trece prin cap împotriva poporului”, a spus senatorul Claudiu Târziu.

Potrivit acestuia, este importantă colaborarea dintre partidele politice patriotice și societatea civilă. „Unii fără alții nu putem, iar unii împreună cu alții suntem mult mai puternici și de neînvins”, a subliniat Claudiu Târziu.

Reamintim că senatorul Claudiu Târziu, președintele Consiliului Național de Conducere al AUR și candidat al partidului la alegerile europarlamentare din iunie 2024, a solicitat, recent, retragerea imediată a Strategiei Naționale de Vaccinare, document aflat în dezbatere publică.

[dntplgn recurring_amt1="5.00" recurring_amt2="10.00" recurring_amt3="20.00" item_name="Donatie"]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button