X

Dacă nu erau rugăciunile Maicii Domnului, de mult încheia Dumnezeu socotelile cu această lume!

Mult pot și sfinții lui Dumnezeu, dar niciunul cât Maica Domnului

Să aveți mare evlavie, fraților, la Fecioara Maria și fericită este casa și familia aceea care are în casă icoana Maicii Domnului și în fiecare dimineață îi citește Acatistul și cinstitul ei Paraclis și toți știu rugăciuni către Maica Domnului. Mult pot și sfinții lui Dumnezeu, dar niciunul cât Maica Domnului. Dacă nu era Maica Domnului în ceruri, între Sfânta Treime și noi, lumea asta se pierdea de mult. Ea pururea stă în genunchi și se roagă Preasfintei Treimi.

Ea este a patra față duhovnicească din ceruri. Întâi este Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, adică Sfânta Treime, apoi a patra este Maica Domnului. Auziți cum cântă Biserica: „Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii…”. Ați auzit? De ce?

Ea a purtat în pântecele ei pe Cel ce a zidit serafimii și heruvimii din neființă. Ea n-a purtat un sfânt în pântecele ei; ci pe Fiul lui Dumnezeu, pe Cel ce a făcut heruvimii și serafimii numai cu gândirea, pe care L-a purtat în pântecele ei. Și ea n-are împărtășire de Dumnezeu cu participare, cum au heruvimii sau serafimii sau preafericitele tronuri.

(Ne vorbește părintele Cleopa vol. 7, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 22)

[dntplgn recurring_amt1="5.00" recurring_amt2="10.00" recurring_amt3="20.00" item_name="Donatie"]

3 comentarii

  1. *Mesaj primit

    RUGĂCIUNE*
    *DIN ȘEDINȚA SENATULUI USA*

    La deschiderea ședinței ținută în Kansas, Reverendul JOE WRIGHT
    a fost rugat să țină un discurs.
    Toți s-au asteptat la cele obișnuite,
    dar au auzit următoarea

    *RUGĂCIUNE*

    *Tată Ceresc*,
    *ne prezentăm azi în fața Ta*
    *să-Ti implorăm iertarea*
    *și să Te rugam*
    *să ne dai Înțelepciunea*
    *și călăuzirea Ta.*

    Știm ca în Cuvîntul Tău este scris:
    *” Vai de cel care numește răul, „bine„ ”*
    *și binele rău, dar noi* *tocmai aceasta am fâcut !*

    * Ne-am pierdut echilibrul spiritual și valorile.

    * Am neglijat Adevărul Cuvântului Tău și l-am numit „Pluralism”.

    * Ne-am închinat la idoli și l-am numit „Multiculturalism”.

    * Am acceptat perversiunea și am numit-o „alternativă”.

    * Am neglijat săracii și am numit-o „loterie”.

    * Am promovat lenea și am numit-o „binefacere”.

    * Ne-am avortat pruncii și am numit-o „dreptul de a alege”.

    * Am susținut avortul și l-am numit „ajutorare”.

    * Am eșuat în a ne disciplina copiii și am denumit-o „construirea sentimentului de independență”.

    * Ne-am folosit de putere și am numit-o „politică”.

    * Am delapidat finanțele publice sub pretextul cheltuielilor importante.

    * Am instituționalizat mita și am numit-o ”cireașa de pe tort”.

    * Am poftit bunul aproapelui și am numit-o „ambiție”.

    * Am poluat atmosfera cu obscenitatea și pornografia și am numit-o ”dreptul la opinie”.

    * Am încălcat valorile înaintașilor noștri și am numit-o „iluminare”.

    Cercetează-ne Doamne, și cunoaște-ne inimile! Curățește-ne de orice păcat și eliberează-ne de rău.

    *Amin !*

    Răspunsul a fost prompt. O parte dintre ei au părăsit încăperea, din protest.

    În următoarele șase săptămâni, Biserica Creștină Centrală unde este pastor Rev. Wright, a primit peste cinci mii de apeluri din partea celor 47 care au reacționat negativ.

    Biserica, însă, primește cereri pentru o copie a acestei rugăciuni, din Africa, India, Coreea și din întreaga lume.

    Fie ca aceasta Rugăciune să străbată și *România*, pentru ca să devenim o *națiune cu frică de Dumnezeu*.

    *Aveți îndrăzneala să o redistribuiți ?*

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button