X

Normalitate: Jandarmeria Română nu a aplicat amenzi în urma amplasării, sâmbăta trecută, a unor noi cruci în cimitirul militar din Valea Uzului

Jandarmeria Română nu a aplicat amenzi în urma amplasării, sâmbăta trecută, a unor noi cruci în cimitirul militar din Valea Uzului, a scris portalul transilvănean „Krónika”, sâmbătă, în baza informaţiilor primite de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Harghita.

În răspunsul transmis ca urmare a întrebărilor portalului, colonelul Dan Iamandi, comandantul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Harghita, respectiv căpitanul Marian Stan au explicat că nu au fost aplicate amenzi membrilor organizaţiei Calea Neamului conduse de Mihai Tîrnoveanu după în 8 iulie, aceştia au amplasat în cimitirul militar din Valea Uzului 150 de cruci de lemn fără a avea vreo autorizaţie în acest sens.

În cadrul răspunsului, cei doi au subliniat că sarcina jandarmeriei este aceea de a crea şi de a menţine pacea şi ordinea, iar prin măsurile efectuate la faţa locului a fost asigurată protecţia tuturor participanţilor, indiferent de naţionalitate.

“În cazul în care există reglementări adoptate de către unităţile administrative locale care interzic pătrunderea într-o anumită zonă, este responsabilitatea autorităţilor locale respective să respecte aceste reglementări, prin furnizarea unui serviciu propriu de pază”, a scris “Krónika”, citând din răspunsul jandarmeriei.

Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Harghita a subliniat că respectă dreptul constituţional al fiecărui cetăţean la libera exprimare a opiniei şi sprijină exercitarea acestui drept atâta timp cât acest lucru este făcut într-un mod paşnic, “în baza legislaţiei în vigoare”. În 8 iulie, la cimitirul militar din Valea Uzului, misiunea jandarmeriei a fost “să asigure pacea şi ordinea”, lucru care a fost îndeplinit.

[dntplgn recurring_amt1="5.00" recurring_amt2="10.00" recurring_amt3="20.00" item_name="Donatie"]

4 comentarii

  1. Nu e deloc normalitate! Cand te bucuri ca nu ai fost calcat pe cap de Satatul dictator, arata ca traim in Totalitarism si Dictatura! Jandarmeria a protejat si protejeaza Dictatorii! Cei care l-au omorat pe Ceausescu si au tradat si pus Romania pe tava Americanilor pedofili, sunt liberi! Armata a transportat vaxxul ucigas de spirit si libertate in Romania! Arafat, Gheorghita, Mahler, Orban etc sunt liberi si continua sa ne ucida! Nu e normalitate, e Dictatura!

  2. Nu pot decît să mă bucur că mai există în instituțiile republicane oameni care si-au păstrat simțul onoarei indiferent de presiunile politice , români care se află în țara lor si care nu iau ordine antinaționale de la nimeni.

  3. Batu-v-ar Dumnezeu de bozgori tupeiști!În tara mea faceți voi ordine,ba?!Afară cu toți până nu vă călcăm pe cap!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button