Un subiect reluat după mai bine de un an de pauză, când alte crize au năvălit peste noi (război, creșteri de prețuri, criza energetică, criza din educație): victimele pandemiei Covid. Despre morți, despre supraviețuitori sau despre aparținătorii lor, chiar și despre cât ne-a costat financiar această pandemie am încetat să mai vorbim din diverse motive: nu neapărat din constrângere, dar cu siguranță din „oboseală” și lehamite.
În tot acest timp, fără prea multă expunere publică, un număr considerabil ( cu raportare la curajul de care dau dovadă) de români s-au decis să depună o acțiune colectivă împotriva statului român, considerându-se victime ale pandemiei, în special din cauza erorilor medicale comise în acea perioadă, sub orice formă. Printre aceștia se numără și doi arădeni. Avocata Maria Vasii (fost judecător) este apărătorul și reprezentantul legal al acestora.
Luni, 29 mai, la postul de televiziune Realitatea, Maria Vasii a abordat tangențiual acest subiect și a făcut următoarea afirmație:
„Un spital din România, și anume Spitalul din Arad, a primit 2 mld de euro în pandemie pentru achiziții!”– in contextul în care se discuta despre lipsa de fonduri pentru aplicarea legii privind planul național pentru prevenția cancerului, sumă care ar putea fi accesată din fonduri europene și nu se face acest lucru. Întrucât suma vehiculată este imensă, am transmis în data de 30 mai 2023 o solicitare în baza Legii 544/ 2001 către Spitalul Județean Arad să ne comunice
- Valoarea totală și lista investițiilor realizate în perioada pandemiei COVID, cu raportare la materiale sanitare de protecție, medicamente, aparatură medicală etc. și natura fondurilor din care au fost realizate ( de exemplu fonduri proprii ale SCJUA, fonduri CJ, finanțare europeană)
- Lista bunurilor/ materialelor primite prin acte de donație de la diverse entități ( asociații/fundații etc).
Până la momentul publicării acestui material răspunsul SCJUA nu ne-a parvenit, urmând să actualizăm informațiile în măsura în care ne va și răspunde.
Cu toate acestea, unele informații pot fi regăsite în platforma SICAP. Sumele cheltuite de către SCJUA în perioada 2020-2022 și care au presupus procedură de achiziție se prezintă astfel:
În 2020, primul an de pandemie și cel mai costisitor, achizițiile SCJUA însumează 63.648.198 ron:
Conform altor căutări suplimentare pe care le-am întreprins, numai în luna martie 2020 SCJUA a încheiat contracte în valoare totală 12.762.953, 7 lei pentru achiziția de aparatură medicală inclusiv pentru Spitalul de campanie de la Expo, materiale de protecție, medicamente etc.
În 2021, 413.049.566 ron:
În 2022, 9.616.292,511 ron:
Investigațiile se derulează pe două direcții
- cheltuielile din pandemie
- erorile medicale în pandemie și alte aspecte care au legătură cu maniera în care a fost îndeplinit actul medical în acea perioadă
Cu raportare la cheltuielile efectuate de spitalele din România (inclusiv Spitalul Județean Arad), avocata Maria Vasii a sesizat atât Banca Mondială pentru acele cheltuieli (multe dintre ele s-au realizat din fonduri puse la dispoziția statelor de această entitate) cât și departamentul FBI din Statele Unite care derulează o amplă investigație în ceea ce privește eventualele fraude financiare comise de mai multe state ale lumii în perioada pandemiei.
Întrucît în emisiunea din data de 29 mai de la postul de televiziune Realitatea avocatei Maria Vasii nu i s-a alocat timp pentru a explica și detalia informația privind sumele colosale cheltuite în pandemie, miercuri, 31 mai, aceasta a fost din nou invitată în studio și a făcut următoarele afirmații:
„Mă refer la cheltuielile din pandemie și vi le prezint pe cele ale unui singur spital, nu-l mai numesc acum pentru că aceste lucruri sunt deja investigate de două instituții ale statului. O să aflați mai multe după ce vor face publice rapoartele investigatorilor, repet, atât din România cât și ai FBI” (n.red. este vorba de Spitalul Județean Arad, una dintre instituțiile care investighează fiind DNA)
„Cel puțin pentru o parte din cele 2 miliarde de euro, respectiv pentru 250.000.000 de euro, un departament creat special la Washington a demarat investigarea acestor lucruri.”
„În Statele Unite avem deja arestați 7 români în spețe care au legătură cu pandemia și, conform unui comunicat oficial, vor mai urma încă 200 de români care sunt deja în atenția FBI” (n. red. conform informațiilor noastre, inclusiv medici sunt printre cei 200).
„Nu uitați că noi suntem umili participanți la aceste investigații din România și Statele Unite. FBI-ul face aceste investigații, nu noi”.
„Țin neapărat să vă prezint aceste documente, pentru ca să vedeți că nu am confundat sumele (n. red cu referire la menționarea sumei de 4 miliarde de euro în emisiunea din 29 mai 2023). Un singur spital a cheltuit 2 miliarde de euro, încă un spital cu 1,5 miliarde de euro, mai este unul cu 2 miliarde, iar celelalte spitale au finanțări normale. Aceste cheltuieli de miliarde de euro numai pe Covid sunt colosale și nejustificate, în contextul în care alte spitale au fost dotate cu aparatură de ultimă generație, cu 50 de milioane și sunt funcționale”.
Cazul morții doamnei Ileana Sîrbu este unul dintre cele la care face referire avocata Maria Vasii, aceasta preluând dosarul după mai bine de 2 ani de când acesta se află în lucru
„Puteți vedea, 10 milioane de euro pentru medicamente cheltuiți de un singur spital. Acest spital are în fișele de magazie 76 de fiole de morfină pentru un mort covid. Banii ăștia au fost plătiți din diferite surse de finanțare. Nu pot da acum prea multe detalii, dar mai vreau să știți că în acest spital, din 500 de pacienți covid au murit 497, deci au supraviețuit 3! Doamna procuror care investiga cazul clientei mele, când a vrut să citeze martori, a spus cutremurată că <am constatat cu stupoare că nu mai trăia nimeni>. Există un singur martor care a scăpat pentru că a fugit din spital, aveți numărul lui, puteți să-l sunați ” (n.red. pacientul la care se face referire ca fiind singurul martor în viață scăpat din spitalul din Grădiște este cel care a descris experiența în articolul publicat de noi în luna februarie 2021, și anume SECHESTRAT PRINTRE MORȚII VII – „JURNALUL de A.T.I.” al unui internat cu COVID la cea mai criminală secție a Spitalului Județean Arad).
Doamna Ileana Sîrbu, profesoară de matematică pensionară, soția fostului inspector-șef al Inspectoratului Școlar Județean Pavel Sîrbu și mama Adrianei Beldiman și a Cristinei Marina, a murit la 75 de ani CU ZILE – după ce a fost „tratată” totalmente neprofesionist, corupt și criminal în spitalul „suport-covid” din Grădiște de mai multe cadre medicale. Din păcate, articolul despre moartea doamnei Ileana Sîrbu publicat pe site-ul nostru la momentul în care a fost depusă plângerea penală nu poate fi asociat acestui material, o instanță din România dispunând eliminarea acestuia, în condițiile în care, în conțitul său nu erau afirmații defăimătoare ci era structurat sub formă de știre, doar despre faptul că s-a depus o plângere penală. Cu toate acestea, într-un stat de drept, un judecător și-a permis să cenzureze o știre, care avea la bază o informație adevărată, concretă, fără interpretări jurnalistice.
Despre cazul doamnei Ileana Sîrbu dar și despre celelalte (puține de altfel) concretizate cu plângeri penale, în prezent nu pot fi scrise prea multe
întrucât toate se află în diverse stadii ale cercetării penale. Ne-am putea rezuma pentru moment la niște cuvinte cheie: tărăgănare intenționată, incompetență, cârdășie, protejarea colegilor de breaslă, nesimțire, fals în documente, declarații mincinoase, tupeu, protecție, lipsă de profesionalism. Dar cum niciodată nu-i prea târziu, mai ales când e vorba de a se face dreptate, avem răbdare să-și finalizeze anchetatorii cercetările și vom relua subiectul, cu toate detaliile.
Avocata Maria Vasii a atins și un punct sensibil al presei din România când vine vorba de abordarea subiectului Covid
„V-aș ruga să abordați toate temele naționale, dar dacă acest subiect (n.red. subiectul COVID cu toate aspectele pe care presupune) va trebui să fie prelucrat de americani și să vină presa din America să ne vorbească despre el pentru că în România foarte puțini au curajul să vorbească, este RUȘINOS! Am ținut să vin în fața dumneavoatră cu aceste dovezi certe deoarece dascălii își cer drepturile pentru o sumă de 500.000.000, tot bugetul de care este nevoie pentru învățământ, iar aici discutăm de fraude de miliarde de euro și noi să tăcem nu este corect.”
Vom reveni cu actualizare la acest material dacă și în momentul în care vom primi răspunsul de la SCJUA la întrebările adresate cu privire la cheltuielile din pandemie.
[dntplgn recurring_amt1="5.00" recurring_amt2="10.00" recurring_amt3="20.00" item_name="Donatie"]
Ancheta judiciara…hmmm….ar fi bine să se pună în practică !
Bandiții planetari au avut spate puternic, dar Iisus Hristos îi poate dărâma, daca vrea.Dea Domnul !