X

Omul-cheie al Inteligenței Artificiale pleacă de la Google pentru a acuza: ESTE ÎNFRICOȘĂTOR

Omul de știință anglo-canadian Geoffrey Hinton, care este numit „pionier” în domeniul inteligenței artificiale (AI), a părăsit Google pentru a avertiza în mod deschis oamenii despre pericolele tehnologiei, scrie New York Times .

„Dr. Hinton a spus că și-a părăsit slujba la Google, unde a lucrat mai bine de 10 ani și a devenit unul dintre cei mai respectați oameni din domeniu, pentru a vorbi liber despre riscurile AI”, au remarcat jurnaliștii.

În 2012, dr. Hinton și doi dintre studenții săi de la Universitatea din Toronto au construit o rețea neuronală capabilă să analizeze mii de fotografii și să recunoască obiecte comune precum flori, câini și mașini. Google a cheltuit 44 de milioane de dolari pentru a achiziționa compania fondată de Hinton. Și rețeaua neuronală dezvoltată a devenit una dintre bazele intelectuale pentru tehnologiile moderne bazate pe AI generativă, cum ar fi ChatGPT.

Într-un interviu acordat ziarului, omul de știință a spus că regretă parțial munca din întreaga sa viață.

Publicația raportează că mulți lucrători din domeniu se tem că tehnologiile de inteligență artificială ar putea fi deja un instrument de răspândire a informațiilor false și ar putea, de asemenea, amenința locurile de muncă existente.

„Este greu de imaginat cum poți preveni utilizarea (a tehnologiei-n.red) de către utilizatorii rău intenționați în scopuri rele”, a spus Hinton.Potrivit acestuia, pe măsură ce modelele de inteligență artificială se dezvoltă, acestea devin „din ce în ce mai periculoase”.”Uitați-vă la ceea ce s-a întâmplat acum cinci ani și ce este acum, comparați diferența și proiectați-o în viitor. Este înfricoșător”, a adăugat omul de știință.

[dntplgn recurring_amt1="5.00" recurring_amt2="10.00" recurring_amt3="20.00" item_name="Donatie"]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button