ACTUALIZARE: AUR va vota ÎMPOTRIVA acestei legi
ACTUALIZARE: PROTEST ACUM la Parlament
Legea a trecut deja de Senat și acum se află pe ordinea de zi a Camerei Deputaților din 18 și 19 aprilie 2023, în procedură de urgență. Proiectul de Lege – PL-x Nr 145/2023, inițiat de Guvern, prevede „organizarea activității de prevenire a separării copilului de familie”. Discuțiile pe marginea proiectului încep de azi și sunt planificate până miercuri dar există și posibilitatea ca votul să aibă loc chiar azi, pe repede înainte. Majoritatea partidelor, în frunte cu PSD, susțin proiectul controversat, acesta fiind de altfel prevăzut și în PNRR, întocmit de USR.
Deși scopul declarat al acestui Proiect de Lege ar trebui să fie unul nobil, urmărindu-se sprijinirea familiilor aflate în situații de „risc”, Oficiul Creștin pentru Drepturi și Libertăți (OCDL) atrage atenția că în realitate se va putea ajunge la un veritabil „Barnevernet” al României, motiv pentru care se impune să luăm atitudine.
Starea de Libertate și ale organizații ale societății civile românești cheamă românii și MARȚI și MIERCURI LA PARLAMENT, pentru a protesta în alveola de vizavi de Casa Poporului, din Parcul Izvor, începând cu ora 8.00. Pompiliu Diplan transmite într-o înregistrarea video: „TREBUIE SA LUPTAM CU DINȚII! VENIȚI SI VOI! Acest PL-x trebuie sa cadă!”.
El atrage atenția că în cazul în care acest proiect de lege trece pe derulare rapidă, cum se intenționează, copiii vor putea fi luați cu forța din sânul familiilor – la fel ca în CAZURILE BORDAȘIU-FURDUI-SMICALĂ sau cel mai nou, semnalat și de Episcopia Europei de Nord, al Herminei Gheorghe, aflată chiar acum în greva foamei la Copenhaga – inclusiv în situația în care nu vor fi vaccinați conform reglementărilor OMS, care prevăd introducere de seruri ARNm în schema de vaccinare obligatorie.
Și activistul civic Aurelian Popa a semnalat această fărădelege ce se vrea votată:
Dar ne putem aștepta chiar la mai mult, în viitor – după modelul actual neobolșevic din SUA, copiii să fie smulși de Guvern și ascunși de familiile lor în cazul în care „vor” să-și „schimbe sexul” și părinții nu doresc această „binefacere” criminală a copilului.
„Vă rugăm să distribuiți acest mesaj celor care sunt preocupați de familie și de relații familiale sănătoase! Fiecare „voce” contează!”, mai scrie OCDL furnizând o serie de informații valoroase care urmeză după Scrisoarea societății civile românești, care poate fi trimisă de orice român DEPUTAȚILOR chemați la ordin mâine și poimâine pentru a apasă robotic pe un buton care poate schimba dramatic viața tuturor familiilor din România:
„Domnilor Deputați,
Fără îndoială, aveți o masă de Paști bogată. Românii au cumpărat cozonac cu felia și carne cu suta de grame.
Prin PLx-145/2023 vreți să dați impresia că vă pasă de copiii care se culcă flămânzi plasându-i în „grija” statului. Care „grijă’? A statului care a adus părinții în situația în care se află?
Vreți să instituționalizați copiii dacă nu sunt vaccinați cu schema completă! După ce ați constrâns populația să se vaccineze cu seruri experimentale care au provocat mii de morți subite și invalidități mai îndrăzniți să puneți problema vaccinării de orice fel?
Vreți să luați copiii ai căror părinți lucrează în străinătate! Câte locuri de muncă ați înființat în țară ca să nu fie nevoiți să plece?
Vreți să luați copiii din familii sărace! După ce ați distrus micii producători, ați falimentat afacerile de familie și ați provocat artificial o criză alimentară! Pedepsiți părinții pentru situația în care i-ați adus?
Pedepsiți copiii fermierilor care sunt nevoiți să-și verse pe câmp cisternele cu lapte pentru că nu le-ați creat condiții să-l poată vinde, ori să-și lase pe câmp recolta de fructe și legume pentru n-ați făcut nimc ca să aibă piață de desfacere și ați favorizat exclusiv importurile?
– ați vândut aproape tot ce se putea vinde și vă pregătiți să vindeți ce a mai rămas
– nu vreți să desființați pensiile speciale, pe care noi, săracii, le ducem în spate, cum ducem și toate privilegiile de care beneficiați
– ați achiziționat milioane de doze ineficiente și periculoase de așa-zis vaccin anti covid
– ați împrumutat sume uriașe pe care le vor plăti și generațiile următoare, fără niciun progres economic
Pl-x 145 nu este despre prevenirea separării copilului de familie, ci este despre cât de puțin e nevoie pentru extragerea copilului din familie! Preveniți separarea copilului de familie luându-l din familie? Nimic din ceea ce este prezentat ca ajutor nu este ajutor, ci o formă de impunere și monitorizare.
Domnilor deputați! Nu puteți pedepsi cetățenii pentru că i-ați sărăcit! Preveniți separarea copilului de familie asigurând bunăstarea familiei! Nu votați PL-x 145/2023!”
O Petiției Online este lansată deja în acest sens.
OCDL: Noua lege „Barnevernet” în România? Ingerința statului în viața de familie
La propunerea Guvernului, s-a supus votului Parlamentului României propunerea legislativă PL-x nr. 145/2023 având ca obiect „organizarea activității de prevenire a separării copilului de familie”.
În procedură de urgență, chiar după sărbătorile pascale, Camera Deputaților (camera decizională) va avea pe ordinea de zi votarea formei actuale a Proiectului de Lege.
Deși scopul declarat al acestui Proiect de Lege este unul nobil, urmărindu-se sprijinirea familiilor aflate în situații de „risc”, atragem atenția că în realitate se are în vedere și se va putea ajunge la:
– prezumția de „culpabilitate” a părinților
– „instituționalizarea” masivă a copiilor
– creșterea rolului statului în „apărarea interesului copiilor” în detrimentul părinților
– implementarea unor măsuri abuzive, lipsind pârghiile legale și judiciare de control, prevenire și remediere
– restrângerea mediului familial doar la părinți, fiind exclusă familia naturală extinsă
– implementarea unui sistem de tip „big brother”, intitulat „Observatorul Național al Copilului”, care poate viza orice copil din România
Situațiile care pot conduce la intervenția statului în viața de familie sunt atât de extinse, încât majoritatea familiilor din România pot fi „beneficiare” ale acestui Proiect de Lege, cu sau fără voia lor, în mod întemeiat sau abuziv, dar „legal”.
Astfel, cu titlu de exemplu, familiile vizate sunt cele în care se identifică oricare din următoarele situații (pe lângă multe altele care sunt cuprinse în textul Proiectului de Lege, care poate fi găsit în linkul din deschidere):
– situația economică precară a familiei
– condiții de locuit precare existente în familie
– starea de sănătate precară a unui membru al familiei
– starea de dizabilitate a unui membru al familiei
– nivelul de educație scăzut al membrilor familiei
– anumite comportamente ale copilului, cum ar fi: comportament delincvent; consum de alcool și droguri; tentativă de suicid; abandon școlar etc., chiar dacă părinților nu li se poate reproșa nimic raportat la comportamentul copilului lor (!)
Întrebare de verificare: te regăsești tu sau un membru al familiei într-una dintre situațiile de mai sus? Dacă răspunsul este afirmativ, poți fi vizitat de un asistent social pentru verificări, respectiv întocmirea unui „plan de acțiuni”, în mod legal (dacă se va adopta Proiectul de Lege în versiunea actuală).
Poate tu ești o excepție, dar sigur cunoști nenumărate familii care se regăsesc în ipotezele de mai sus, dar care nu justifică intervenția invariabilă a statului în viața acelei familii.
În concluzie, nu dorim un „Barnevernet” (Norvegia) în țara noastră. Nu dorim un „Jugendamt” (Germania) în România. Nu dorim alte cazuri „Bodnariu” sau „Furdui” – sau „Smicală” – chiar pe teritoriul țării noastre. De aceea:
SOLICITĂM:
– să nu fie votată propunerea de lege PL-x nr. 145/2023 în forma ei actuală întrucât:
– atentează la relațiile familiale
– crește rolul statului în viața de familie în detrimentul părinților și a familiei extinse
– deschide calea unor evidente abuzuri
– contravine Constituției României
– contravine intereselor poporului român
– Oficiul Creștin pentru Drepturi și Libertăți a realizat o analiză juridică a Proiectului de Lege și va pune la dispoziția deputaților din Parlamentul României argumente juridice care să evidențieze capcanele acestui Proiect de Lege, precum și neconstituționalitatea acestuia și, astfel, să blocheze adoptarea acestuia în versiunea actuală.
Susțineți demersul O.C.D.L. prin completarea prezentului Formular – link mai jos – și distribuirea lui familiilor și comunităților din proximitatea dumneavoastră, precum și pe canalele media!
O susținere cât mai largă va mări șansele de reușită în blocarea acestui Proiect de Lege în versiunea actuală. Vă mulțumim!”, conchide organizația creștină.
În acest scop, OCDL vă invită să completați Formularul de mai sus, atât în nume propriu (ca persoană fizică, preocupată de viața de familie în România), cât și în calitate de reprezentant al unui ONG sau altă entitate/comunitate juridică, cu impact în societate.
Marius și Ruth Bodnariu au trecut printr-o încercare grea acum 7 ani de zile. Protecția copilului din Norvegia, Barnevernet, le-a luat în mod abuziv, dar legal, copiii din căminul lor. După multă suferință, familia Bodnariu a fost reîntregită și a revenit în România, într-un loc mai sigur.
Însă acum ei se tem că același mod de intervenție a statului în familie va deveni realitate și pentru țara noastră.
DISTRIBUIȚI ACEST ARTICOL PE TOATE CĂILE!
Nu dorim un „Barnevernet” în România!
VIDEO:
[dntplgn recurring_amt1="5.00" recurring_amt2="10.00" recurring_amt3="20.00" item_name="Donatie"]
Suntem exact in situatia pe care o descriu Sfintii Parinti: „Atunci cand ii este atacata viata intru Hristos, crestinul trebuie sa se faca sabie”, interpretand astfel cuvintele Mantuitorului: „Cel ce n-are sabie să-şi vândă haina şi să-şi cumpere” –(Luca 22, 36)!
Dusmanii de astazi ai neamului romanesc, din exterior dar mai ales din interior(care-si zic, romani), sunt de o 100 de ori mai periculosi, mai perfizi si mai ascunsi de cat toti dusmanii la un loc pe care i-am avut in istorie, pt ca acestia ne ataca insasi fibra ancestrala a neamului, modelele, traditiile si credinta lui. Fata de acesti dusmani ocultati, trebuie sa fim fara mila, pt ca acestia pot face ca neamul romanesc sa dispara(nu neaparat fizic) dupa 2 milenii de existenta. Căpitanul Andrei, interpretat de Sergiu Nicolaescu in filmul Nemuritorii(1974) ii caracteriza f. bine pe aceste Iude ale neamului: “Cei care batjocoresc această ţară nu sunt de-ai noştri, nici dacă îşi spun români. Acestia sunt câini la casa oricărui stăpân, aşa că în faţă avem duşmani.”
Zeci de mii de citiri ale articolului, nici un comm. Toți tac mâlc. Ne-au scopit pe toți, ne-au efeminat cu hormoni în hrană, apă și în aer. Suntem omul nou, de tip socialist-comunist-capitalist-cum o mai fi, legume fără voință și discernământ.
Pentru mult mai puțin i-au impușcat pe nemernicii interbelici sau i-au tras in teapă pe tradatorii de mai inaintea acelora. Alți oameni, alte vremuri, alta distracția!
sunt comentarii dar nu pot fi facute publice… intr-adevar sunt mai multi cei care ne injura decat cei care ne apreciaza. Cam asa se explica si faptul ca f putini ne sustin activitatea