X

Profesorii sunt îngrijorați de aplicația ChatGPT: „Mi-e teamă pentru elevii noștri deoarece sunt minți tinere, neformate”

Profesorii sunt îngrijorați de aplicația ChatGPT: "Mi-e teamă pentru elevii noștri deoarece sunt minți tinere, neformate"

ChatGPT, programul care folosește inteligența artificială pentru a crea mesaje de tip chat utilizatorilor, precum răspunsuri la întrebări, traducerea automată a unor texte, dar și conceperea unor referate sau povești sau scrierea unui cod într-un limbaj informatic, face furori în rândul tinerilor.

Elevii și studenții apelează la inteligența artificială pentru a-și rezolva temele fără a depune niciun efort. Aplicația este cunoscută și în rândul profesorilor, care consideră că utilizarea ei poate avea avantaje și dezavantaje. Profesorii recunosc avantajele acestui „asistent”, însă sunt de părere că utilizarea lui în exces sau fără a filtra informațiile primite, poate duce la stoparea creativității.

„Acest asistent din ce am văzut până în momentul de față este capabil să realizeze o filtrare critică a informației pe care o culege de pe internet și la care are acces, iar asta reprezintă un avantaj important. Atunci când mă interesează un anumit subiect este un câștig de timp și este o eficiență deosebită să găsesc informație care a fost într-o primă instanță analizată critic. Evident, intervine după aceea arbitrul meu și pot să spun dacă este o informație care mă ajută sau nu, dacă este preluată sau nu.

Dezavantajul este că acest site deschide foarte mult porțile spre lipsă de creativitate, adică poate fi un atac la creativitatea personală, în special a celor de vârstă mică. Îmi este teamă pentru elevii noștri deoarece sunt minți tinere, neformate, în care de multe ori calea spre succes cu drumul cel mai scurt și cu cele mai puține pante e mai convenabil, iar atunci ei apelează la acest asistent. Un semnal de alarmă este tras, însă în același timp, fascinația acestui asistent este uluitoare”, a declarat pentru oradesibiu.ro directorul Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, Gabriel Octavian Negrea.

Elevii din Sibiu care au încercat sau care au auzit de aceste model de inteligență artificială susțin că atât timp cât cei care folosesc ChatGPT doar pentru a rezolva probleme pe care nu le înțeleg sau în scopuri educative, nu ar trebui să fie considerat un lucru dăunător. „Eu cred că este o aplicație bună, mai ales dacă nu știi cum să îți faci o temă sau nu ai înțeles o lecție, pentru că el te poate ajuta” a spus Sara, elevă la Școala Gimnazială nr. 18.

„ChatGPT este util. Atunci când ai o lecție mai grea, o poți face mai ușor, dar are și un dezavantaj, pentru că nu îți mai pune mintea la contribuție” ne-a spus Paul, elev în cadrul aceleiași instituții de învățământ.

Alți elevi, au ales să folosească aplicația într-un mod practic în alte domenii, nu doar la școală. „L-am folosit într-o afacere pe care am fondat-o acum un an. M-a ajutat să fac texte pentru reclame și mi s-a părut foarte util. Lucrează repede, serverele merg bine. Eu sunt de acord să îl folosească și elevi, de ce nu? Cu cap ar fi folosit foarte ok, chiar și în școli” a spus un elev de la Colegiul Național Samuel von Brukenthal.

Părinții spun că utilizarea unui astfel de „asistent” poate fi prielnică pentru copii, susținând că modul în care copiii sunt coordonați în școli îi poate duce spre realizarea unor obiective creative sau chiar să înțeleagă mai bine evoluția tehnologiei cu care se confruntă zilnic.

„Mi se pare foarte bine că studenții și elevii au acces la ChatGPT. Cred că a venit într-un moment bun pentru că sper că acest lucru va trezi sistemul de învățământ, care este încă rămas cu 20-30 de ani în urmă. Trebuie să se adapteze, nu se mai poate să dai note unui student pentru un referat. Cred că elevii trebuie să învețe să coopereze cu astfel de programe de AI, deoarece creativitatea o va lua în altă direcție” a declarat Paul Nicu, președintele Asociației de Părinți de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu.

Deși problema iscată de ChatGPT este relativ nouă, profesorii s-au gândit deja la niște soluții care s-ar putea implementa. Printre acestea, implementarea unor aplicații sau sisteme antiplagiat care pot detecta dacă un text este scris de ChatGPT sau de un copil.

„Princeton a inventat o aplicație care diferențiază limbajul făcut de AI și cel uman și se refuză referatul sau proiectul. În școli din New York este interzisă utilizarea lui. Nu știu cum se poate interzice utilizarea unei resurse de acest fel în momentul în care acasă există acces la internet pentru toată lumea. Dacă trecem de propria moralitate, undeva ar trebui să existe o piedică de tip administrativ sau legală care să poată să permită limitarea utilizării” a explicat Gabriel Octavian Negrea.

Alți profesori consideră că verificarea făcută de om va fi întotdeauna mai bună decât una făcută de inteligența artificială, iar un profesor bun poate să vadă diferențele dintre un text realizat de un elev și unul realizat de programe ce se folosesc de inteligența artificială.

„Nu putem opri evoluția tehnologiei, trebuie să fim mai inteligenți decât inteligența artificială. Verificarea prin inteligență artificială oferă niște puncte de reper pe care mintea omenească nu le-ar putea cuprinde, însă totdeauna omul trebuie să fie cel care decide, mai ales privind calitatea unei persoane, pentru că această evaluarea are efecte poate asupra întregi sale vieți” a spus Ioana Crețu, profesor universitar.

[dntplgn recurring_amt1="5.00" recurring_amt2="10.00" recurring_amt3="20.00" item_name="Donatie"]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button