X

Se pregătește schimbarea ereticului de la Vatican cu altul mai „conservator”

Complot la Vatican pentru a-l forța pe Papa Francisc să demisioneze. Cum acționează facțiunea conservatoare din Cetatea Sfântă

Conservatorii de la Vatican au pus la cale un plan secret pentru a-l supune pe suveranul pontif la un stres atât de mare, încât acesta să renunțe la funcția sa, a dezvăluit un cardinal italian.

Conservatorii de la Vatican ar complota pentru a-l supune pe Papa Francisc la presiuni atât de mari încât acesta să fie forțat să demisioneze. Demersul de a-l înlătura pe pontiful în vârstă de 86 de ani a început la doar câteva zile după moartea predecesorului său, Papa emerit Benedict al XVI-lea, la 31 decembrie. Deși Papa Francisc a declarat anterior că va demisiona în cazul în care starea sa de sănătate se va deteriora, s-a considerat că este puțin probabil ca acest lucru să se întâmple cât timp Benedict al XVI-lea era în viață, pentru a preveni o situație fără precedent de trei papi care să locuiască la Vatican, relatează The Telegraph.

Într-un interviu acordat ziarului italian La Stampa, un cardinal a declarat că facțiunea conservatoare este pregătită să acționeze împotriva Papei fiindcă îl consideră „comunist”. Speculațiile iau amploare în contextul în care Papa s-a întâlnit luni, 9 ianuarie, cu arhiepiscopul Georg Gänswein, secretarul de lungă durată al Papei Benedict al XVI-lea și o figură cheie în funeraliile recente ale acestuia. Gänswein a publicat o carte de memorii în care îl prezintă pe Francisc într-o lumină deosebit de nefavorabilă. Vaticanul nu a oferit niciun detaliu despre conținutul audienței private, ci doar că aceasta a avut loc. Un cardinal a dezvăluit un plan secret de a-l înlătura pe Papa Francisc.

Ziarul italian „La Stampa” a relatat că un cardinal le-a dezvăluit că facțiunea conservatoare este gata să acționeze împotriva Papei „comunistul”. „Planul secret va fi formulat pe mai multe axe și faze, dar va avea un singur obiectiv – să pună pontificatul sub o asemenea presiune încât Francisc să fie nevoit să demisioneze. Adversarii lui Francisc știu că în acest moment sunt în minoritate, că vor avea nevoie de timp atât pentru a obține un consens, cât și pentru a-l slăbi [pe Francisc]”, a dezvăluit cardinalul. Acesta a precizat că această campanie se va axa pe „slăbirea progresivă a neSfântului Părinte, precum și pe opțiunile sale doctrinare, ceea ce va crea o mare nemulțumire care va putea fi folosită împotriva sa”.

Cunoscut sub numele de cardinalul Bergoglio, papa Francisc a devenit suveran pontif în 2013, după demisia arhiconservatorului Benedict al XVI-lea. Numirea a adus schimbări vizibile în cadrul Bisericii Catolice: Francisc a criticat capitalismul și a avut o atitudine deschisă față de homosexualitate, avort, împărtășania pentru divorțații recăsătoriți și celibatul preoților, „La Stampa” relatează că unii opozanți vor exprima critici fățise la adresa papei, în timp ce alții vor acționa „în umbră”.

Secretarul Papei Benedict a făcut dezvăluiri despre relația dintre cei doi papi. Cardinalul Georg Gänswein, care a fost vreme de 19 ani secretarul personal al Papei Benedict, fiind supranumit „George Clooney al neSfântului Scaun” prin prisma fizicului său atrăgător, este o figură cheie a facțiunii care s-a creat împotriva lui Francisc. În prezent, odată ce principala sa sarcină a luat sfârșit în urma morții lui Benedict, au apărut întrebări cu privire la ce va decide Francisc în privința lui Gänswein după publicarea, săptămâna aceasta, a cărții acestuia de memorii, „Nothing But the Truth: My Life Beside Pope Benedict XVI”.

Unii observatori ai Vaticanului văd în această carte prima salvă dintr-o nouă eră de atacuri anti-Francisc din partea dreptei conservatoare, care a continuat să se raporteze cu nostalgie la fostul papă. În prezent, decesul lui Benedict și dezvăluirile lui Gänswein au destrămat fațada unei coabitări fericite a celor doi papi. Gänswein dezvăluie detalii neștiute despre resentimentele care s-au cumulat în ultimii 10 ani după retragerea fără precedent în șase secole a lui Benedict, în 2013.

Într-una dintre cele mai explozive secțiuni, Gänswein spune că a fost „șocat și a rămas fără cuvinte” atunci când Francisc l-a concediat din slujba sa de șef al casei papale, în 2020, în urma unui scandal legat de publicarea unei cărți. Francisc i-a cerut lui Gänswein să nu mai vină la birou și să se dedice îngrijirii lui Benedict. În esență suveranul pontif l-a lăsat fără ocupația sa de a face „punte” între pontificate.

Publicând scrisori până acum secrete pe care și le-au trimis cei doi papi și relatând conversații private cu ambii, Gänswein a dezvăluit că Francisc a refuzat chiar și rugămințile lui Benedict. Teribil de mâhnit, Gänswein a scris că Francisc s-a dovedit nesincer, irațional și sarcastic când i-a decis soarta. Benedict însuși l-a ironizat pe Francisc în această privință. „Se pare că Papa Francisc nu mai are încredere în mine și te face pe tine însoțitorul meu”, ar fi reacționat Benedict, potrivit lui Gänswein. Alți membri ai mișcării tradiționaliste sunt cardinalii Raymond Burke, un american, și Gerhard Ludwig Müller, care a fost un aliat apropiat al lui Benedict al XVI-lea.

[dntplgn recurring_amt1="5.00" recurring_amt2="10.00" recurring_amt3="20.00" item_name="Donatie"]

2 comentarii

  1. Pe activenews.ro se spune ca Benedict al XVI lea a fost inlocuit in urma unei „primaveri arabe” organizata de CIA. S-ar putea ca pucistii sa aiba soarta sustinatorior lui Bolsonaro din aceste zile: se igienizeaza Vaticanul de conservatori. Sau mai grav. Francisc e o marioneta: altii sunt cu puterea efectiva.

    1. Ultima suflare a bisericii catolice a fost cartea „Complotul împotriva bisericii” de Maurice Pinay(pseudonim folosit de un colectiv de călugări spanioli) care denunță acapararea bisericii și papalității de către oculta iudeo-masonică și arată adevărata istorie din perspectiva consolidării puterii iudaice și tentativele de infiltrare și corupere a creștinismului de-a lungul veacurilor.
      De 60 de ani papa nu-și mai poartă veșmintele bogate, bijuteriile și mitra papală, simbolurile puterii apuse, ci umblă cu kippa jidănească în cap și se comportă ca o flașnetă a globalismului iudeo-liberal. Biserica romano-catolică, la fel ca bisericile ortodoxe, este bolșevizată până în măduva oaselor: nu își poate aplica dreptul ecleziastic și canoanele, nu își poate apăra credincioșii de erezii și prozelitismul altor religii, au apărut modificări în cult ca să nu fie deranjați jidanii, sunt acceptate toate porcăriile modernității talmudice, în contra dogmelor bisericii, etc.. Deci, Bergoglio este un fel de Iustinian Marina, vine din America Latină unde crucifixul și apa sfințită stau laolaltă cu secera și ciocanul, și portretul lui Che Guevarra.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button