X

Putin a ordonat armistiţiu de Crăciun: Kievul să facă la fel

Imaginea articolului Putin a ordonat armistiţiu de Crăciun: Kievul să facă la fel

Armele tac pe frontul din Ucraina, la ordinul dat de preşedintele Rusiei.

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a cerut ministrului Apărării, Serghei Şoigu, să introducă un regim de încetare a focului pe toată linia frontului în Ucraina, de la ora 12 la prânz, pe 6 ianuarie, până la miezul nopţii, pe 7 ianuarie, perioadă care coincide cu sărbătorile Crăciunului pentru ortodocşi.

Informaţia a fost anunţat de Kremlin, potrivit agenţiilor ruse. „De asemenea, solicităm părţii ucrainene să declare încetarea focului şi să permită cetăţenilor să participe la slujbele de Crăciun”, a spus preşedinţia rusă.

În această dimineaţă, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, Kirill, a fost cel care a lansat un apel pentru un armistiţiu de Crăciun, pentru ca „ortodocşii să poată participa la slujbele din Ajunul Crăciunului şi din ziua Naşterii Domnului”.

Kievul a etichetat cererea liderului ortodox drept „o capcană cinică şi propagandistică”.

NOTĂ OrtodoxINFO

Creștinește așa ar fi normal, ba mai mult, încheierea războiului. Doar că… rușii s-au mai angajat la un armistițiu și față de români, în cel de-al doilea război mondial, când în ziua de Sf. Paști, aviația rusă a atacat mișelește soldații români ce sărbătoreau Învierea Domnului.

[dntplgn recurring_amt1="5.00" recurring_amt2="10.00" recurring_amt3="20.00" item_name="Donatie"]

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button