E multă agitaţie înainte de Crăciun. Toţi oamenii aglomerează magazinele, străzile, pieţele, cu gândul motivat, aproape isteric, de a pune cât mai multe pe masa şi sub bradul de Crăciun. Iluzia e evidentă. Super-marketurile se închid doar pentru două zile, aşa că rezervele de hrană nu prea au sens. Ceea ce justifică ascuns tot iureşul consumist de sărbători este durerea şi dorinţa ca sărbătoarea să nu treacă oricum, să fie plină de bunătăţi, un festin pe cinste, în care lipsurile unui an întreg să fie date uitării. Românii se împrumută, cutreieră îndelung, doar-doar or găsi ceva mult, bun şi mai ales ieftin.
La izvorul ei, această tendinţă de a face sărbătoarea de neuitat este una plină de adevăr. Sărbătoarea nu e doar un semn temporal crestat pe arborele genealogic al umanităţii, nu e doar simbolul unei realităţi mântuitoare de acum două milenii, nu e nici măcar un dans ciclic al evenimenţialului. Ea este conştiinţa tainică a trăirii în meta-istorie, acolo unde Hristos cel veşnic umple de nemurire viaţa noastră muritoare. De aceea orice sărbătoare religioasă se ritmează şi se nemureşte cu Dumnezeiasca Liturghie, adică intrarea Bisericii în Împărăţia Sfintei Treimi, aşa cum se şi proclamă la binecuvântarea iniţială: „Binecuvântată este Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor”.
Hiperactivitatea specifică sărbătorii este de fapt frica de a nu rămâne anonim în timp ce alţii se pecetluiesc cu lumină netrecătoare. Luminiţele din brad, de pe case, din pomi, nu sunt decât expresia dorului omenesc după lumină infinită, adică după har. Puţini însă realizează în interioritatea tăcută a sufletului lor că adevărul Crăciunului este şi unul de taină, de jertfă şi de durere dăruitoare. Bucuria Crăciunului, deseori convertită în delicii gastronomice, specialităţi cinegetice sau mentalitate de Gadara, umbreşte uneori sensul fundamental al coborârii lui Dumnezeu la noi.
Aceste ultime zile dinaintea Crăciunului, în care oamenii adună frenetic bunătăţi, sunt de fapt zilele din urmă ale sarcinii dumnezeieşti. Fecioara însărcinată cu Dumnezeu se apropie de momentul în care Viaţa universului iese din pântecele ei. Sunt zile de pelerinaj, de călătorie istovitoare pentru o fecioară în luna a noua, timpuri de înnoptat în ger, de căutare a cetăţii de baştină. Sunt zile de intensă suferinţă, ca model fundamental al durerii care însoţeşte orice izvorâre de lumină. Sfânta Maria îşi începe lungul drum către cer, printr-o înstrăinare de cele pământeşti, de cetatea ei, de rudenii şi cunoscuţi. Se apropie peştera de a deveni catedrală a cerurilor. Îngerii îşi pregătesc de milenii corurile solemne. Fecioara se pregăteşte să nască singură, într-o iesle friguroasă, printre animale, pe Fiul veşnic al lui Dumnezeu. Acesta este şi înţelesul teologic al postului Naşterii Domnului, ca pelerinaj prin lumină, înstrăinare de plăceri, căutare a cetăţii de baştină a umanităţii, adică a raiului, şi naştere duhovnicească a lui Hristos în inimile noastre.
În vuietul dinaintea sărbătorilor, cineva plânge în tăcere. Cineva, mai înaltă decât cerurile, mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât serafimii se pregăteşte printre lacrimi să nască pe Dumnezeu.
preot Ioan IstratiIoan Istrati
[dntplgn recurring_amt1="5.00" recurring_amt2="10.00" recurring_amt3="20.00" item_name="Donatie"]
UK woman arrested for silently praying across from abortion clinic: ‘Terrifying’ | New York Post – YouTube
https://m.youtube.com/watch?v=wXURFRSUS9U&feature=youtu.be
În Marea Britanie, o femeie a fost arestată sub suspiciunea că se ruga … în gînd.
Este trimisă în judecată și riscă pînă la doi ani închisoare, pentru că a mărturisit că se ruga (repet, în gînd), iar asta în apropierea unui clinici unde se efectuau avorturi, loc unde, din cîte se pare, e interzis să te rogi, fie și (sau poate mai ales, cine știe?) în gînd.
👇
Sfantul Nicolae Velimirovici
Secerisul Domnului
INTRODUCERE
În zilele noastre, forțe bine-cunoscute încearcă frenetic să preia conducerea intregii lumi, un guvern mondial să preia complet puterea asupra planetei.
Ei nu ar face acest lucru dacă ar lua în serios cuvintele lui Hristos Mântuitorul:
„Ce folos este pentru un om dacă el dobândește întreaga lume, dar sufletul lui il va pierde”
(Matei 16:26)?
Dar atitudinea neglijentă față de sufletul lor a fost cea care a dat naștere dorinței și i-a făcut să lucreze cu sudoare sângeroasă de dragul puterii totalitare asupra lumii.
Grija pentru suflet, pentru mântuirea veșnică a fiecărei persoane, este abandonata pe fundal și lăsată la latitudinea „pruncilor” naivi, adică „maselor largi” și „netitrate” a oamenilor de rând (vezi Matei 11:25).
Și după ce au înlocuit grija sufletului, L-au înlocuit pe Hristos Însuși, strămutându-L pe Hristos însuși la periferie, au înlocuit și Împărăția Cerurilor ca cel mai înalt țel al vieții omenești, iar în locul ei, definit și lăsat moștenire de Dumnezeu, s-au adoptat scopuri pământești: mai întâi, politice și economice, apoi culturale și sociale și, așa-zis umaniste.
Cu alte cuvinte, locul paradisului ceresc, promis celor care au fost expulzați din el, pe care trebuie să-l recapete din nou, a fost ocupat de paradisul pământesc pentru întreaga omenire (dacă îi supraviețuiește), fără deosebire de merit și vreo demnitate a omului.
Conform planului acestor forțe înfometate de putere, este necesar să se creeze egalitate și echivalarea tuturor ființelor umane de pe pământ.
Egalitate și nivelare nu numai în raport cu trupul, ci și cu spiritul, nu numai cu drepturile politice și cultura, ci și cu credința și moralitatea.
Și cum „bogăția cea neexplorată a lui Hristos” (Efes. 3:8), bogăția adevărului și a harului Său, nu poate fi echivalată de oferta altor religii și filozofii pământești, aceste forțe îl bombardează pe Hristos fără milă și cruzime, fie clar și deschis, fie în ascuns și in mod perfid:
„Scoală-te, Doamne, ca omul să nu biruiască…” (Ps. 9:20).
În această stare de fapt, nu este surprinzător faptul că unii creștini sunt profund preocupați de viitorul credinței lor ortodoxe, alții au devenit indiferenți față de Hristos, față de Biserica Sa și de propriul lor suflet.
Iar cei mai slabi dintre ei, sub presiunea unei puternice propagande false, au început să încline spre ideea că Hristos este o relicvă a trecutului, că lumea L-a depasit, iar în „Noua Eră” a secolului XX, omul nu are de ales decât un adăpost iluzoriu sub adăpostul presupus mai fiabil al științei sau progresului, culturii sau tehnologiei, democrației sau umanității sau al oricărei alte idei, mișcări sau organizații moderne.
„Dar numai pentru a trăi o viata pământească fara griji și confortabila!” – asa spun cei cu vedere scurta, speriati si inselati.
Păstorii grijulii au scris cărți despre acest fenomen și continuă să scrie și să predice despre el de la amvon și la radio.
Altii fac compromis, împreună cu alți membri ai Bisericii, si îl fac între creștinism și „duhul acestui veac”; Nu știu că Crestinismul Ortodox este de la Duhul Sfânt al lui Dumnezeu.
Conștient sau inconștient, ei nu slujesc confratilor lor în iubirea lui Hristos, ci au pus pe Hristos ca paravan în slujba lumii, adică în slujba ideilor și aspirațiilor moderne: pentru setea de fericire pământească; răspândirea științei și culturii seculare, realizarea „păcii” universale impuse din exterior până la organizarea unei singure guvernante mondiale, a unui singur parlament mondial sau a unei dictaturi mondiale, a unei singure armate mondiale și a unei singure poliții mondiale pentru păstrarea și protecția păcii, pentru realizarea fraternității paradisiace între toți oamenii, indiferent dacă Tatăl Ceresc este recunoscut de catre toți sau nu, contrar cuvântului decisiv, al preaiubitul apostol al lui Hristos, Evanghelistul Ioan I Ioan 2:22–23:
„Cine este mincinosul, daca nu cel ce tagaduieste ca Iisus este Messiah?
Acela este Antihrist, cel ce tagaduieste pe Tatal si pe Fiul!
Oricine-L tagaduieste pe Fiul, nu-L are nici pe Tatal; cine-L marturiseste pe Fiul, IL are si pe Tatal”.
Astfel de compromisuri neagă absolutitatea credinței creștine ortodoxe, confunzeaza sufletele poporului creștin, stinge flăcăra inspirației și slăbeste moralitatea credincioșilor.
Contemplarea (viziunea) Împărăției Cerurilor, care „nu este din lumea aceasta” (Ioan 18:36), se întunecă, iar națiunile sunt orbite de promisiuni false ale unei singure împărății universale in această lume pamanteasca.
Neputincios să se avante în sus, se extinde în lățime pe orizontala, căutând zadar ceea ce se caută nu în calitate, ci începe să caute în cantitate.
Cel ce este de mistuit de dorul lui Hristos în icoana Nașterii Domnului îl face pe Hristos casnic în camera sa.
Cine nu și-a găsit pacea în sine, în casa lui, într-o națiune mică, o va găsi într-o lume materială globala? Mai mult decât atât, moartea fiecăruia dintre noi este aproape, iar Judecătorul este „la ușă”.
Datorită unor astfel de proroci mincinosi „dincolo de rațiune” luăm stiloul pentru a le spune, cu ajutorul lui Dumnezeu, care este esența credinței Bisericii Ortodoxe din vechime până în prezent, despre atotcunoasterea și atotputernicia lui Hristos Dumnezeul-Om pentru mântuirea oamenilor.
Să enumerăm doar câteva dintre biruintele pe care Hristos le-a câștigat în secolele nouăsprezece până în prezent și pe care El continuă să le poarte neobosit.
Vom arăta că nu Hristos este învechit, ci lumea, și El este întotdeauna același „ieri și astăzi, si în vecii vecilor” (Ioan 13:8).
El este veșnic tânăr și veșnic invincibil.
Noi am numit biruintele Sale Secerișul Domnului, în imitație a pildelor evanghelice ale câmpului, seminței și secerișului.
Capitolul VII: A saptea recolta
Prin furtuna și prin urgia vântului
Unii filosofi occidentali (Essays of Theodicy on the Goodness of God, the Freedom of Man and the Origin of Evil, more simply known as Théodicée, is a book of philosophy by the German polymath Gottfried Leibniz) și din rasarit au scris teodiceea, dorind să-L justifice/dezvinovateasca pe Hristos Dumnezeu pentru răul existent in lume și persistenta suferinței asupra oamenilor.
Cu alte cuvinte, acestia au spus că Dumnezeu nu este de vină, dar nu au stabilit vinovatul.
Nu trebuie să le urmăm exemplul. Hristos este socotit nevinovat prin secerișul Său.
Ce semănător se îndreptățește doar cu însămânțarea și prin acoperirea semintelor sub pământ!?
Și boabele putrezite eliberează un germen, varza de pilda, abia își face drum spre lumină și, după ce a trecut, rezistă vânturilor!
Semănătorul seamănă și așteaptă secerisul.
El știe totul despre agonia seminței, patrunderea semintei prin grosimea pământului, și despre lupta tulpinii cu vânturile și despre eforturile ei, si asteapta secerisul.
Domnul Hristos va ușura suferintele, dar nu le va elimina cu totul, pentru că secerisul făcut dupa efortul de incoltire a semintei este mai curat și mai bun.
Secerisul este important pentru Hristos.
De îndată ce a semănat sămânța, numai secerisul este important, celelalte nu mai sunt asa importante.
Iar secerișul este la masura așteptărilor Domnului Hristos.
Nici măcar un singur om care a suferit pentru dreptate nu a rămas și nu va rămâne fără o răsplată insutita în palatele cerești ale Creatorului său.
Nici măcar o faramita din grâul Domnului nu este călcata în picioare sau pierduta.
Fiecare boaba de grau buna pe care Satana și slujitorii săi o calcă si o arunca în noroi, îngerii Domnului Hristos o iau în mâinile lor și o duc la Domnul Iisus.
Astfel, Hristos, Domnul Secerișului arată că El nu va îngădui ca niciun grăunte bun de grau din lume să piară in zadar.
Dezvinovatirea lui Dumnezeu sau a zeilor poate fi căutată de alte religii, dar nu și de cea ortodoxa. Dumnezeul-Om este mai mult decât justificat/dezvinovatit prin Împărăția nemuritoare a Cerurilor, pe care a pregătit-o pentru cei neprihăniți vietuitori pe pământ.
O viață fericită în veșnicie este mai mare decât orice răsplată, este un dar de la Dumnezeu pe care nicio ființă umană nu-l poate câștiga nici prin fapte, nici prin suferință (ci numai prin harul necreat n.n.).
E ca în basmul acela în care se spune cum un cioban a adăpostit o fiică pierdută a regelui în coliba lui, iar regele l-a făcut ginerele și moștenitorul său pentru asta. Dumnezeu nu plătește ca la un târg, plata Lui depășește fiecare măsură umană, fiecare calcul.
Văzătorul tainelor Apostolul Pavel a spus astfel:
„Socotesc ca nu sunt vrednice suferințele temporare prezente, caci sunt lipsite de valoare în comparație cu slava viitoare care va sa se descopere întru noi” (Romani 8:18).
Acesta este intelesul teodiceeiei creștin ortodoxe și nu exista altul.
Este Revelația lui Hristos însuși, care a adus lumină și bucurie întregii omeniri în mijlocul întunericului ignoranței și al chinurilor necunoscutului.
De la Hristos și în Hristos, suferința celor neprihăniți a avut si are sens.
Toți văzătorii tainelor ceresti și slujitorii cuvântului lui Dumnezeu au ajuns să cunoască desavarsit invatatura Domnului Hristos despre inevitabilitatea suferinței celor drepți în viața pământească.
Iată ce scrie Apostolul Iacov:
„Patimiți si plângeți și lacrimați; râsul vostru se poate transforma în plâns, iar bucuria în întristare…
Iata, îi fericim pe cei care au îndurat” (Iacov 4, 9; 5, 11)
iar Apostolul Petru:
„Bucurați-vă de aceasta, după ce ați plâns acum puțin, dacă ati fost in multe feluri de ispite, pentru ca credința voastră încercată să fie mai prețioasă decât aurul care piere, să se afle spre lauda si cinste și slava întru arătarea lui Iisus Hristos, pe Care, nevăzandu-L, îI iubiți și pe Care nu prin vedere, ci crezând în El vă bucurați cu bucurie negraita și slavita”
(I Petru 1, 6-8)
și continuă:
„ce fel de laudă este, dacă gresind si pedepsindu-va, veti rabda?
Dar dacă faci bine și suferi, îndură caci aceasta este plăcut inaintea lui Dumnezeu. Hristos a suferit pentru noi, lăsându-ne pilda, ca să putem călca pe urmele Lui”
(I Petru 2, 20-21).
Si coincide cu cuvintele Domnului Hristos Însuși:
„unde sunt Eu, acolo va fi si slujitorul Meu” (Ioan 12:26).
Iar dacă creștinii îndură suferința, să știe pentru ce suferă și să sufere cu nădejde:
„Ca de am murit împreună cu Hristos, vom invia împreună cu Hristos; dacă rabdam, vom împărăți împreună cu Hristos” (2 Timotei 2, 11–12).
Și Apostolii (Filipeni 2:18/I Tesaloniceni 5:16) prețuiesc cuvântul Domnului Hristos, Luca 10, 20:
„Bucurati-va!”
„Iată”, vor spune unii, „vânturi și furtuna s-a ridicat acum pentru a distruge Biserica Sa”, dar cum Hristos Însuși ne va răspunde:
„De ce vă este atât de frică, puțin credinciosilor?” (Matei 8, 26).
Nu a spus Hristos, „întru cutremur este calea Lui” (Naum 1:3)
Popoarele creștine din primele secole ale creștinismului au îndurat persecuții, au suferit, căci ele cunosteau nu numai voia Domnului lor, ci și dragostea Sa nemărginită, revelată lumii prin Hristos Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii.
Nimeni nu a suferit de-a lungul istoriei la fel de mult ca popoarele ortodoxe, și mai ales în secolul XX.
În cele două războaie mondiale, în care călăii Ortodoxiei au vărsat atât de mult sânge nevinovat încât ei înșiși s-au înecat în el.
De pilda, Rusia și Balcanii.
În ultimii 50 de ani, mai multe generații de ruși au trecut prin grozaviile războiului ruso-japonez, prima revoluție din 1905, Revoluția din Octombrie din 1917, Primul Război Mondial pentru Serbia soră și al Doilea Război Mondial.
Au trecut prin acestea și au îndurat totul.
Și nu vom exagera spunând că în acele zile roadele secerișului Domnului Hristos numărau sute de milioane de suflete.
Adăugați secerisul milioanelor de suflete din Balcanii Ortodocși din ultimii cincizeci de ani, sârbi, greci, bulgari în războaiele balcanice din 1912-1913.
Să adăugăm jertfele enorme, martiriu poporului sârb în războaiele mondiale, ale bărbaților, femeilor, copiilor, preoților și
arhiereilor care au murit martirizați pentru Ortodoxie în mâinile austriecilor, germanilor, romano-catolicilor si comuniștilor.
Să nu ne plângem de acest lucru, să ne bucurăm că popoarele noastre ortodoxe au suferit atât de mult pentru Domnul și Mântuitorul nostru, să o considerăm un privilegiu și o răsplată specială, prin cuvintele Apostolului:
„căci voua vi s-a daruit de dragul lui Hristos nu numai să credeti în El, ci și să suferiti pentru El” (Filipeni 1, 29).
Suferința pentru Hristos este un dar și o răsplată, nu o umilință și o pagubă.
Uite, nimeni nu se răzvrătește împotriva altor religii și a fondatorilor lor. Diavolul nu are nevoie de ajutorul oamenilor, el însuși se descurcă în lupta împotriva lor.
De aceea, antihriștii din zilele noastre lasa neafectate alte credințe, create nu de Dumnezeul-Om, ci de oameni, și își îndreaptă săgețile numai spre Biserica lui Hristos, care este „stâlp și temelie a adevărului” (I Timotei 3, 15).
Lupta împotriva lui Hristos este condusă invizibil de însuși diavolul, tremurând de frică și dându-și seama că numai Hristos îl poate învinge și-l poate arunca în focul iadului.
Deci, nu vă temeți pentru Cel care nu se teme de nimeni și nu vă temeți pentru Biserica Sa, caci El S-a pregătit inițial pentru biruința Bisericii asupra iadului.
Temeti-va pentru voi și copiii vostrii că, pentru ignoranța, lenea și indiferența voastră, numele noastre vor fi șterse din Cartea celor Vii și veti fi regăsiti printre apostati și ignoranti, printre pleava care va fi aruncata în foc.
Domnul Atotputernic Își va umple lăcașurile cerești fără voi, nu vor fi apostati printre cei mântuiți, El cunoaște oile Sale și niciuna dintre ele nu va pieri.
Astfel, turma celor mântuiți este evidențiată de marele teolog al tainelor:
„După aceasta, m-am uitat și iată, o mare mulțime de oameni pe care nimeni nu-i putea socoti, din toate semințiile, națiunile și limbile, stăteau înaintea tronului și înaintea Mielului în haine albe și cu ramuri de finic în mâini” (Apocalipsa 7, 9).
Ferice de cei care vor fi vrednici să fie numarati in cuprinsul acelor popoare.
Convorbirea a saptea:
– Să vorbim puțin, frații mei cinstiți, cat mai este timp să vorbim frate cu frate și om iubitor de Dumnezeu, cu alt om iubitor de Dumnezeu.
Până va veni vremea când doar răufăcătorii vor vorbi cu voce tare și frații intre ei doar in șoapta.
– Toate forțele care luptă pentru putere asupra lumii prezintă altora într-o lumină roz idealul lor,
Lumea Noua (New Age), argumentând că numai în ea este posibil să se realizeze bunăstarea universală.
Asta pretind ei.
Și pentru a-i atrage pe creștini la ficțiunea lor despre New Age, ei se referă la cuvintele Apostolului Ioan despre împărăția milenarista (de o mie de ani) a lui Hristos (Apoc. 20).
– Ah, frații mei, nu vă lăsați păcăliți. Împărăția milenarismului (de o mie de ani) lui Hristos, caci nu poate fi o consolare pentru întreaga lume, ci doar pentru „sufletele celor martirizati pentru mărturisirea lui Iisus Hristos și a cuvântul lui Hristos Dumnezeu”.
Ei vor fi primii care vor fi înviați și vor domni împreună cu Hristos timp de o mie de ani.
Dar unde vor domni nu se spune.
Nici nu spune că ei vor domni pe pământ; nu se pune problema participării tuturor oamenilor la această domnie, dar
se spune numai de marii mucenici martirizati pentru Hristos „care nu
s-a închinat fiarei, nici icoanei fiarei, și nici nu au primit semnul fiarei pe fruntea sau pe mâna lor dreapta”.
Nu se poate pune problema împărăției atot-planetare a lui Hristos pentru întreaga omenire sau că ea va fi posibila pe pământ.
Dar aceasta este tactica unei stratageme de a deturna atenția de la cele ușor de înțeles, asupra misterului și ambiguitatii.
Cu toate acestea, în Evanghelia după Matei, Domnul a descris în mod clar starea lumii înainte de sfârșitul vremurilor (Matei 24).
Este posibil ca Domnul să ingaduie unificarea exterioară a popoarelor într-o singură Lume.
Dumnezeu a îngăduit adesea oamenilor să meargă pe calea lor și ei s-au abătut de la căile Sale.
„Gândurile mele nu sunt gândurile voastre, nici căile voastre nu sunt căile Mele”, spune Domnul.
Dar, așa cum cerul este mai înalt decât pământul, tot așa căile Mele sunt mai înalte decât căile voastre și gândurile Mele sunt mai înalte decât gândurile voastre (Isaia 55, 8-9).
Cineva este nerăbdător și vrea să schimbe chiar și cele mai bune circumstanțe pământești, si își dorește întotdeauna altceva, nou, iar când vine acel ceva nou, plânge dupa vechile, „vremuri bune”.
Respectând libertatea omului, Domnul lasa împrejurările după dorința oamenilor, dar nu va ingadui controlul asupra lumii sa fie in mâinile diavolului.
Dumnezeu îi cunoaște pe oameni.
El știe că oamenii din cărările lor își vor drena puterea, vor deveni săraci, vor muri de foame și vor striga către El după ajutor.
Dumnezeu știe că toate drumurile nebănuite ale fiilor oamenilor duc în New Age, dar le îngăduie să meargă la un pas de prăpastie, în care toate iluziile lor vor fi spulberate și demonii vor scrasni îngrozitor.
Există o diferență uriașă între pacea pe care ne-o dăruieste Hristos și pacea lumii pe care oamenii o doresc.
Prima pace protejează o persoană de corupție, iar a doua pace creează corupție, ducând la noi rebeliuni și războaie.
O pace amagitoare este tata războiului.
În mod ideal, pacea este mai bună decât războiul, dar lumea coruptă nu este mai bună decat razboiul, pentru că nu aduce secerisul Domnului.
Prin urmare, stabilitatea păcii este doar un răgaz de o clipa pana la izbucnirea războiului, după cum spune Biblia:
„Și pământul s-a linistit de război” (Iosua 14, 15).
Până când?
Până când oamenii nu a intinat intreaga lume cu păcatele lor.
Sodoma a fost distrusă nu în timp de război, ci în timpul păcii și prosperității.
Pe timp de pace, cu bunăstarea și puterea exterioară a Imperiului Roman, pacatele societății l-a condus la disperare pe împăratul Marcus Aurelius, filosoful stoic.
Și el a prevăzut dispariția statului.
S-a micsorat coruptia si în statele creștine pe timpul lui Carol cel Mare și Ludovic al XIV-lea, și așa a fost peste tot atunci când oamenii căutau un paradis pământesc, în loc de împărăția cerurilor.
Oamenii au transformat imediat fiecare paradis pământesc în iad și Domnul a schimbat circumstanțele de dragul înmulțirii secerișului.
Așa va fi când vor crea o guvernare unică, cu un singur guvern, cu o limbă comună – esperanto, o armată comună, cu un nou calendar, cu legi comune.
Războiul va fi condamnat ca nebunie și barbarie și nu va mai amenința oamenii.
Va fi pace in lume, încredere și prosperitate”, ne spun noii profeți New Age, după cum ne spun si rătăcitorii, iar ideea unei astfel de Noi Ordini Mondiale este susținută si de câțiva păstori „creștini”.
Din ignoranță, ei cred că lumea a devenit prea mică și este mai bine pentru Domnul să aibă un domeniu mai mare – această lume in intregul ei – decât mai multe domenii mici.
Ca și cum cei care au fost necredincioși în cele mici vor putea fi credincioși în cele mari! (Luca 16, 10)
Domnul poate îngădui ca această dorință a oamenilor să devină realitate.
Chiar și atunci, El nu va rămâne fără secerișul Său.
Numai ca atunci va fi secerisul în timpul furtunii.
Căci în acea Noua Ordine Globală vor începe astfel de coruptie cum istoria nu-și amintește, vicii aduse moralității și rațiunii, pe care Apostolul Pavel le-a văzut și descris clar pentru sfarsitul veacurilor.
Apostolul a vorbit despre vremurile din urmă, dar iată, acest nou arhitect New Age consideră că idealul lui este ultima fază a istoriei umane.
Cetățenii acestui presupus guvern mondial vor patimi mai rău decât cetățenii Imperiului Roman, mult mai rău.
În locul păcii, liniștii și prosperității proclamate, vor exista neliniște, oamenii vor deveni mai neliniștiți și mai nefericiți ca niciodată, pentru că dacă nu au reușit să restabilească ordinea în micile lor state, cum vor face ei, aceiași oameni impatimiti, întreaga lume fericită și pacificata? Și vor fi necazuri, revolte, indignări pe tot globul pamantesc.
Parlamentarii nu vor putea să-i reglementeze, pentru că vor fi împotmoliti în nesfârșite
certuri, acuzatii și, prin urmare, din când în când vor transfera puterea, voluntar sau sub amenințarea sabiei, unui dictator care va restabili „ordinea în lume” prin foc și sabie.
Oamenii vor căuta mântuirea doar în politică și in schimbari sociale, încercand din nou toate experimentele politice vechi.
Pentru o lungă perioadă de timp, aceste schimbări dictatură, totalitarism, democrație, oligarhie și așa mai departe vor continua.
În cele din urmă, in amurgul istoriei, va veni dictatorul lumii „fiul pierzaniei, pe care Domnul îl va nimici cu suflarea gurii Sale” (II Tes. 2, 8)
Și în loc de pace și fericire, „va fi o mare întristare, care nu a fost de la începutul lumii până în zilele noastre și nu va mai fi” (Matei 24, 21).
Acest necaz îi va face pe mulți să se pocăiască și să se întoarcă la Domnul Mantuitorul.
Și in ei, va afla ultimul seceriș Domnul.
Guvernul Mondial va duce o luptă aprigă împotriva lui Hristos și a Bisericii Sale.
Căci va afla un impediment in Hristos egalizatorii oamenilor, națiunilor și religiilor, in Hristos cel Neegalat și Neunificat.
Cum sa echivalezi minciuna și adevărul?
Minciuna nu se impotriveste acestei unificarii, ci se străduiește pentru asta, dar adevărul este împotriva lor. Iată, adevărul și minciuna nu pot cultivate pe acelasi câmp și nu pot dormi intr-un pat.
Biserica lui Hristos va fi scoasă în afara legii și vor fi impuse pedepse crude pentru pomenirea publică a numelui lui Hristos.
Dar numai cei care nu vor conteni a chema numele Domnului Iisus vor fi mântuiți.
Și când Fiul Omului va veni in mod neasteptat si-l va ucide pe „fiul pierzaniei”, ultimul tiran al lumii, va mai găsi El credință ortodoxa in pace pe pământ?
O va afla, dar nu in chip vadit.
O va afla, dar nu în biserici maiestuoase, așa cum este acum, ci în peșteri și in pustie.
O va afla, dar nu incuvintata si protejata, ci persecutata și condamnata.
O va afla dar nu în fastul Liturghiei strălucitoare, ci în templele inimilor oamenilor și în șoaptele de pe buzele lor, căci Biserica Sa a început cu martiriul și se va sfârși în martiriu, frații mei.
Potrivit previziunii Apostolului Pavel, vor fi mulți iudei printre mucenici pentru Hristos în vremurile din urmă, pentru că cu iudeii a inceput istoria Bisericii.
Numărul creștinilor din Biserica pământească va scădea considerabil și va veni vremea când se va împlini cuvântul lui Dumnezeu: „Cel nelegiuit să mai facă nelegiuire; cei necurați să se spurce în continuare” (Apocalipsa 22:11),
fiindca va inceta chemarea celor nepocaiti la pocăință.
Dar Biserica din Cer va fi plina la pana la refuz, nenumărate mulțimi de națiuni, neamuri și generații se vor bucura in Cer ca într-un liman liniștit.
Cartea Vietii va fi plina din scoarță în scoarta.
În ultimele pagini ale acelei Cărți, vor fi inscrise numele ultimilor creștini pe care Domnul îi va găsi pe pământ când Se va arata in puterea si in slava Sa, înconjurat de toți sfinții îngeri.
Și diavolul va fi aruncat în iadul de foc, împreună cu slujitorii săi in chip de om, și neomenesc.
Și pământul va arde cu foc, si Domnul se va bucura.
Iar Biserica Cerului, recolta nenumarata, vie si cuvantatoare a Domnului, va fi imbracata in haine albe de curatie si bucurie si va canta pentru totdeauna, marea slavoslovie Sfintei Treimi catre Singurul Dumnezeu, iar Domnului Iisus Hristos Mantuitorul, protagonistul drama universala a lumii create de la inceput pana la sfarsit.
Ferice de cei care în zilele din urmă nu se vor teme de vrăjmașii lui Iisus, în care nu există viață.
Acestia vor fi partasi vesnicei slave și bucurii a Domnului lor.
Жатвы Господни – святитель Николай Сербский (Велимирович) – читать, скачать
https://azbyka.org/otechnik/Nikolaj_Serbskij/zhatvy_gospodni/#0_8
Pe inconstienta asta mizeaza papusarii.
Daca devii „pozitiv” asa cum ne ureaza magulitor si motivant Rotchild, atunci esti luat cu lingurita prin surprindere de evenimentele programate de ei si te fac varza!
👇
„….ne apropiem periculos de punctul în care GloboCap va trebui să devină fascist în toată regula dacă vor să termine ceea ce a început. Dacă se întâmplă asta, lucrurile vor deveni foarte urâte”.
https://thecovidworld.com/the-last-days-of-the-covidian-cult/
👇
Cu alte cuvinte mesajul lui Rotchild pe twiter ne spune: „You are my looser”!
Mesajul de pe twiter:
Have some lovely days my friends. ��
Always have a good heart. ♥
If you stay positive, good things will come to you.
Merry Christmas ��
Pentru numele lui Dumnezeu, Cel ce naște-se-va și în noaptea asta și peste 13 zile (sic!), vă rog să nu mai depănați despre Maica Domnului narațiunea conform căreia, ar plânge/nu și-ar găsi pacea/ar fi îngrijorată, sau cum că ar fi sărmană/tristă etc și alte asemenea enormități antihristice la adresa singurului Om deja mântuit! Nu umbriți frumusețea supracerească a celei ce nu s-a tulburat nici măcar pe Golgota, insistând cu aberații pseudoteologice! #numaivăcontraziceț