Alianţa pentru Unirea Românilor a depus, miercuri, un proiect de lege privind interzicerea utilizării insectelor în producţia de hrană pentru populaţia umană, anunță Agerpres.
„În condiţiile în care omenirea este supusă unei manipulări oribile, zeloase şi din ce în ce mai agresive, pentru a normaliza utilizarea în alimentaţia umană a insectelor şi larvelor, considerăm absolut necesară şi de extremă urgenţă reglementarea interzicerii consumului insectelor şi viermilor, atât ca alimente de sine stătătoare, cât şi ca ingrediente. Prin această propunere legislativă, susţinem interzicerea producerii, importului, publicităţii şi comercializării acestora, respectiv interzicerea alocării de fonduri pentru a cerceta introducerea gândacilor în alimentaţia umană”, a precizat un comunicat de presă al AUR.
Proiectul transmis Biroului permanent al Senatului îi are ca iniţiatori pe deputaţii George Simion, Lilian Scripnic şi Sorin Muncaciu şi pe senatorul Claudiu Târziu.
[dntplgn recurring_amt1="5.00" recurring_amt2="10.00" recurring_amt3="20.00" item_name="Donatie"]
Cat traim mincam viermi, cand murim ne maninca ei pe noi!
Fie roata si patrata tot se-ntoarce ea odata!
Voi, … usr-isti probabil!
Noi NU mâncăm insecte!
Din vremea lui Moise, care a pregătit personal prima junincă, până la distrugerea Templului, au fost pregătite doar nouă juninci roșii. Cu toate acestea, acest lucru a fost suficient pentru a menține puritatea rituală a întregii națiuni timp de aproape 2.000 de ani. Potrivit tradiției evreiești, vor exista doar zece juninci roșii în istoria omenirii, cu a zecea junincă inaugurând era mesianica. Rabinul Moshe ben Maimon (Maimonide), cel mai renumit savant evreu medieval cunoscut sub acronimul Rambam, a scris în explicația sa despre mitzvah că „a zecea junincă roșie va fi realizată de rege, Mesia; să se descopere repede, Amin, să fie voia lui Dumnezeu.”
https://www.israel365news.com/274830/watch-red-heifers-arrive-in-israel/