Autorităţile belgiene au blocat aproximativ 600 de vehicule care se pregăteau să se îndrepte către Bruxelles, în cadrul convoaielor ”libertăţii” ale opozanţilor restricţiilor impuse împotriva covid-19, a anunţat luni primarul Bruxellesului Philippe Close, relatează AFP.
Această manifestaţie – inspirată de camionagii din Canada – a fost interzisă de către autorităţile din Belgia, iar în urma unor manifestaţii, în weekend, în Franţa, poliţia belgiană a fost desfăşurată pe mai multe autostrăzi pentru a filtra accesul în capitală.
Primarul relevă că în Franţa această mişcare s-a dovedit până în prezent ”mai puţin amplă decât se temeau autorităţile franceze” şi că este vorba despre persoane private în vehiculele lor personale – şi nu despre şoferi de TIR ca în Canada.
Aceste vehicule participă la convoaie împotriva certificatului de vaccinare anticovid, iar multe dintre ele provin din Franţa, care deţine preşedinţia UE, şi se pregătrau luni să se îndrepte către Bruxelles, în pofida interdicţiei, cu scopul de a protesta la nivel european, după o primă tentativă la Paris.
Într-un vacarm de claxoane, în parcare, la zece kilometri de Lille, participanţii au manifestat duminică seara, strgând ”Nu ne lăsăm””, ”Libertate! libertate!” şi agitând numeroase steaguri franceze.
”Vom merge la Bruxelles pentru a încerca să blocăm, pentru a lupta împotriva acestei politici de control permament”, declara AFP un şomer din Toulouse (sud-vest), Jean-Pierre Schmit, în vârstă de 58 de ani, care a manifestat sâmbătă la Paris.
Autorităţile belgiene au interzis orice manifestaţie în capitală ”cu vehicule motorizate” şi au anunţat că au luat măsuri ”în vederea împiedicării blocării regiunii Bruxelles-Capitale”.
Poliţia din Bruxelles a postat pe reţele de socializare consemne în patru limbi – franceză, olandeză, germană şi engleză – prin care interzice manifestarea cu vehicule, îndeamnă să nu se vină la Bruxelles cu maşina şi orientează convoaie către o o parcare de la periferie, ”singurul loc unde va fi tolerată o acţiune statică”.
Unii participanţi la o manifestaţie similară organizată la Haga au anunţat că vor să se ducă în Belgia.
[dntplgn recurring_amt1="5.00" recurring_amt2="10.00" recurring_amt3="20.00" item_name="Donatie"]