Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis că vaccinarea obligatorie este legală în societățile democratice. Totul a pornit de la o plângere formulată de familii din Cehia cu privire la vaccinarea obligatorie a copiilor. Judecătorii de la CEDO au ajuns la concluzia că vaccinarea obligatorie a copiilor în Cehia cu un vaccin nonavalent (împotriva a nouă boli, printre care difterie, tetanos, poliomielită) nu constituie o încălcare a dispozițiilor Curții Europene a Drepturilor Omului.
Fostul președinte al Curții Constituționale a României (CCR), Augustin Zegrean, a declarat joi seară, la B1 TV, că ”va fi o practică europeană după această decizie”, care ar putea influența și vaccinarea împotriva noului coronavirus. Pe de altă parte, medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19, a declarat, în cadrul aceleiași emisiuni că vaccinarea împotriva coronavirusului ”este voluntară și așa va rămâne”.
”Va fi o practică europeană după această decizie. Nu numai pentru copii. Uitați-vă ce spune comunicatul CEDO, spune că vaccinarea este o problemă de solidaritate socială”, a declarat fostul președinte al CCR.
Întrebat dacă, din punctul său de vedere, această decizie va influența și vaccinarea anti-COVID-19, Augustin Zegrean a răspuns:
[dntplgn recurring_amt1="5.00" recurring_amt2="10.00" recurring_amt3="20.00" item_name="Donatie"]”Da, dacă un stat care face parte din Consiliul Europei, va dispune mâine obligativitatea vaccinării împotriva COVID-19, nu vei mai avea ce face pentru că, în ultimă instanță, când te judeci cu statul, te judeci la CEDO și CEDO va spune că bine a făcut statul acela”.
Asta face legatura cu acest articol:
https://ortodoxinfo.ro/2021/04/06/cum-fabrica-antisemitismul-politrucii-vanzatori-de-neam-si-tara-chiar-de-la-tribuna-parlamentului/
Deci iata de ce s-au grabit. Acum devine evident! A venit „ordinul” de la ue, ca sa pregateasca terenul.
Este doar o metoda abila de a pune, la un moment dat, semnul egal intre antisemitism si antivaccinism…
Adica, mai pe scurt: Nu vrei vaccinul obligatoriu ?!? Aha, esti antisemit!
SA spuna ce vor!
Off topic:
Iona- o invatatura despre pocainta si iertare
https://mantuireaorg.blogspot.com/2021/04/iona-o-invatatura-despre-pocainta-si_9.html?m=1
Problema este: de unde atata ura impotriva rasei umane ?
Iata ce spune Carlos Castaneda depre acele enitati demonice care au invadat pamantul:
„- Dar cum reuşesc să facă lucrul ăsta, don Juan? l-am întrebat enervat parcă şi mai mult de ceea ce spunea. Ne şoptesc la ureche în timp ce dormim?
– Nu, nu fac aşa. Ce idioţenie! îmi răspunse zîmbind. Sînt mult mai eficienţi şi organizaţi. Ca să ne păstreze ascultători şi slabi, animalele de pradă s-au angajat în strategii extraordinare – extraordinare, evident, din punctul de vedere al unui strateg militar. În schimb, groaznice din punctul de vedere al celor care suferă de pe urma lor. Ne-au dat mintea lor! Înţelegi? Animalele de pradă ne-au dat mintea lor, care a devenit mintea noastră. Mintea lor este barocă, contradictorie, posacă, plină de teama de a fi oricînd descoperiţi. Ştiu că, deşi nu ai fost niciodată înfometat, continuă el, suferi de frica foamei, care nu este nimic altceva decît anxietatea animalului de pradă, neliniştit că în orice moment poate fi descoperit şi nu va mai avea mîncare. Prin intermediul minţii, care este, la urma urmei, mintea lor, animalele de pradă injectează în viaţa fiinţelor umane tot ceea ce au ele nevoie. Şi se asigură astfel că noi vom fi ca un tampon între ele şi frica lor.”
…
„- Spun că povara noastră nu este un simplu animal de pradă. Este foarte inteligent şi organizat. Urmăreşte metodic să ne facă inutili. Omul, această fiinţa magică, încetează brusc să mai fie aşa. Nu mai există alte vise pentru om decît visele unui animal care este crescut pentru a deveni hrană: convenţional, imbecilizat.”
…
„Animalul de pradă pe care mi-l descrisese don Juan nu era deloc binevoitor. Era enorm, extraordinar de greu, indiferent. I-am simţit dispreţul pe care îl avea faţă de noi. Fără îndoială, ne strivise de ere întregi, fâcîndu-ne, după cum spunea don Juan, slabi, vulnerabili şi docili.”
…
„- Acest animal de pradă, care este, bineînţeles, o fiinţă netrupească, nu este chiar invizibil cum sînt alte Fiinţe netrupeşti. Cînd sîntem copii îl vedem şi ni se pare atît de îngrozitor, încît decidem să nu-l mai vedem. Copiii, evident, ar vrea să insiste asupra acestei imagini, dar lumea din jurul lor îi convinge să nu facă asta. Singura alternativă a omenirii este disciplina. Disciplina este singura reţinere.”
Iata de ce atata exacerbare in ultima vreme… Se apropie ziu judecatii iar cei care sunt posedati, manifesta disperarea demonilor care i-au luat in primire
Ce facem daca maine-poimaine OMS sau CEDO sau autoritatile statului ar zice: specialistii au constatat ca „virusul ucigas” supravietuieste in parul fiecare persoane astfel incat intreaga populatie trebuie sa se tunda la chelie? dar cine stie, poate maine-poimaine, vor decide „ei” fiecare cu cine sa se casatoreasca, cati copii sa faca, ce si cat sa manance, etc… cat de departe se poate ajunge cu astfel de absurditati?
Este același șcenariu ca la pașaportul Covid, adică se fac că se ceartă, de ochii lumii, apoi se vor hotărî la soluția care le convine – vaccinarea obligatorie, mai ales că CEDO le-a dat „curaj”. Asta se-ntâmplă dacă ne-am dat judecățile pe mâna străinilor de neam și de țară. Soluția: înapoi de unde am venit; să-l lăsăm pe cedo cu cei care-l vor.
Corect.
Daca satanistii si slugoii care ne conduc consfintesc aceasta hotarare dictatoriala si demonica totodata, pe teritoriul Romaniei, atunci nu ne mai ramane decat sansa Revolutiei si a gherilelor, pt ca orice intarziere de la acestea, ne apropie tot mai mult de statutul de sclavi prinsi in lesa si inchisi in colivie, care ni se pregateste prin Marea Resetare! Pt ca altfel, in timp ce noi scriem comentarii si dezbatem pe bloguri si pe forumuri, Iudele care ne conduc devin temnicerii si calaii nostri!
Eu zic ca nu-i niciun pericol! Decizia CEDO se refera la „societatile democratice”, deci nu e cazul nostru!!
Singura soluție e Dumnezeu. Nu știu de ce preoții nu organizează lanțuri de rugaciune. Suntem într-o mare strâmtoare.
Asa este! Singurul comentariu de aici care spune exact ce trebuie si care este desigur UNICA SOLUTIE, Sa ne RUGAM la DUMNEZEU !!!!! Si la MAICA DOMNULUI!!!???????
Nu organizeaza asa ceva din mai multe motive: sunt bugetari, deci dependenti de stat de 160 de ani incoace- vezi ideea Venitului Universal care se propagandeaza acum; multora le lipseste ravna slujirii lui Hristos, practicand doar o meserie sau ierarhii facand doar o afacere de imbogatire,
Mai e si teama de autoritati, bisericesti si laice; de consecintele legale(antihristice) ale unei pozitii conforme cu invatatura hristica; teama pentru familiile lor.
Teama. Stim de unde vine teama. Puțini însă știm să o combatem eficient.
Domnul Zegrean se înșealã când susține că,citez:,,nu vei mai avea ce face”;asta a pentru gåște,este un ,,sfat”pentru cei slabi cum că trebuie să se împace cu ideea și să accepte moartea,pardon,vaccinarea.
Întotdeauna vor exista soluții!!! NICIODATĂ nu trebuie acceptat vreun vaccin,oricare vor fi presiunile și constrångerile;după pãrerea mea,aceste așa zise vaccinuri sunt echivalentul acceptãrii pecetei cu numãrul 666;totodatã consider că este cea mai mare încercare înainte de pecete,chiar peste cardul de sănătate și actelor biometrice (la acestea din urmă ai posibilitatea de a opta pentru cel clasic din ce am înțeles).
Nu mă va mira dacă va deveni obligativitate fiindcă la nivel mondial sunt puțini inconștienți care se duc la sinucidere benevol.
Oricum,acea obligativitate care se prefigurează nu va dura foarte mult fiindcă,dupã ce oamenii vor începe să cadã precum muștele,nu vor avea de ales și o vor retrage;însã până atunci trierea va vi fost fãcutã.
Nu sunteți departe de adevăr, căci celor care se vaccinează li se emit pașapoarte cu cod QR, adică cu 666. Deocamdată pecetea nu este pe corp, dar o ai în buzunar(adeverință ori certificat) sau în telefon. Cine nu înțelege acest lucru destul de grav înseamnă că încă doarme.
Da este inevitabil. Cu siguranță va fi obligatorie vaccinarea. Se vor face legi în tot mai multe țări din Europa. Părerea mea că mai din toamnă iarnă va deveni obligatoriu.
Stati linistiti, Romania s-a derogat de la CEDO in Martie 2020…(haz de necaz)
https://www.facebook.com/100009484907272/videos/2911603199165815/
Este extrem de grav ce se intampla ! Tortionarul securist NELU TATARU anunta la TVR ca in Romania incepe TEROAREA impotriva cetatenilor care isi protejeaza copiii de riscurile „vaccinurilor”. Daca in urma amenzii de 10.000 RON familia refuza in continuare vaccinarea copiilor, atunci „se va cauta un TUTORE care sa preia copilul”.
Va rugam sa faceti un articol permanent pe prima pagina – trebuie asociat cu chemarea la urmatoarele proteste , inclusiv cel de maine ! Salvati imediat clipul pentru dovedirea afirmatiilor. Va rugam sa anuntati TOATE asociatiile civice.
Rugam toti cititorii sa distribuie si sa-si anunte cunoscutii despre planurile ABOMINABILE ale unor psihopati din cea mai odioasa guvernare postdecembrista !
https://www.activnews.ro/stiri/ACESTI-DEMENTI-CARE-NE-CONDUC.-PNL-istul-Nelu-Tataru-afirma-ca-daca-parintii-refuza-vaccinarea-copiilor-acestia-le-vor-fi-luati-si-vaccinati-cu-forta-iar-parintii-decazuti-din-drepturile-lor-naturale-si-constitutionale.-Iulian-Capsali-ABSOLUT-DIABOLIC-166188#frm-comentariu
Aici clipul intreg cu elucubratiile buhaiului :
https://www.youtube.com/watch?v=zthzDnpRu6o
https://www.facebook.com/nelutataruoficial/
Nelu Tataru
PNL, Senator, Vaslui
Contact: 0722 550 073
[email protected], [email protected]
https://ro.linkedin.com/in/nelu-tataru-891503b6
Decizia CEDO bănuiesc că are un număr, o data..
Vă rog să postați documentul oficial al Curții, să l citim cu atenție, subliniez ATENȚIE.