X

Când lipsește Duhul Sfânt, trebuie să păstrezi distanța: Papistașii din Miercurea Ciuc arată lumii întregi cât de spălați pe creier sunt

Vuiesc presstitutele propagandei C0vid despre imaginile de la Miercurea Ciuc, unde papistașii și-au adus bucatele să fie stropite cu apă chioară de către un slujitor al papei de la Roma. Frumos, civilizat, n-ai ce zice, dar de ce atâta frică, dacă ei zic că s-au dus în acea piață pentru a le fi „sfințite” merindele? Sau nici ei nu cred că Duhul Sfânt e Cel care sfințește, iar nu acel personaj îmbrăcat în robă albă? Căci acolo unde este Duhul Sfânt, nu poate exista boală. Unde mai pui că se aflau și în aer liber, purtând măști.

Gestul lor arată că înșelarea în care se află ca religie (catolicismul fiind o mare erezie), atrage după sine și înșelarea de a accepta restricțiile abuzive ale unui stat totalitar! Este știut faptul că masca nu protejează, distanțarea nu ține virusul departe, ci toate aceste măsuri sunt pentru a umili ființa umană!

Ne mai întrebăm dacă organizatorul va fi amendat, ținând cont că numărul participanților a depășit cifra de 100. Nu că am fi de acord cu astfel de sancțiuni aberante, dar în alte cazuri, acestea s-au aplicat, și ar fi o discriminare pentru cei amendați.

Pașteți fericiți, civilizaților! Dar să vă vedem la mall cum vă comportați… Credința nu este un show…

Ar putea fi o imagine cu 3 persoane, persoane în picioare, încălţăminte, stradă şi drum

Ar putea fi o imagine cu unul sau mai mulţi oameni, persoane mergând, persoane în picioare şi în aer liber

[dntplgn recurring_amt1="5.00" recurring_amt2="10.00" recurring_amt3="20.00" item_name="Donatie"]

8 comentarii

  1. Acea adunare da impresia unui apel de amiaza dintr-un lagar de concentrare sau a unui cult ciudat al mastii. Aia nu e normalitate, e spalare de creier in masa.
    Cum sa te dai credincios si tu sa-ti blochezi aerul si sa stai la departare de aproapele tau ? Pai ori Sfantul Duh e mai puternic decat orice pandemie ori nu, dupa cum interpreteaza oamenii din adunarea aceea ciudata. Eu zic ca Sfantul Duh ne poate indruma si proteja in orice situatie, si atunci ce rost mai are masca si departarea ? Acei oameni au ales sa fie indrumati de frica si protocoale omenesti si sa se protejeze cu botnite si departare unul de altul. Ciudata credinta, in nici un caz crestina.

    1. Si in majoritatra bisericilor ortodoxe se poarta mascā. Vedem paiul din ochiul vecinului si nu vedem bârna din ochiul nostru, mai ales a celor „ortodocsi” care poarta masca in biserica ortodoxā. Si nici nu te lasa sa intri în interiorul bisericilor ortodoxe , daca nu si masca pe nas , cerberii de la intrare…Unele exceptii sunt manastirile, dar la orase nu intri fårå de mascā in bisericile ortodoxe + distantarea de 2m, politically correct!!!
      Doamne ajutā!

  2. Cand am vazut poza, am crezut ca e vorba de piese de Lego sau ca e vorba de diode lipite pe o placa de circuit… Dupa aceea am citit titlul si articolul si am realizat ca e vorba de noua ordine mondiala… Doamne, cum de am putut sa gandesc asa ceva?!?! Este vorba de oameni, nu de obiecte! Ohh, Doamne, pentru o clipa am crezut ca am luat-o razna… Fericiti cei saraci in duh, caci a lor este imparatia cerurilor

    P.S. Fulgera-v-ar Condesatorul Suprem, in moalele capului, cu toata puterea!

  3. „De aceea va trimite Dumnezeu o încercare(ispită) ca să creadă în minciuni toți cei cărora n-au iubit adevărul, ci le-a plăcut nedreptatea”. (II Tes. 2, …)
    Iată-i aliniați aici pe cei din această zicere biblică, dar mai sunt și ortodocși cu duiumul. Majoritatea acestora sunt de acord cu vaccinul. Plandemia dă pe față cinstea oamenilor. Toți vom fi încercați, iar cei care vor rezista până la final, aceia sunt oameni cu adevărat cinstiți din rândurile cărora ar trebui aleși cei care să conducă România. Raționamentul este unul simplu: Numai cei credincioși(drepți) vor putea face față acestei încercări.

  4. Da dar ce vedem aici este doar puțin din noul normal care se dorește de către elită. Aceștia sunt dezbinați dezbinarea socială măcar doi metri. Pai nici nu știu dacă este amuzant sau trist așa ceva.

  5. 24. Trezindu-se Noe din ameţeala de vin şi aflând ce i-a făcut feciorul său cel mai tânăr,
    25. A zis: „Blestemat să fie Canaan! Robul robilor să fie la fraţii săi!”
    26. Apoi a zis: „Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Sem; iar Canaan să-i fie rob!
    27. Să înmulţească Dumnezeu pe Iafet şi să se sălăşluiască acesta în corturile lui Sem, iar Canaan să-i fie slugă”.
    Facerea 9

    Duh canaanit se vede acolo in strada. Fenicienii (canaanitii), cei „aducatori de civilizatie”, si-i aduceau pe proprii copii jertfa lui Baal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button