X

Țara nimănui: În România sunt mult mai mulți bani din traficul de persoane decât din traficul de droguri

Image result for trafic de copii

Adriana Săftoiu a declarat, într-un interviu la Gold FM, că „România mai are o problemă despre care vorbește în șoaptă, vânzare de copii”.

„Deci am văzut niște dosare îngrozitoare, îngrozitoare despre vânzarea de copii. Toate țările care se confruntă cu acest fenomen-flagel sunt țări foarte sărace, țări foarte sărace, cu state foarte slabe și cu o corupție extraordinară. Și dacă în discuții cu instituțiile statului au un ton ușor triumfalist – și asta în condițiile în care România de 5 ani în Uniunea Europeană este pe locul I ca sursă de trafic de persoane pentru România, locul I, da – discutând cu aceste instituții erai șocat Te întrebai „Ăștia din Uniunea Europeană care fac studiile, care publică EUROSTATUL ne mint?” Pentru că dacă asculți instituțiile lucrurile par relativ bine, o cooperare nemaipomenită, până când au venit ONG-urile la comisia de anchetă și au spus-o pe șleau: traficul de persoane în România nu poate fi combătut în mod real pentru că e o încrengătură de interese între politic, Poliție, Justiție. A fost șocant pentru noi, șocant. Și vreau să spun că aceste ONG-uri au venit cu dovezi, cu date, cu anchete, cu dosare în instanță”, a spus Adriana Săftoiu, la Gold FM.

Fostul deputat PNL a precizat că în România se obțin mai mulți bani din traficul de persoane decât din traficul de droguri.

„Vreau să spun cu date concrete, nu se pare, cel puțin în România sunt mult mai mulți bani din traficul de persoane decât din traficul de droguri. Și șocul cel mai mare a fost în momentul în care a venit Ministerul de Interne care ne-a spus că în primele șase luni ale anului în România au dispărut 6.800 de copii, aproximativ, mulți dintre ei recuperați, dar din acești aproape 6.800 de copii 40% provin din centrele de plasament. Deci copii care sunt în centre de plasament, care ar trebui să primească protecția statului sunt cei care sunt traficați”, a completat Adriana Săftoiu.

„Iar noi avem în Codul Penal un articol, sper să nu mă înșel, 202, el se și numește articolul „Lover boy” așa e numit de cei din ONG-uri prin care e foarte ușor dacă tu ai făcut parte dintr-un grup care ai întreținut relații sexuale cu o minoră, spunând în fața judecătorului că tu nu ai știut că e minoră ai scăpat. N-ai primit nici măcar o zi de arest preventiv”, a atras atenţia Săftoiu.

Adriana Săftoiu a mai spus că „am stat de vorbă cu fete care se află acum în centre protejate și care au recunoscut că aveau clienți politici, polițiști”. Ea a povestit şi cazul unei fete care nu a îndrăznit să spună numănui că este sechestrată şi traficată pentru că ştia că proxenetul „are relaţii”.

„La un moment dat o întrebam pe una dintre fete: „Dar tu n-ai avut nici un client căreia să-i spui că ești acolo sechestrată, că vrei să pleci?”. „Nu, pentru că nu știam ce relații are cu proxenetul, cu cel care mă ținea și îmi era frică””, a mai declarat Adriana Săftoiu în interviu.

Casele de copii, pepiniere pentru traficanți. Șefi ai DGASPC, implicați în trafic – Raport

40% dintre cazurile de minori dispăruți provin din centrele de protecție socială, de plasament și de copii cu dizabilități, iar minorii sunt traficați în afara țării, fiind „învoiți” de reprezentanții din conducerea DGASPC-urilor și „scoși la produs de către traficanți”, arată un raport al comisiei parlamentare care a anchetat situația copiilor dispăruți din România.

Raportul a fost adoptat cu majoritate de plenul Camerei, care recomandă Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) să introducă în viitoarea sa strategie pentru perioada 2025 – 2030, ca obiectiv de securitate naţională, combaterea fenomenului de dispariţie a copiilor şi traficului de persoane.

De asemenea, deputații recomandă reglementarea mecanismelor de lucru ale poliţiştilor care acţionează în activităţi de căutare, pentru a avea acces la instrumentele oferite de Codul de Procedură Penală pentru interceptare şi localizare a minorului dispărut.

Potrivit raportului, România este pe primul loc la traficul de persoane în Europa, statistică dovedită de numeroase rapoarte internaționale.

[dntplgn recurring_amt1="5.00" recurring_amt2="10.00" recurring_amt3="20.00" item_name="Donatie"]

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button