Pentru prima dată în România, managerii spitalelor publice încearcă să găsească metode pentru ca personalul medical să fie supravegheat la locul de muncă.
La Iași se testează un proiect pilot, unic în țară, prin care doctorii sunt localizați prin senzori, în timp real, dacă sunt la serviciu.
În felul acesta nu vor mai putea să dea o fugă la cabinetul privat, în timpul programului.
La Maternitatea “Elena Doamna” din Iași, toți cei peste 200 de angajați ar putea fi monitorizați cât de curând. Pe lângă pontajul electronic, conducerea spitalului își dorește să identifice și timpul real de lucru al medicilor, asistentelor, infirmierelor și paznicilor.
Deocamdată, se fac teste într-un sigur pavilion, unde au fost montați 6 receptori în zone-cheie mai puțin vizibile.
Manager: “Ce vedeți este un senzor care recepționează date prin sistem bluetooth de la cartelele personalului și transmite mai departe în sistem cloud, prin sistem wi-fi”.
În acest fel, șefii știu exact unde sunt toți cei aflați la serviciu.
Carmen Ciortan, consilier juridic: “Monitorizarea angajaților este doar pe baza de senzori, nu are loc filmarea lor și nici nu este utilizată în scop personal”.
Sistemul poate să dea și alerte, în cazul în care unii vor să îl păcălească.
Gabriel Martinescu, manager Maternitatea Elena Doamna, Iași: “Este o tehnologie care nu s-a mai implementat nicăieri în România și este foarte greu de înțeles pentru fiecare categorie de personal cum funcționează acest sistem”.
În Spitalul Județean Suceava, sistemul de pontaj prin cartele a fost îmbunătățit cu 70 de camere de supraveghere.
Dr. Mircea Macovei, director medical al Spitalului Județean Suceava: “Efectele sunt creșterea contabilizării timpului efectiv de lucru, inclusiv în timpul gărzilor, eliminarea suspiciunilor cum că o parte din personal ar pleca mai devreme sau ar veni mai târziu la serviciu, dar și contabilizarea cu exactitate a orelor suplimentare efectuate de personal.”
Potrivit legii salarizării, medici din spitale sunt plătiți pentru orele lucrate efectiv, nu în funcție de numărul procedurilor efectuate și de calitatea lor.
[dntplgn recurring_amt1="5.00" recurring_amt2="10.00" recurring_amt3="20.00" item_name="Donatie"]
Pe de o parte e ok,căci stim cum fac majoritatea doctorilor,dar pe cealaltă parte nu inteleg ce e cu graba această de monitorizare. Puteau gasi altă metodă sa vezi daca wsyi la locul de munca.
Se intampla dupa formula: „Azi la Timisoara, maine-n toata tara!”, adica este proiect pilot urmand apoi sa se implementeze si la alte institutii. Sub acest motiv esti urmarit permanent la servici. Dar cartelele fiind la purtator, in cazul montarii de senzori si prin oras, de exemplu, iata ca vor sti despre pozitia ta in permanenta. Daca eu m-am gsndit asa, ei au facut asta mult mai inainte, caci ei urmaresc oamenii iar noi urmarim ce miscari mai pun la cale, asta ca sa ne pazim de sistem. Au gasit un motiv plauzibil doar pentru naivi.
Doamne miluieste-ne!