X

Papa Francis a numit un rector pro-gay ca „episcop” al Northampton, Anglia

Rectorul celui mai mare seminar din Anglia, ce a susținut un seminarist gay în mod public, a fost numit noul episcop al Northampton.

Canon David Oakley îl succede pe Episcopul Peter Doyle, ce a fost de asemenea criticat pentru promovarea agendei pro-gay și participarea la o conferință LGBT alături de preotul iezuit homosexual James Martin.

Episcopul de 64 de ani, rector ar Colegiului Sf. Maria din Oscott, a fost descris de cunoscuți drept “pastoral, înțelegător și credincios”.

Cu toate acestea, în decursul mandatului său de șapte ani ca rector, prestigiosul seminar din Arhiepiscopia Birmingham a fost pătat de acuzații conform cărora acesta ar fi condus de către o “clică homosexuală” ce este ignorată datorită unei “culturi homosexuale în cadrul ierarhiei bisericești”. (video)

Acuzațiile au ieșit la iveală în urma demiterii de către Oakley a singurului profesor formativ calificat din Oscott, preotul David Marsden, după ce acesta a recomandat excluderea unui seminarist gay deschis din programul de formare.

“David Oakely m-a informat că episcopul insistă ca studentul respectiv să rămână în cadrul procesului de formare și că dumnealui alături de un număr de episcopi nu interpretează învățăturile bisericii asupra homosexualității în acest sens”, a scris Marsden într-o scrisoare deschisă adresată episcopilor din Anglia, Țara Galilor și Scoția.

A elaborat mai departe:

“Se pare că politica din Oscott permite unui candidat să continue programul de formare atâta timp cât nu-și exprimă tendințele homosexuale pentru moment și nu are un comportament inadecvat. Rectorul nu va exclude un candidat ce admite că este gay din seminar de teama că episcopul nu ar fi de-acord cu decizia sa. Problema astfel continuă discret.”

Marsden a identificat de asemenea doi directori ai seminarului ce erau compromiși în privința homosexualității; unul dintre ei a admis că are o atracție sexuală față de bărbații tineri în timp ce celălalt “a afirmat deschis că prezența preoților homosexuali este un lucru bun deoarece aceștia pot deservi mai bine catolicilor homosexuali”.

Preotul a adăugat că Oakley “era pregătit să accepte homosexuali în seminar și că nu i-ar fi exclus decât dacă comportamentul acestora în public ar fi devenit dezagreabil. Este un om compromis și laș ce nu este dispus să ia o poziție și să intre în dezacord cu episcopii pe problema homosexualității”.

Marsden a spus că a fost concediat din Oscott “pentru strădania sa de a respecta învățăturile Bisericii asupra homosexualității”, și că a fost silit să-și dea demisia de la Colegiul Sf. Patrick din Maynooth “deoarece aceștia hirotoniseau homosexuali”.

Oakley a insistat totuși că Oscott “depune toate eforturile să formeze preoți caști și celibatari ce sunt pregătiți să-și săvârșească misiunea într-o lume din ce în ce mai solicitantă” și că este “foarte mândru de ceea ce facem”.

Episcopul Doyle (stânga-jos) și preotul James Martin (dreapta-sus) la o conferință LGBT din Anglia.

Oakley este de asemenea acuzat de implicarea alături de un grup de preoți în acaparărea progresistă a Institutului Maryvale din Birmingham ce a fost cunoscut în lumea catolică drept un bastion al devotamentului către doctrina catolică și a învățăturilor morale, a declarat o sursă pentru Church Militant. Sursa respectivă a adăugat:

“Odată cu demisia din 2012 a directorului colegiului, Paul Watson, un grup de preoți a plănuit […] să-i elimine pe cei mai devotați dintre lectori. În postura sa ca preot paroh al Our Lady of the Assumption, Maryvale, și ulterior rector al Seminarului Oscott, Canon David Oakley ar fi fost aparent implicat în acest grup.”

Catolicii fideli sunt îngrijorați că ridicarea lui Oakley la rangul de episcop va întâri coaliția episcopilor pro-gay din Anglia. În 2018 Oakleya a depus mărturie în fața Anchetei Independente a Abuzurilor Sexuale asupra Copiilor (IICSA), recunoscând că trei seminariști au fost excluși datorită “activităților homosexuale”, în timp ce un al patrulea a fost exlcus datorită problemelor cu alcoolul și disciplina.

Un preot din Anglia a declarat pentru Church Militant că este foarte îngrijorat în privința numirii lui Oakley deoarece acesta “este văzut ca fiind deschis agendei LGBT”.

“Numirea sa vine la un moment în care  Liturghiile gay se răspândesc prin episcopiile din Anglia iar Serviciul de Educație Catolic își promovează programul LGBT, Made in God’s Image. Există îngrijorarea că Episcopul Oakley va continua agenda radicală pro-LGBT a Episcoplui Doyle”, a adăugat el.

Episcopiile Westminster sub Cardinalul Vincent Nichols, Salford sub Episcopul John Arnold, Clifton sub Episcopul Declan Lang, Nottingham sub Episcopul Patrick McKinney, Northampton sub Episcopul Peter Doyle, și Middlesbrough sub Episcopul Terry Drainey sunt cu toate cunoscute pentru promovarea de “Liturghii LGBT” și evenimente pro-gay.

În niciuna dintre anunțurile sau publicațiile oficiale în legătură cu aceste Liturghii sau evenimente nu este menționat faptul că conform învățăturii Bisericii Catolice actele homosexuale sunt în mod inerent păcătoase.

[dntplgn recurring_amt1="5.00" recurring_amt2="10.00" recurring_amt3="20.00" item_name="Donatie"]

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button