X

Comunicat al IPS Serafim de Pireu: Autocefalia ucraineană este necanonică, dar ea… există. Nu poate fi aplicat Canonul 15 I-II Constantinopol, ci trebuie convocat un sinod panortodox

În urma conslujirii cu Arhiepiscopul Atenei la Pireu de Bobotează, Mitropolitul Serafim emite un comunicat oficial prin biroul său de presă prin care încearcă să se explice în fața celor îngrijorați de acest eveniment. Din păcate, nu doar că nu se ridică la înălțimea așteptărilor, ci chiar ajunge să justifice într-o măsură existența autocefaliei mincinoase a schismaticilor ucrainenilor.
Βήμα Ορθοδοξίας: Mitropolia de Pireu răspunde la chestiunea ucraineană și a ecumenismului

Mitropolia de Pireu a emis un comunicat cu referire la pomenirea Mitropolitului Epifanie al Bisericii din Ucraina în timpul conslujirii în ziua de Bobotează la Pireu.

Extrase din comunicat:

«Preocuparea cu chestiuni de etos canonic și rânduială presupun o cunoaștere substanțială a Dreptului canonic și nu ajunge râvna pentru asigurarea și păstrarea credinței noastre neprihănite pentru că sunt subiecte de cunoaștere adâncă și sigur trebuie să fie la mijloc luminarea Preasfântului Duh, curăția sufletului și a trupului și nevinovăție, dar și știință despre subiect și îndeosebi cunoașterea clară și deplină a teologiei și a Dreptului antic, a cărui prevederi sunt indispensabile pentru înțelegerea și suplinirea Dreptului Canonic, care nu este drept penal special și, prin urmare, în multe cazuri este nevoie să se facă o interpretare extinsă sau reducționistă pe baza principiilor științei juridice antice, care are valoare în toate sistemele juridice statelor de drept.

Mitropolitul Serafim, ca unul care are o experiență și cunoaștere specială a chestiunilor canonico-legale pentru că a deservit 25 de ani ca secretar al Tribunalelor Sinodale Bisericești pentru monahi, diaconi, preoți și mitropoliți și ca anchetator al Sfântului Sinod și ca Prim-Secretar al lui,

Α. A reclamat public așa-zisul Sinod din Creta pentru că a forțat cea mai evidentă obligație a lui din dumnezeieștile și sfintele canoane de a repudia la nivel mondial ereziile și cacodoxiile (credințele rele) care subzistă în timp și spațiu și să delimiteze credința mântuitoare de ele, actualizând dezavuarea de către Sfintele Sinoade Ecumenice (al 8-lea) a panereziei papismului, (al 3-lea și al 7-lea) a protestantismului și (al 4-lea, al 5-lea și al 6-lea) a monofizitismului și nu a fost de acord, din acest motiv, și cu textele pe care le-a emis și cu procedura pe care a urmat-o, retrăgându-se ca un protest de la participarea lui la el.

Β. Condamnă cu asprime panerezia ecumenismului inter-creștin și inter-religios prin multe intervenții la înainte-stătătorii ereziilor, care omogenizează adevărul cu minciuna și le face superficiale în ultimii 100 de ani, și cere construirea unui coaliții a popoarelor ortodoxe pentru reevanghelizarea lumii, propunând o coaliție a Greciei, Ciprului, Serbiei, Bulgariei, României și Rusiei prin platforme informative mondiale împotriva islamului gnostic/cuminte, religiilor orientale și sectelor, ateismului, nihilismului, ocultismului și neopăgânismului.

C. Din anul 2018 a demonstrat veritabila discordie a chestiunii ucrainene și a explicat corect sfintele canoane 9 și 17 ale Sinodului IV Ecumenic, canoanele 36 și 134 ale Sinodului din Cartagina validate sinodal de către al doilea canon al Sfântului Sinod cinci-șase Ecumenic, care soluționează deplin chestiunea și a făcut o depoziție public și de netăgăduit cu absolut respect și dragoste față de Patriarhia Ecumenică cum că a răstălmăcit canoanele de mai sus ale Sinodului IV Ecumenic și nu a luat în vedre canoanele Sinodului din Cartagina, a forțat principiul identității pedepselor, care constituie element unificator al Bisericilor Ortodoxe autocefale.

Aceste poziții le-a depus și în scris în memoriul către Sinodul Ierarhiei Bisericii Greciei și le-a făcut public amplu și a depus împreună cu Preasfințiții Mitropoliți de Driinupolis, Kithire și Etolia în chip de apel împotriva deciziei Ierarhiei Bisericii Greciei despre recunoașterea acțiunilor nevalide și anticanonice ale Sfântului Sinod al venerabilei Patriarhii Ecumenice către Sanctitățile lor și Preafericiții Întâistătători o cerere de convocare imediată a Sinodului Panortodox (Ecumenic) cu participarea tuturor Mitropoliților și Episcopilor care păstoresc eparhii bisericești.

D. Preasfințitul Mitropolit de Pireu recunoaște ca singur Mitropolit de Kiev canonic pe Preasfințitul Mitropolit Onufrie și pe Sfântul Sinod din jurul lui și consideră faptele acceptării recursurilor în apel ale monahului caterisit și anatematizat Filaret și ale preotului caterisit Nicolae-Macarie Maletici drept nevalide canonic pentru că Sfântul Sinod le-a luat în considerare și le-a judecat fără jurisdicție și competență canonică și, prin urmare, sunt evident nevalide acțiunile ulterioare de recunoaștere a hirotoniilor pe care cei ziși le-au săvârșit în stare de caterisire și cu siguranță este nevalidă convocarea așa-zisului «Sinod al unificării» compus din persoane laice aflate în schismă și parasinagogă pentru că Denisenko a întemeiat o schismă ca și episcop caterisit, iar Maletici o parasinagogă (adunare separată) ca preot și evident este nevalidă acordarea autocefaliei laicilor în cauză.

Potrivit Dreptului nostru canonic, acțiunile de mai sus sunt nevalide pentru că au fost luate fără competență, dar nu sunt inexistente pentru că Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice este negreșit depozitar al harului dumnezeiesc, are dreptul canonic acordat de Domnul de «a lega și dezlega» în condițiile dumnezeieștilor și sfintelor canoane și deciziile eventual necanonice ale lui în speță nu sunt anulate de voința bună a fiecărui credincios care se împotrivește și este neliniștit, ci de un organ canonic desemnat de dumnezeieștile și sfintele canoane, adică de Sinodul Panortodox (Ecumenic) convocat.

Conslujirile ilicite cu papistașii și cu uniții ale laicilor noii structuri din Ucraina sunt acțiuni blamabile care demonstrează greșeala Sfântului Sinod de a se fi încrezut în oameni atât de neîncercați, nepregătiți și neînțelegători marea comoară a autocefaliei.

Prin urmare, nu se pune problema aplicării imediate a canonului 15 al Sinodului I-II și nu se contaminează nimeni de conslujirea cu aceia care recunosc evident greșit acțiunile nevalide după sfintele canoane ale Sfântului Sinod, care totuși nu sunt inexistente și reclamă reprobarea și invalidarea lor de către organismul canonic competent, care este Sinodul Panortodox Ecumenic, după cum s-a menționat.

Contaminarea din conslujire intervine numai prin participarea personală a persoanelor laice restabilite pentru că sfântul canon 10 al sfinților apostoli, care are validare ecumenică, fiind recunoscut de Sinodul Ecumenic cinci-șase, cere canonic reprobarea celui excomunicat, pe care nu poate să o pronunțe decât numai organul bisericesc competent.

Obligația imediată a întreruperii comuniunii înainte de o condamnare sinodală subzistă numai în inter-comuniunea cu erezia.

În concluzie, Preasfințitul Mitropolit de Pireu nu are nici o competență să impună Preafericitului Arhiepiscop al Atenei pozițiile lui, nici desigur să întrerupă comuniunea cu el.

Citiți integral pe Theodosie.ro

Citiți și:

Mitr. Serafim de Pireu: Schismaticii din Ucraina nu sunt în Biserică, deci nu pot avea autocefalie

[dntplgn recurring_amt1="5.00" recurring_amt2="10.00" recurring_amt3="20.00" item_name="Donatie"]

35 comentarii

  1. Frate admin, este a doua oara in decurs de o saptamana cand dai stiri false despre IPS Serafim. Acu 2-3 zile ai spus ca a fost de acord cu pomenirea lui Epifanie, de catre superiorul sau, IPS Ieronim, ceea ce este fals, si stirea de mai sus demonteaza acest lucru. Simpla conslujire cu cineva, nu inseamna ca impartasesti convingerile aceluia. Acum asta. Chiar nu ti-e frica de Dumnezeu? Eu inteleg ca ai ravna, dar trebuie si discernamant. Fii mai atent cu ce spui, cu ce stiri dai, ca faci dezbinare, tulburare si neliniste, si asta e mare pacat inaintea lui Dumnezeu.

    1. Care e stirea falsa acum si care a fost acum 3 zile? Nu am spus ca a fost de acord, ci ca s-a pomenit in prezenta sa, asa cum arata si filmarea video. Se pare ca esti cam nelinistit si nu mai vezi realitatea.

      1. Singura soluție este SECULARIZAREA tuturor bisericilor și a cultelor și impozitarea acestora. Sau dacă vor altfel să nu mai pupe niciun ban de la buget. S-ar rezolva multe probleme.

    2. „Simpla conslujire cu cineva, nu inseamna ca impartasesti convingerile aceluia” NU? Atunci, spui tu, e bine sa slujeasca un arhiereu ortodox cu un catolic/luteran/satanist?
      Deci, mai spui tu, e OK sa citeasca parti din Sfanta Liturghie in Altar un martor al lui iehova, ca, deh, fiecare cu treaba lui?

        1. Da , dar cu convingeri diferite . Cel putin asa credeam pana acum. IPS Serafim nu trebuia sa slujeasca cu Arhiep. Ieronim cand stia clar ca ii va pomeni pe schitmaticii ucrainieni.

        2. Doamne Ajuta,

          Admin iarta-ma , NU EXISTA asa ceva.

          De cand se lasa Dumnezeu batjocorit ? Adica slujire intre ortodocsi, cand unul are comuniune si pomeneste schismatici nici macar hirotoniti, iar celalalt stiind despre lucrul acesta il incuviinteaza ?

          Cum dreapta slujire?

          Mantuirea

  2. Sa dam Slava Preasfintei Treimi ca ne ARATA cat de ,,ortodocsi” suntem noi, cei de azi.Acuma, is numai DESTEPTI,dar NU VIETUITORI IN DREAPTA CREDINTA ORTODOXA DE RASARIT,auzi tu….Preocuparea cu chestiuni de etos canonic și rânduială PRESUPUN O CUNOAȘTERE SUBSTANȚIALĂ A DREPTULUI CANONIC ȘI NU AJUNGE RÂVNA PENTRU ASIGURAREA ȘI PĂSTRAREA CREDINȚEI noastre neprihănite pentru că sunt subiecte de cunoaștere adâncă……….adica PASTRAREA CREDINTEI o fac numai cei DESTEPTI,CU STUDII DE DREPT CANONIC,iar ravna DUHOVNICEASCA (ACRIVIA, rugaciunea, postul, lepadarea de patimi si pacate,Impartasirea cu Preasfintele Taine,privegherile si alte nevointe) a prostimii NU e semn de a dori pastrarea DREPTEI CREDINTE.Astia,TOTI IS DESTEPTI,DAR NU INTELEPTI,asa cum ERAU Sfintii din CERURI!Mai spun DESTEPTII…. DECIZIILE EVENTUAL NECANONICE (Sinodului de STAMBUL a lu’ bartolomeu=ERETICUL)ALE LUI ÎN SPEȚĂ NU SUNT ANULATE DE VOINȚA BUNĂ A FIECĂRUI CREDINCIOS care se împotrivește și este neliniștit, CI DE UN ORGAN CANONIC DESEMNAT……..Cum adica?!!!daca hotararea UNUI SINOD ESTE ERETICA,noi trebuie sa o acceptam,doar ca este a unui sinod al unei Biserici Locale,fie ea si a Patriarhiei de Constantinopol,azi ‘stambul sau chiar SINOD ECUMENIC ,de ar fi,dar daca NU este DECIZIE CANONICA,conform cu celelate DECIZII ALE CELOR 7 SINOADE cu ADEVARAT Ecumenice si Sfinte,NOI ORTODOCSII NU TREBUIE SA PRIMIM ASA CEVA, NICI IN VEACUL ASTA SI NICI IN VECII VEACULUI,fiindca daca am face asta, ne-am PLASA INAFARA Bisericii celei Una si asa am deveni ERETICI si fii ai diavolului.Ii INFORMAM PE DESTEPTi,ca au fost ZECI DE SINOADE ERETICE=TALHARESTI ,in istoria Bisericii,precum si cel ,,mare” si ,,sfant” din creta 16,dar ELE S-AU NUMIT TALHARESTI,tocmai ca s-au luat decizii ERETICE,adica NECANONICE(precum se zice in textul de mai sus,)iar atunci TOTI Ortodocsii SUNT OBLIGATI ptr a ramane ORTODOCSI sa ia masuri de a INTRERUPE COMUNIUNEA CU CEI DEACORD CU HOTARARILE….NECANONICE=ERETICE…ale ,,sinodului” respectiv….Mai spun DESTEPTII,dar NU ortodocsii,in textul de mai sus….. CONSLUJIRILE ILICITE CU PAPISTAȘII ȘI CU UNIȚII ALE LAICILOR NOII STRUCTURI DIN UCRAINA SUNT ACȚIUNI BLAMABILE CARE DEMONSTREAZĂ GREȘEALA SFÂNTULUI SINOD………..deci se….. DEMONSTREAZĂ GREȘEALA SFÂNTULUI SINOD……..dar CICA….NU SE PUNE PROBLEMA APLICĂRII IMEDIATE A CANONULUI 15 AL SINODULUI I-II și NU SE CONTAMINEAZĂ NIMENI DE CONSLUJIREA CU ACEIA care RECUNOSC EVIDENT GREȘIT ACȚIUNILE NEVALIDE DUPĂ SFINTELE CANOANE ALE SFÂNTULUI SINOD………..Ce invata acest TEXT,este FALS,fata de ce invata Duhul Sfant prin Sf Teodor Studitul….. BISERICA LUI DUMNEZEU A RĂMAS NERĂNITĂ, chiar dacă a fost atacată cu multe săgeţi şi porţile iadului nu au putut s-o biruiască. NICI NU ÎNGĂDUIE SĂ FACĂ SAU SĂ SPUNĂ CEVA ÎN AFARA HOTĂRÂRILOR [OROI] ŞI LEGILOR AŞE¬ZATE [ÎN EA], chiar dacă MULŢI PĂSTORI, DE MULTE ORI, AU FOST FĂRĂ DE MINTE. FIINDCĂ AU ADUNAT SINOADE MARI ŞI NUMEROASE ŞI LE-AU NUMIT ALE BISERICII LUI DUMNEZEU şi pă¬reau că se îngrijeau pentru canoane, când de fapt ERAU MIŞCAŢI ÎMPOTRIVA CANOANELOR. Şi [atunci] CE E DE MIRARE DACĂ ŞI ACUM CINCI SAU POATE ZECE EPISCOPI ADUNAŢI ÎMPRE¬UNĂ AU ABSOLVIT PE CEL CATERISIT DE CANOANE pentru două pricini, DEZLEGÂNDU-L CA SĂ SLUJEASCĂ CELE SFINTE? Prin ur¬mare, stăpâne, SINOD NU ÎNSEAMNĂ A SE ADUNA PUR ŞI SIMPLU IERARHI ŞI PREOŢI, CHIAR DACĂ SUNT MULŢI (căci mai bun este, zice [Scriptura], unul care face voia lui Dum¬nezeu decât mii care o calcă), CI [A SE ADUNA] ÎN NUMELE DOMNULUI PRIN CERCETAREA ŞI PĂZIREA CANOANELOR, ŞI A LEGA ŞI DEZLEGA NU LA ÎNTÂMPLARE, CI AŞA CUM CERE ADEVìRUL ŞI CANONUL ŞI REGULA ACRIVIEI………
    Căci CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU, PRIN FIREA LUI, NU SE POATE LEGA ŞI PUTEREA NICIDECUM NU A FOST DATĂ IERARHILOR CA SĂ POATĂ FACE VREO CĂLCARE DE CANON, CI NUMAI CA SĂ URMEZE CELE DOGMATISITE ŞI SĂ CALCE PE URMELE CELOR CARE LE-AU PRIMIT ÎNAINTEA LOR (nu ştiu decât că CEVA NECANONIC ESTE ŞI TRECEREA CU VEDEREA [A CANOANELOR])…………… Scrisoarea 24-catre Teoctist Magistrul…….sa ascultam ce ne Invata Duhul Sfant si prin Sf Maxim Grecul,despre DREAPTA CREDINTA…. Există MULTE SEMNE DIFERITE CARE DOVEDESC CREDINTA CEA ADEVĂRATĂ SI MÂNTUITOARE ÎN DUMNEZEU, ÎNSĂ DINTRE ELE DOAR TREI SUNT NECESARE, MAI MULT DECÂT TOATE CELELALTE, PENTRU DOVEDIREA BUNEI CREDINTE celei neîntinate si mântuitoare. Ele sunt: PRIMUL ÎNSUSI DUMNEZEU, CREATORUL SI STĂPÂNUL TUTUROR, A STATORNICIT O CREDINTA; a doua: acela prin Care Dumnezeu,
    Creatorul si Stăpânul, a adus credinta în viata oamenilor, este drept si preacuvios si binecredincios si plin de toată întelepciunea si ratiunea; SI A TREIA: LEGILE CREDINTEI SUNT CORESPUNZĂTOARE ÎN TOATE CU DOGMELE SI PORUNCILE PROOROCILOR, APOSTOLILOR, PĂRINTILOR SINOADELOR ECUMENICE SI ÎNVĂTĂTORILOR INSPIRATI DE DUMNEZEU, CARE AU EXISTAT DIN VEAC………Pag 31…………… OARE CE CHINURI VA PRIMI DE LA DUMNEZEU-CUVÂNTUL? Si înfricosătoarea ta hotărâre, PAVELE, SPUNE: chiar dacă noi sau un Înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o, SĂ FIE STRAIN DE UNIREA CU HRISTOS SI SĂ SE OSÂNDEASCĂ ÎMPREUNĂ CU SATANA ÎN FOCUL CEL NESTINS AL GHEENEI – CĂCI ASA SE TÂLCUIESTE CUGETAREA: SĂ FIE ANATEMA! (Gal. 1, 8-9). ASCULTATI CU ÎNTELEPCIUNE SI ÎNGROZITI-VĂ CU TOT SUFLETUL SI, ÎNTELEGÂND, SĂ VĂ CĂITI VOI, CEI CARE ÎN OBRĂZNICIA MINTII VOASTRE SI ÎMPOTRIVA RÂNDUIELILOR BĂRBATILOR PURTĂTORI DE DUMNEZEU, umblati pe căi gresite. Acela care si pe Îngeri îi îndepărtează de unirea cu Hristos în cazul neascultării de învătăturile lui dumnezeiesti, VA CRUTA, OARE, ROMA SAU ATENA SAU BIZANTUL, DACĂ ACESTEA AR ÎNCĂLCA CINSTITELE RÂNDUIELI?Voi, cinstiti bărbati, vă rog cu sârguintă, nu trebuie să vă amăgiti cu sperante desarte, nu trebuie nicicum! NICI DREGĂTORILOR, NICI ORASELOR IMPORTANTE NU LI SE ÎNGĂDUIE SĂ SCHIMBE DUPĂ MINTEA LOR CEEA CE ESTE PE DEPLIN TAINIC SI STIUT NUMAI DE SINGURA FIINTĂ ÎN TREI STRĂLUCIRI, ADICĂ DE SFÂNTA TREIME; dimpotrivă, s-a poruncit cu asprime să nu fie schimbate aceste rânduieli, ci să fie păzite fără de schimbare……pag 71…Scrieri Dogmatico-polemice…..iar Episcopul Averchie Tausev EXPLICA CLAR…. UNII VOR ZICE: „ASCULTAŢI, CE TOT VORBIŢI, DESPRE CE PRĂBUŞIRE A BISERICII ESTE VORBA, CÂND NOI AVEM LEGĂMÂNTUL HOTĂRÂT AL LUI HRISTOS CARE SPUNE: „VOI ZIDI BISERICA MEA ŞI PORŢILE IADULUI NU O VOR
    BIRUI” (MT. 16,18). Foarte adevărat, CUVINTELE LUI HRISTOS SUNT FĂRĂ ÎNDOIALĂ DE NETĂGĂDUIT, însă nu se ştie de ce, uităm că PRIN ACESTE CUVINTE HRISTOS NU ARATĂ HOTARELE BISERICII, pe care „porţile iadului nu o vor birui.” NU SE SPUNE CARE ANUME BISERICĂ VA FI ACEEA: A CONSTANTINOPOLULUI, RUSĂ, SÂRBĂ, BULGARĂ, BISERICA RUSĂ DIN DIASPORA, SAU ORICARE ALTA. Se spune simplu – „Biserica”, adică, până la sfârşitul veacului şi cea de A Doua Venire a lui Hristos, ADEVĂRATA BISERICĂ NU VA DISPARE DE PE FAŢA PĂMÂNTULUI, CI VA SUBZISTA. BISERICA VA RĂMÂNE BISERICĂ CU TOATE ÎNALTELE EI LEGĂMINTE, ÎMPUTERNICIRI ŞI DREPTURI BINECUVÂNTATE CE-I APARŢIN, CHIAR ŞI ÎN CAZUL, CÂND ÎN EA VA RĂMÂNE UN SINGUR EPISCOP ŞI MINIMUM DE CREDINCIOŞI. Iar RESTUL SE VA CLĂTINA ŞI VA CĂDEA, VA FI „BIRUIT DE PORŢILE IADULUI”, CHIAR DACĂ VA CONTINUA SĂ SE NUMEASCĂ ”BISERICĂ”…….Marea Apostazie,pag 8……..Iertati-ma!

  3. Dacă am inversa cuvintele:autocefalia din Ucraina cu sinodul talharesc din creta ce am obtine?!!!! :,, Sinodul talharesc din creta este necanonic, dar el exista. Nu poate fii aplicat canonul 15 1-2 Constantipol, ci trebuie convocat un sinod panortodox,,. Oare gravitatea schismei din Ucraina este mai mica decât sinodul din creta??? Dacă trebuia întrerupta pomenirea episcopului semnatar în creta, nu trebuie întrerupta comuniunea cu cei care recunosc schisma din Ucraina? Pe același considerent de mai sus, ne putem întoarce din nou la pomenitori, pt ca încă nu sa convocat un sinod pan ortodox care sa condamne pe cel din creta, cărei deosebirea între cuvinte și context!????

  4. L-am citit draga administrator, și în partea 2 a canonului se specifica clar:preotul care întrerupe pomenirea episcopului care propovăduiește erezia cu capul descoperit acela se invredniceste de cinste ca unul care a ferit Biserica de erezii și SCHISME!!! SERAFIM DE PIREU considera prin declarația pe care a făcut-o ca schisma din Ucraina nu are gravitatea sinodului din creta, ca atare nu trebuie întrerupta pomenirea celor care sunt de acord cu schismaticii din Ucraina. Deci din pct domniei sale canonul 15 1- 2 Constantinopol se aplica decât în cazul ereziei, la schisma ar necesita alt Canon sau alt context de întrerupere a pomenirii sau comuniunii. Ar fii de dorit sa explice mult mai clar de ce nu se aplica în cazul schismei din Ucraina canonul 15 1- 2 Constantinopol!!!!

    1. Se intrerupe pomenirea conform canonului in caz de erezie, iar cel care o face nu poate fi acuzat de schisma, ci dimpotriva. Asta zice canonul. La asta se refera si IPS Serafim. Oricum Canonul 15 nu este obligatoriu, ci este un drept de care poate uza un ortodox impotriva ierarhilor tradatori. Caci altfel i-am putea cere explicatii IPS Serafim de ce nu a intrerupt pomenirea arhiep. Ieronim chiar dupa pseudo-sinodul din Creta.

  5. E ca și cum ai spune că există extratereștri, dar ei nu sunt diavoli.. Adică, cum, eu văd că ăștia sunt schismatici împreună cu barty and,co, și, după aia tot ei să-mi spună dacă e asa sau nu… Îmi vine să rad…. Acuma le spun și eu ceva :din erezie (Creta) mai puteau ieși (prin pocăință), dar din schisma,.. Doamne miluiește! Toți cei care îi vor recunoaște pe schismaticii ucrainieni vor fi căzuți de la Dreapta Credință. Sa luam aminte!

  6. Eu nu înțeleg așa!
    Spueţi :,, Canonul nu este obligatoriu ,ci este un drept „.
    Eu aș spune așa : Canonul 15 l-ll Constantinopol este obligatoriu pt. toţi cei care vor să se îngrădească de erezie. Pt. toţi cei care nu vor să fie părtași la erezie. Altă soluţie nu e , acuma când erezia este legiferată sinodal ,instituţionalizată ,propovăduită cu capul descoperit.
    Înainte de Creta ,Canonul 15 l-ll Constantinopol nu era poate o obligație. Ceea ce făceau ecumeniștii , făceau în numele lor, îi privea pe ei ,chiar dacă într-o anumită măsură ne afecta pe toţi ,ei fiind mădulare bolnave ale Trupului Bisericii din care toţi facem parte. Deci ,dacă un mădular suferă, tot Trupul suferă , adică este afectat.
    Dar totuși , înainte de Creta puteai spune că ,Canonul 15 l-ll Constantinopol este un drept, dar nu e obligatoriu.
    Puteai și înainte de Creta să întrerupi pomenirea ecumeniștilor ,fără ca să riști să intri în schismă. Avem exemplul Părinților georgieni.
    Dar după Creta situaţia s-a schimbat radical.
    La Creta ecumenismul a fost ratificat /acceptat sinodal. A fost declarat lege adică. A fost cuprins în hotărâre sinodală adică. LEGIFERAT.
    Adică acuma nu-l mau privește sau afectează doar pe cel care aderă la el de bunăvoie (așa cum era înainte de Creta) .
    Atunci puteai spune : ,,treaba lui. Îl privește. Eu nu-s deacord.” Și nu participai la convingerea lui, la crezul lui (a ecumenistului).
    După Creta ,lucrurile s-au schimbat .
    De ce?
    Pt. că la Creta ne-au făcut pe toţi părtași la crezul lor ,la erezia lor.
    Au făcut din crezul lor , credinţa noastră. Peste voinţa noastră ne-au pus în spinare o credinţă cu care nu suntem de acord.
    Au forţat nota ,și prin metode viclene și neortodoxe ,anulând sinodalitatea ,anulând consensul ,au impus Bisericii în mod dictatorial și viclean o credinţă străină de credinţa Sfinţilor Apostoli ,Sfinţilor Părinți și a Sinoadelor Ecumenice.
    Acceptând sinodal acele erezii ,legiferându-le ,ne -au făcut pe toţi părtași la ele. Pe toţi.
    Acolo au spus : ,, Biserica Ortodoxă acceptă”. Deci cine acceptă? Toţi cei care sunt membrii ai Bisericii. Adică Biserica. Adică și eu și tu și el și ei și toţi… Adică Biserica .Toţi membrii ei.
    La Creta au decis în numele nostru ,în numele Bisericii. Peste voinţa noastră ,fără acceptul nostru.
    Iar acuma ,dacă te opui ,te acuză de schismă, de tulburare ,căci chipurile ,nu ai dreptul să iei atitudine ,ci doar un viitor Sinod va putea dezbate aceste probleme, până atunci este interzis a lua atitudine căci faci schismă…
    Acuma…, ce avem noi de făcut?
    Păi din cauza situaţiei create în mod abuziv ,samavolnic și mișelesc de ierarhia ecumenistă în Creta , sunt două posibilităţi:fie rămâi în comuniune cu ecumeniștii/cu erezia lor adică/cu mărturisirea lor de credinţă, adică părtaș la mărturisirea lor de credinţă (legiferată în Creta) ,adică părtaș la erezia lor,aclamată oficial ,de la tribuna sinodului și acceptată de către toţi episcopii BOR și de toţi cei aflaţi în comuniune cu ei…
    fie te îngrădești de erezia legiferată , (impusă cu forţa și ţie ,peste voinţa și acordul tău) .
    Îngrădirea de erezia legiferată acuma , nu se poate face decât prin întreruperea comuniunii cu cei aflaţi în erezie. Adică prin aplicarea Canonului 15 l-ll Constantinopol.
    Și cine se află în erezie?
    Toţi cei aflaţi în comuniune cu ecumeniștii, adică care mărturisesc credinţa ecumeniștilor sau sunt făcuţi părtași la ea. Căci aceasta înseamnă comuniunea : mărturisirea aceleiași credinţe ( ea se fundamentează pe mărturisirea aceleiași credinţe).
    Doar faptul de a declara că nu ești de acord cu ecumenismul ,dar în același timp a păstra comuniunea cu ecumeniștii, nu te ajută cu nimic. Înainte de Creta avea o logicã ,dar după Creta ,când erezia orișicum a fost legiferată ,acceptată ,pe ecumeniști nu-i mai deranjează vorbele tale ,nu-i mai afectează . Ei și-au atins scopul , și-au impus credinţa ,au statuat-o în documente oficiale ale Bisericii ,ba mai mult… ţi-au impus-o și ţie care spui cã nu ești de acord cu ea ,așa că poţi să zbieri cât vrei ,că nu mai contează, lucrurile sunt stabilite ,hotărâte și…orișicum ,cel care spune că nu-i de acord cu erezia, dar este în comuniune cu ecumeniștii (cu cei care au impus-o sinodal ,oficial ), este făcut părtaș la ea ,participă la ea ,împreună cu promotorii ei. Lucru care anulează protestul lui verbal ,în sensul că îl face ineficace (adică nu-mi place otrava, nu-s deacord cu ea ,dar…,o beau).
    Deci ,simplul protest verbal ,fără întreruperea comuniunii cu ecumeniștii, fără îngrădirea de erezie, nu schimbă cu nimic situaţia. Te ţine tot în erezie sau părtaș la erezie sau în comuniune cu erezia /cu ecumeniștii, acuma ,după Creta ,când ecumeniștii au făcut din credinţa lor/din crezul lor, credinţa Bisericii, pt. că au legiferat-o.
    De aceea ,pt. cei rămași în comuniune cu ecumeniștii, trebuie să înţeleagă că se află în comuniune cu erezia/că nu sunt îngrădiţi de erezie, că mărturisesc aceeași credinţă cu a ecumeniștilor (pe care ei au legiferat-o acuma ,pe care ei o aclamă oficial acuma , sinodal ,cu capul descoperit ,la vedere) , căci aceasta înseamnă să fi în comuniune cu cineva , adică înseamnă să mărturisești același lucru /aceeași credinţă cu acela ,să te faci părtaș la mărturisirea lui de credinţă. Doar întreruperea comuniunii, adică aplicarea Canonului 15 l-ll Constantinopol te poate ajuta să te ferești de erezia lor, să te îngrădești de ea.
    În sensul acesta ,întreruperea comuniunii este obligatorie ,pt. cel care voiește să se îngrădească de erezie (nu de Biserică ,ci de ecumeniști ,de mărturisirea lor de credinţă, lucru care se realizează prin întreruperea comuniunii, cum am mai spus) .
    Bineînțeles că nu-i obligat nimeni să facă acest lucru .
    Adică Dumnezeu nu obligă pe nimeni cu nimic. Nu obligă pe cineva să se mântuiască.
    Dar cel care voiește să se mântuiască, este obligat să respecte Poruncile ,să asculte de Dumnezeu.
    Dar ,repet ,Dumnezeu nu obligă pe nimeni. Numai cine vrea. Deci…nu-i obligatoriu.
    Așa și cu Canonul 15 l-ll Constantinopol. sau …cu îngrădirea de erezie…nu-i nimeni obligat ,numai cine voiește ,se poate îngrădi de erezie.
    Prin cele scrise aici ,nu condamn pe cineva, nu judec pe cineva…
    Mi-am exprimat doar…,un gând.

    1. „au facut din crezul lor, credinta noastra”, DOAMNE, cat adevar! Va multumesc tuturor celor care marturisiti, mila DOMNULUI cu voi si cei dragi ai vostri in toate zilele vietii voastre! „Ferirea Bisericii de schisma nu este obligatorie?!?!”……DUMNEZEU nu se lasa batjocorit.

      1. Este interesant : în articolul indicat mai sus ,din 2017 , Păr. Matei Vulcănescu îi lua apărarea Mitr. Serafim ,spunând că acesta (mitropolitul) este îngrădit de arhiepiscopul Ieronim.
        Mai mult :spunea că Mitr. Serafim nu-l pomenește pe Patriarhul Bartolomeu și în consecință nici nu are cum să se îngrădească de dânsul .
        Dar totuși, la Boboteaza din 2017 , a conslujit cu arhiepiscopul Ieronim, pe motiv că arhiepiscopul face parte din Sinod ,iar Mitropolitul Serafim nu dorește să se despartă de Sinod. (!?!)
        În sfârșit…
        Revenind la Boboteaza anului 2020 .
        La acest moment nu mai contează că Mitropolitul Serafim de Pireu este în comuniune cu arhiepiscopul Ieronim, nu mai contează că acesta din urmă îl pomenește pe patriarhul Bartolomeu (la o slujbă unde slujește și mitropolitul Serafim) … ,ci acuma am ajuns să ne întrebăm dacă e corect că mitropolitul Serafim participă la o slujbă unde sunt pomeniţi ,,nehirotoniţii”/adică schismaticii.
        Deci ,am lăsat la o parte comuniunea mitropolitului Serafim cu arhiepiscopul Ieronim (pe care Păr. Matei o nega ,conform articolului dânsului din 2017), am lăsat la o parte pomenirea patriarhului Bartolomeu la slujbele unde participă mitropolitul Serafim și … ne punem întrebarea : oare o fi greșit că mitropolitul Serafim participă la slujbe unde sunt pomeniţi schismaticii /nehirotoniţii?
        Unde s-a ajuns?!
        Sau…ce mai urmează?!

        Și încă un aspect :
        Dacă pe Mitropolit nu-l afectează participarea la slujbe cu semnatarii din Creta , dacă nu-l afectează pomenirea patriarhului Bartolomeu, dacă nu-l afectează nici măcar comuniunea cu schismaticii sau…pomenirea lor …,noi ce să mai înţelegem?
        Că toate sunt posibile ,atunci când ai un discurs ,,corect”?
        Că nu mai contează ce faci, ci doar ce spui?
        Concluzie (sau constatare ):
        La Boboteaza din 2020,mitropolitul Serafim a participat la o slujbă împreună cu arhiepiscopul Ieronim, unde a fost pomenit Patriarhul Bartolomeu și au fost pomeniţi schismatici /nehirotoniţi.
        O întrebare (retorică ) : atunci când vorbim de pomenire ,vorbim de comuniune sau nu ?
        Sau : pomenirea presupune /este legată de comuniune sau nu ?

        PS :Și încă ceva – e posibil să participi la o slujbă unde este pomenit cineva și tu ca și conslujitor să poţi afirma că tu nu-l pomenești pe acel cineva?! Că nu ești în comuniune cu el ?!

        Păi atunci care e rostul îngrădirii ?!

        1. Din pacate episcopul meu IPS Serafim la Boboteaza 2020 a conslujit cu PF Ieronim si Ieronim a pomenit pe schismaticul Epifanie. Acesta este de necontestat. Nu putem sa scuzam cu nimic acest act de conslujire cu PF Ieronim si pomenirea unui schismatic, moral nu avea voie sa se faca aceasta conslujire de catre IPS Serafim.
          pr. Matei Vulcanescu

          I am expus IPS Serafim aceasta pozitie a mea si inainte de consluire si dupa conslujire.

  7. Probabil că acolo, la vârf, presiunile sunt foarte mari. Nu știm noi ce se petrece cu adevărat, și de ce fac ei asta. N-ar fi trebuit să se ajungă aici, dar s-au tot făcut în ultima sută de ani, sau chiar în ultimele sute de ani, tot felul de pași „mici” care au însemnat un lung șir de devieri de la dreapta credință. Câteva cazuri: existența greco catolicilor ca și cal troian pentru Biserică, existența a două calendare care funcționează în paralel, afilierea unor patriarhii ortodoxe la CMB, rugăciunile în comun cu denominațiunile creștine eretice, diferite tratate bilaterale care s-au semnat cu alte denominațiuni creștine, ridicarea anatemelor de la 1054 de către patriarhul ecumenist Atenagora, ridicarea anatemelor dintre copții din Egipt și ortodocși, de către BOR, etc. Aceste concesii succesive care s-au făcut, și împotriva cărora nu s-au ridicat la timpul respectiv glasuri puternice pentru a le contesta și anula, au făcut ca situația să se agraveze treptat, și Biserica să ajungă unde este astăzi, când ca să se îndrepte un lucru, trebuie îndreptate neapărat și celelalte probleme, ca să se facă curățenie generală. Asta ar putea fi făcut numai de un sinod ortodox adevărat.

    Probabil că ascultarea pentru ei rămâne cea mai mare poruncă, de frică să nu se producă tulburări și mai mari în Biserică, și să se fărâmițeze turma în tot felul de grupuri și grupulețe, care după aplicarea canonului 15 I-II de la Constantinopol, să devieze apoi în cine știe ce alte schisme, altele decât cea ucraineană, pentru că diavolul are o viclenie inepuizabilă și poate da noi și noi prilejuri de sminteală și cădere, sub aparența dreptei credințe însoțită de multe ori și de mândrie „smerită”. Cel mai clar exemplu este cel al nepomenitorilor din România, care au aplicat canonul mai sus numit, dar s-au destrămat apoi în tot felul de grupulețe care mai de care aflate în înșelări de tot felul. Adică vreau să spun că majoritatea nepomenitorilor, așa puțini cu sunt, sunt foarte dezbinați, și unii se află pe niște căi schismatice, care sunt cel puțin la fel de primejdioase ca și ecumenismul. Nu cred că nepomenitorii reprezintă vreo „amenințare” reală pentru BOR, având în vedere situați din teren.

    În ceea ce privește canonul 15 I-II de la Constantinopol, poate că ierarhii anti-ecumeniști încep să dea înapoi cu argumentul că erezia ecumenistă acceptată și parafată de ierarhii semnatari la „marele sinod” din Creta nu este încă condamnată de Biserică, iar aplicarea canonului ar fi absolut obligatorie după condamnarea oficială. Au existat multe erezii în Biserică de-a lungul celor două mii de ani de creștinism, care au fost rezolvate, dar rezolvarea lor nu s-a făcut peste noapte, și, uneori au fost condamnate după trecerea a zeci de ani. Așadar e nevoie de timp pentru a condamna oficial ereziile, cel puțin asta ne arată istoria Bisericii. Numai că în vremea noastă, în care lucrurile evoluează foarte rapid către deznodământul final, nu știu dacă mai există atât de mult timp disponibil pentru ca erezia ecumenistă să fie condamnată oficial. Și apoi cine să o condamne? Au rămas puțini care să o facă, și ei trebuie să se organizeze, și să facă ceva concret. Deocamdată se văd consecințele nefaste ale sinodului din Creta, și nici o luare de poziție unitară și puternică a anti-ecumeniștilor. Așa că s-ar putea să vină armaghedonul, și erezia ecumenistă să nu mai apuce să fie condamnată.

    1. ecumenism pe paine….TU SPUI….Probabil că acolo, la vârf, presiunile sunt foarte mari. Nu știm noi ce se petrece cu adevărat, și de ce fac ei asta……..Probabil că ascultarea pentru ei rămâne cea mai mare poruncă, de frică să nu se producă tulburări și mai mari în Biserică,…….dar Sfintii din CERURI spun CE TREBUIE SA FACEM ,CU FAPTE, PTR A FI BISERICA CEA MANTUITOARE…… carte-Parintii Apostolici- Sf Clement Romanul-Epistola catre Corinteni,pag 100…… Pag 100
      1. Deci, fratilor, DACA VOM FACE VOIA LUI DUMNEZEU, Tatal nostru, VOM FACE PARTE DIN BISERICA CEA DINTII, CEA DUHOVNICEASCA, cea create inainte de soare si de luna ; dar DACA NU VOM FACE VOIA DOMNULUI,VOM FACE PARTE DIN SCRIPTURA, CARE ZICE : «A AJUNS CASA MEA PESTERA DE TILHARI». Sa alegem, deci, sa facem parte din Biserica vietii,ca sa ne mintuim. 2. Nu cred ca nu stiti ca BISERICA VIE ESTE «TRUPUL LUI HRISTOS»……….. 3. BISERICA, CARE ERA DUHOVNICEASCA, S-A ARATAT IN TRUPUL LUI HRISTOS, aratindu-ne ca DACA CINEVA DIN NOI VA PASTRA BISERICA IN TRUPUL SAU SI NU O VA STRICA, O VA PRIMI IN DUHUL CEL SFINT ; ca trupul acesta este o imagine a Duhulul , si CEL CARE STRLCA IMAGINEA NU SE VA IMPARTASI CU ORIGINALUL. Deci aceasta vrea sa va spuna, fratilor : Pastrati trupul,ca sa va impartasiti cu Duhul. 4. Daca spunem CA ‘TRUPUL ESTE BISERICA,IAR DUHUL ESTE HRISTOS, URMEAZA CA CEL CARE A BATJOCORIT TRUPUL,A BATJOCORIT BISERICA ; IAR UNUL CA ACESTA NU SE VA IMPARTASI CU DUHUL,CARE ESTE HRISTOS………. Sf Ignatie Teoforul- Epistola catre Efeseni, Pag 162…….. Daca, SINT DATI MORTII cei care cu trupul strica casa cuiva , cu cit mai mult CEL CARE STRICA,PRINTR-O REA INVATATURA CREDINTA LUI DUMNEZEU, pentru care Iisus Hristos a fost rastignit ? Unul ca acesta, fiind intinat, VA MERGE IN FOCUL CEL NESTINS, LA FEL SI CEL CARE-L ASCULTA………….. Pag 163
      1. De aceea A PRIMIT DOMNUL MIR PE CAPUL LUI ,ca in Biserica Lui sa miroase parfumul nestricaciunii. SA NU VA UNGETI, DECI, CU MIROSUL CEL GREU AL INVATATURII STAPINITORULUI VEACULUI ACESTUIA……….. Sf Ignatie Teoforul-catre Tralieni,Pag 171……….1. Asadar, va rog, nu eu, ci dragostea lui Iisus Hristos : FOLOSITL NUMAI HRANA CRESTINA!DEPARTATL-VA DE BURUIANA STRAINA, CARE ESTE EREZIE! 2. CA ERETICII, pentru a parea vrednici de crezare, AMESTECA PE IISUS HRISTOS CU PROPRIILE LOR GINDURI, intocmai ca cei care dau bauturi otravitoare amestecate cu miere si vin ; cel care nu stie, ia cu placere bautura otravitoare si moare din pricina acelei rele dulceti…………Pag 173…………1. FUGITI, DAR, DE VLASTARELE CELE RELE, care dau nastere la rod purtator de moarte, din care, daca gusta cineva, moare indata. ACESTIA NU SINT SADIRE A TATALUI…………Carte-Viata si nevointele Sf Marcu al Efesului…….pag 34……. MITROPOLITUL MARCU, ÎNSUFLAT DE DUHUL SFÂNT, a reîntărit pozitia ortodoxă. „EU NU RECUNOSC SI NU PRIMESC ACESTE MĂRTURII ale Părintilor si dascălilor apuseni ce vorbesc despre purcederea Duhului Sfânt de la Fiul, căci bănuiesc că sânt măsluite. ÎN CELE CE TIN DE CREDINTA ORTODOXĂ NU POATE FI VORBA DE POGORĂMÂNT… Nu îi primiti în părtăsie cu voi, atâta vreme cât rămân în această înnoire………………. Pag 36…..MARCU STIA ÎN INIMA SA CĂ PAPA SI ADEPTII SĂI NU VOR FI CONVINSI. TOTUSI ERA HOTĂRÂT SĂ SE ÎMPOTRIVEASCĂ CU TOATĂ PUTEREA CREDINTELOR LOR GRESITE.Latinii, supărati pe cuvintele Mitropolitului Marcu de la Ferrara, rămâneau surzi la sfaturile lui……..Pag 42…………SF. MARCU A SPUS APOI: „NOI ÎNVĂTĂM POTRIVIT SFINTEI SCRIPTURI SI SFINTILOR PĂRINTI SI DASCĂLI, NIMICA SCHIMBÂND ORI STRÂMBÂND ÎN DOGMELE PREDANISITE NOUĂ, nimica adăugând ori scotând din ele, si neaducând nimic nou……..Pag 47……..ORTODOXIA ERA MAI DE PRET PENTRU MARCU DECÂT STATUL; ORTODOXIA ERA O COMOARĂ VESNICĂ, ADEVĂRATA BISERICĂ A CELOR CE SE MÂNTUIESC. STATUL BIZANTIN ESTE AL PĂMÂNTULUI; S’A NĂSCUT, A ÎNFLORIT SI AVEA SĂ MOARĂ. DAR ORTODOXIA ESTE VESNICĂ SI TREBUIE PĂSTRATĂ CA O VESNICĂ LUMINĂ. ACESTEA ERAU GÂNDURILE LUI MARCU……….Pag 49…………SF. MARCU, descriind pe papistasi, A ZIS IARĂSI: „ACESTIA NU SÂNT DOAR SCHISMATICI, CI SI ERETICI… …Deci nu trebuie să facem unirea până ce nu se vor lepăda de adăugirea la Crez si vor mărturisi Crezul la fel ca si noi.”……..Pag 51……..PATRIARHUL, CĂUTÂND SPRIJIN PENTRU UNIRE, a stat de vorbă cu Mitropolitii Moldovei, Târnovei si Amasiei, mustrându-i pentru nerecunostinta si neascultarea lor. PATRIARHUL A AVUT O ÎNTÂLNIRE SI CU MARCU,IMPLORÂNDU-L PE ACESTA SĂ SEMNEZE, CERÂNDU-I-SE SĂ SE ÎNVOIASCĂ LA UNIRE, fie si numai DE HATÂRUL CELORLALTI.ÎNSĂ MARCU A RĂSPUNS: „NU SE CADE A FACE POGORĂMINTE ORI A SOVĂI ÎN PRIVINTA CREDINTEI.”……..Pag 53……LA MOARTEA LUI IOSIF, ÎMPĂRATUL A LUAT ÎN MÂINILE SALE CONDUCEREA BISERICII DE UNUL SINGUR.Acest act necanonic a fost aspru osândit de către SF. MARCU, APĂRĂTORUL CREDINTEI. Într’una din epistolele sale el osândeste anume această faptă,scriind:NIMENEA SĂ NU STĂPÂNEASCĂ ÎN CREDINTA NOASTRĂ: NICI ÎMPĂRAT, NICI IERARH, CI NUMAI UNUL DUMNEZEU CARE, ATÂT PRIN SINE CÂT SI PRIN UCENICII SĂI, A PREDANISIT-O NOUĂ.”……….. Pag 54………….Însă ÎMPĂRATUL fiind încă tulburat si agitat, I-A CHEMAT LA EL PE MITROPOLITII ÎNCLINATI SPRE UNIRE, NĂDĂJDUIND CA EI SĂ-L ÎNDUPLECE PE MARCU SĂ SE ÎNVOIASCĂ LA UNIREA CU PAPA.DAR NEOBOSITUL MARCU NICI NU VOIA SĂ AUDĂ, spunând mereu că nu va face compromisuri sau pogorăminte în ce priveste credinta. EL A SPUS: „ÎN CE PRIVESTE CREDINTA, NU SE AFLĂ VREUN CUVÂNT MIC SAU FĂRĂ ROST; IAR CEEA CE PARE NEÎNSEMNAT CUPRINDE CEL MAI ÎNSEMNAT ÎNTELES”.ÎNTREBAT DACĂ ISCĂLESTE, RIDICÂND GLASUL, A RĂSPUNS: „NU AM SĂ ISCĂLESC. NU VOIU FACE CEEA CE-MI CERI, CHIAR DE AR FI SĂ-MI PRIMEJDUIESC VIATA.”Apoi Marcu a tăcut, dar inima sa era plină de durere pentru toate cele petrecute…………… Pag 57………PAPA EUGENIE, DUPĂ CE CERCETĂ CU GRIJĂ ISCĂLITURILE EPISCOPILOR GRECI, în timp ce semna el însusi hotărârea, A ÎNTREBAT DACĂ ISCĂLISE SI EFESEANUL. I S’A SPUS CĂ NU. „ATUNCI NU AM FĂCUT NIMIC,” A EXCLAMAT PAPA FĂRĂ SĂ VREA. Apoi s’a ridicat în picioare si A CERUT CA MARCU SĂ FIE SILIT SĂ SEMNEZE UNIREA SAU SĂ FIE PREDAT SPRE A FI JUDECAT CA POTRIVNIC………..NEÎNFRICATUL APĂRĂTOR AL ORTODOXIEI DĂDU PAPEI UN RĂSPUNS HOTĂRÂT, zicând: „SINOADELE AU OSÂNDIT PE CEI CE NU SE SUPUN BISERICII SI SE ALĂTURĂ PĂRERILOR POTRIVNICE ÎNVĂTĂTURII SALE. Eu nu propovăduiesc slava mea, nici am spus ceva nou sau necunoscut în Biserică. NU FAC DECÂT SĂ PĂSTREZ ÎN CHIP NECLINTIT ÎNVĂTĂTURA CURATĂ SI NEPRIHĂNITĂ PE CARE BISERICA, PRIMIND-O DE LA HRISTOS, MÂNTUITORUL NOSTRU, A TINUT-O ÎNTOTDEAUNA SI ÎNCĂ O TINE. Această învătătură a fost tinută si de Biserica Romei dimpreună cu cea a Răsăritului până la începutul schismei. Voi însivă ati încuviintat mereu această binecinstitoare învătătură de mai nainte,
      lăudând-o adeseori, chiar în timpul Sinodului de acum. Si cine poate defăima ori osândi această învătătură binecinstitoare? DECI DACĂ STAU NECLINTIT ÎN ACEASTĂ ÎNVĂTĂTURĂ SI NU VOIESC SĂ MĂ ABAT DE LA EA, CINE CUTEAZĂ A MĂ JUDECA DREPT ERETIC? MAI ÎNTÂI TREBUIE SĂ JUDECATI ÎNVĂTĂTURA ÎN CARE CRED, SI APOI SĂ MĂ JUDECATI PE MINE. Însă dacă mărturisirea mea este sfântă si dreptslăvitoare, asa cum si este, cum oare sânt vrednic de judecată?”…………..
      PAPA, VĂZÂND NECLINTIREA LUI MARCU, A ÎNTELES PÂNĂ LA URMĂ CĂ NU ESTE NICI O NĂDEJDE SĂ-L FACĂ PE SINGURATECUL SI VITEAZUL PĂZITOR AL ADEVĂRULUI ORTODOX SĂ SE LEPEDE DE PĂRERILE LUI. EL I-A CERUT LUI MARCU SĂ PIARĂ DIN FATA SA. Împăratul a avut mult de furcă ca să-l apere pe Marcu de amenintările continue ale Papei si ale clicii sale…………P.S Cand la SINODUL TALHARESC de la ferrara si florenta(1440) TOTI AU APOSTAZIAT cu SEMNATURA SI PARAFA ,IN FATA PAPEI ,exact ca si la CRETA 16,doar UN SINGUR EPISCOP A RAMAS BISERICA,SF MARCU EVGHENICULiar restul s-au NUMIT ERETICI SI FII AI DIAVOLULUI si vanzatori de Hristos??!!!Cum de Sf Marcu a REZISTAT la toate presiunile si amenintarile cu moartea SI ABSOLUT TOTI CEILALTI AU TRADAT,CHIAR DACA UNII PLANGEAU….DADEAU VINA CA…AU FOST FORTATI/AU FOST OBLIGATI….ETC…DAR DOAR SI NUMAI O STANCA A RAMAS DE NECLINTIT SF MARCU EVHENICUL……asta e PUTEREA LUI DUMNEZEU DATA OMULUI=ADEVARUL SI NUMAI ADEVARUL ,PANA LA MOARTE…alta cale NU EXISTA!Asa ca cine vrea cu diavolul si ,,dialogul,dragostea si pacea” cu el,sta azi si TACE si accepta pe ERETICII CARE AU SEMNAT SI PARAFAT APOSTAZIA IN CRETA 16,iar cine sta cu Sfintii din CERURI si primeste Invatatura lor ,cu FAPTE,ala/aia sunt AZI BISERICA CEA MANTUITOARE.Iertati-ma!

    2. ecumenism pe paine……..tu spui…Cel mai clar exemplu este cel al nepomenitorilor din România, care au aplicat canonul mai sus numit, dar s-au destrămat apoi în tot felul de grupulețe care mai de care aflate în înșelări de tot felul……..AUZI RASPUNS DE LA SF VASILE CEL MARE….CARTE-Scrieri 2-Cuvant Despre judecata lui Dumnezeu…..Pag 74
      CIND AM AJUNS BĂRBAT SI AM CĂLĂTORIT MULT şi m-am îndeletnicit, precum era firesc, cu multe lucrări, AM CUNOSCUT MAREA POTRIVIRE care există intre cei ce se îndeletnicesc cu fiecare artă şi cu fiecare ştiinţă. DAR NUMAI IN BISERICA LUI DUMNEZEU, PENTRU CARE A FOST RĂSTIGNIT HRISTOS ŞI ASUPRA CĂREIA STAPANEŞTE DIN BELŞUG SFINTUL DUH, AM CUNOSCUT MULT ŞI EXAGERAT DEZACORD in raporturile mai multora şi IN PĂRERILE LOR DESPRE SFINTELE SCRIPTURI…….Acestea şî alte asemenea văzînd şi INTREBINDU-MĂ IN PRIVINŢA LOR CARE ESTE ŞI DE UNDE (VINE) CAUZA UNUI ASEMENEA RĂU……….MI-A VENIT IN MINTE CARTEA JUDECĂTORILOR, UNDE SE POVESTEŞTE CĂ CINEVA A FĂCUT CEEA CE I S-A PĂRUT DREPT, PENTRU CĂ; «IN ZILELE ACELEA NU ERA REGE ÎN ISRAEL ŞI FIECARE FĂCEA CE I SE PĂREA CU DREPTATE». Aşadar, amintindu-mî despre acestea, AM SOCOTIT ŞI PENTRU SITUAŢIA PREZENTĂ ACEL LUCRU pe care a-l spune este groaznic, poate şî ciudat, dar foarte adevărat ca să poată fi înţeles ; ca nu cumva şi acum ACEASTĂ ATLT DE MARE DEOSEBIRE DE PĂRERI ŞI LUPTĂ DINTRE CEI DIN BISERICĂ SA SE INTÎMPLE DIN CAUZA LIPSEI DE CREDINŢĂ în Unul, mare, adevărat şî singur împărat al tuturor şl Dumnezeu ; CĂCI FIECARE, INDEPĂRTADU-SE DE ÎNVĂŢĂTURA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, VREA SĂ IMPUNĂ UNELE GÂNDURI ŞI HOTĂRLRI PROPRII prin autoritate oficială şi mai degrabă SĂ CONDUCĂ ÎMPOTRIVINDU-SE DOMNULUI, DECÂT SÂ SE CONDUCĂ DE DOMNUL, Aşadar, după ce am luat în considerare aceasta şi m-am turburat de EXCESIVA LIPSĂ DE PIOŞENIE, cercetând mai mult, m-am convins deopotrivă şi din cele ce se intamplă In viaţă că motivul amintit mai înainte este adevărat ………P.S.CEI CARE AU ,,INTRERUPT POMENIREA” NU au inteles/ascultat/stiut Invataturile Sfintilor din CERURI,ci DUPA CAPUL LOR LOGIC si mandru au PORNIT IN TURNEE ptr a se FACE EI CUNOSCUTI,a iesi in evidenta,chipurile ptr a invata pe oameni ce e de facut,s-au mandrit ca ei STIU….dar dupa cate vedem NU STIU BINE,fiind FARA PIOSENIE s-au RATACIT si este asa cum spune Sf Teodor Studitul….nu primim ,FIINDCA N-AM CERUT BINE……Iertati-ma!

  8. Caderea evidenta a lui Serafim petrecuta de Bobotează nu poate fi justificata, orice „justificarea” a ei din partea lui inseamna cadere dupa cadere, dupa cadere este nevoie de cainta si de revenire, nu de vreo „justificare” a caderii.
    La asemenea stari de fapt se ajunge daca fermitate se afla doar in cuvinte, nu si in fapte.

  9. COMUNICATUL MITROPOLITULUI DE PIREU ESTE UN COMUNICAT IN NUME PROPRIU,PERSONAL.NU NE PUTEM ASTEPTA SA VINA CU RASPUNSURI UMILICIOASE CARE AR FI BINEVENITE IN SITUATII NEDORITE DE GENUL ACESTA.BISERICA ESTE CA ALBINA SI CULEGE DOAR CE E BUN DE LA ACEST MITROPOLIT.COMUNICATUL SAU NU E VOCEA BI

    1. COMUNICATUL SAU NU E VOCEA BISERICII,CHIAR DACA E SPECIALIST IN DREPT CANONIC.BISERICA CHEAMA,NU NUMAI SA FIM SPECIALISTI IN MATERIE DE DREPT,DAR MAI ALES SA FIM SPECIALISTI IN APLICAREA ACESTUI DREPT CANONIC BISERICESC SI ASA CUM SE CUVINE.PROFESORUL CAND PREDA O MATERIE,MAI INTAI A PROBAT-O EL PRIN INVATAREA ACELEI MATERII,CA SA POATA PRETINDE ELEVILOR SA INVETE DE ACOLO.LA FEL IERARHUL,NU ARE DOAR CALITATE DE PROFESOR DE DREPT,CI SI DE FAPTUITOR AL DREPTULUI BISERICESC,ASTFEL CA „ELEVII” LUI,ADICA BISERICA,SA-I POATA ACEEPTA PROPOVADUIREA CA FIIND VALIDA.SI DASCALII GRESESC DAR NU IN LUCRURI ELEMENTARE CARE II DESCALIFICA IREMEDIABIL.PROFESORUL DREPTULUI CANONIC CARE DOAR STIE DE PREDARE DAR FAPTUIREA ESTE ABSENTA,RETINEM CA ACEASTA LIPSA A FAPTUIRII IL DECREDIBILIZEAZA,IL DESCALIFICA,PENTRU CA MATERIA CARE O PREDA EL,ESTE 10 LA SUTA TEORIE IAR 90 LA SUTA ESTE PRACTICA.CHIAR DACA NU ESTI SPECIALIST IN DREPT DAR APLICI 90 LA SUTA DIN PRESCRIPTIILE DE ACOLO AI CASTIGAT DEPLINA INTELEPCIUNE SI CA „ELEV” AI DEVENIT PROFESOR PENTRU PROFESORUL TAU CARE ITI RAMANE CORIGENT.

      1. DACA DASCALUL TAU VINE CU CORECTAREA ERORII,TU,CA ELEV,INVETI SI-TI FACI DATORIA PE MAI DEPARTE.DAR DACA STARUIE IN EROARE SI ITI PREDA MATERIA IN STIL PARALEL,MAI ESTE EL UN PROFESOR BUN PENTRU TINE?NU.CE FACI? CA AI SEMNAT CA-TI DAI DOCTORATUL CU EL.ESTI PROST SA MERGI MAI DEPARTE CU EL?MERGI,DACA STII CA TATA A PREGATIT SPAGA PENTRU TINE IN PREOTIE,ZIC EU.INSA DACA ESTI CREDINCIOS SI CU FRICA DE DUMNEZEU ,CE FACI?IL SCHIMBI.DAR DACA NU GASESTI DECAT TOT ASTFEL DE PROST?NU E ALTA CALE DECAT SA STARUI IN CE AI INVATAT SI SA II CERI SA TE INVETE ASA.DACA NU ASCULTA,IL DUCI IN FATA COMISIEI SI VEI IESI IN CASTIG DE CAUZA PENTRU CA INCOMPETENTUL RAMANE DESCOPERIT SI TREBUIE MUSAI SA PUNA OSUL LA TREABA,NU PENTRU CA TU I-AI CERUT,CI PENTRU CA ASTA ESTE MESERIA CARE TREBUIE FACUTA.UNDE AI VAZUT NUANTAREA A CEEA CE TREBUIE INVATAT SI APLICAT CONFORM CERINTELOR?IN NICIUN DOMENIU.EXPLICARE SI REPETARE A EXPLICARII DE UN MILIARD DE ORI PANA II INTRA TANTULUI IN CAP,DA SE RECOMANDA SI SE POATE DAR NUANTARE NU EXISTA IN NICIO DISCIPLINA CARE SE RESPECTA IAR TEOLOGIA NU E COADA DE ANIMAL,CI CEVA SUPERIOR SI PESTE TOATE STUDIILE SI PERFORMANTELE DE PE LUMEA ACEASTA,ESTE VARFUL INTREGII STIINTE EXISTENTE.DEZICERILE IN CADRUL TEOLOGIEI IMPING ACEASTA RAMURA A STIINTEI IN DIRECTIA UNEI APRECIERI DE DOI LEI A CADRELOR DIDACTICE SI ALE FORMATORILOR DE OPINIE ACESTUI DOMENIU.NU IMPRESIONEZI PE NIMENI CU TITLURILE DE DODTORAT NUMAI.NEVOILE SOCIETATII NU CER ASTA.ASTA E PENTRU TINE,CA OM.CREDINCIOSII,CETATENII,SOCIETATEA ARE NEVOIE DE TINE CA PERSOANA INVATATA,INSTRUITA,CA UNUL CARE CU CUNOSTINTELE DOBANDITE SA CONTRIBUI IN MOD EDIFICATOR,COERENT ,CAPABIL SI EFICIENT LA FUNCTIONAREA NORMALA A ACELEI LATURI DE VIATA DATE.SIGUR CA TEOLOGIA NU E O STIINTA EXACTA CA SI CELELALTE,DAR APLICABILITATEA TEOLOGIEI ORTODOXE ARE O EXACTITATE SI PRECIZIE MAI MARE DECAT TOATE STIINTELE LA UN LOC.MATERIALISTII ZIC CA DACA AI SFECLIT-O IN CEVA DIN ALE TEOLOGIEI,NU PIERZI FINANCIAR.ASA PARE LA PRIMA VEDERE.PIERDEREA IMENSA SI TRAGICA STITI CARE ESTE?RASPUNS:PIERDEREA PENTRU TOTDEAUNA A SUFLETULUI TAU SI AL ALTOR CATEVA MILIOANE DIN CAUZA TA.MAI BINE SCUMPATATEA IN TEOLOGIE SI IN CANOANE CARE SE LASA CU TRONUL EPISCOPAL LUAT, CU SARACIE,CU BOSCHETAREALA,CU TRAI SUBTIRE SI SIMPLU,DECAT CU MARFA FURATA,ADICA,CU TRON,CU SLUGI,CU AVERE DAR FARA NICIO CALITATE IN TEOLOGIE SAU,SI MAI GRAV,CU TEOLOGIA,CU CANOANELE BURTII,FEREASCA DUMNEZEU,CA S-AU MAI INTAMPLAT SI ASA CIUDATENII.

        1. CHESTIUNEA DIN DISCUTIE NU CERE APLICABILITATE CU MARJE.NU TE ABATI DELOC.NEPUTINTA OMENESCA E ALTCEVA.AICI VORBESC: IMPREJURARILE NEFAVORABILE,SILUIREA,AMENINTAREA FUNCTIEI,IMPUTINAREA DE SUFLET SAU S-A INTAMPLAT CEVA TOTAL NEPREVAZUT, SAU TE SICANEAZA CINEVA DE ITI VERSI SANGE PE GURA SI TRAIESTI O PERMANENTA AMARACIUNE PENTRU ADEVAR,BOALA,SITUATIA CONCRETA DE LA FATA LOCULUI SI ALTE ASPECTE OMENESTI PE CARE LE INTELEGE TOATA LUMEA SI CARE INTRA IN COMPONENTA ORICARUI COMUNICAT DE O ASA IMPORTANTA PENTRU CA SUNTEM OAMENI SI INTELEGEM.MIE IMI SPUNE GANDUL CA PENTRU IPS SERAFIM VA RAMANE UN EPISOD NEDORIT SI DE ACEEA E NORMAL SA MANIFESTI O ATITUDINE DE INTELEGERE SI COMPASIUNE,MAI ALES CA NU E,FEREASCA DUMNEZEU,UN TRANTOR,SAU UN PERSONAJ NEGATIV ERETIC,CI E UN VARF DE LANCE IN ORTODOXIA ACTUALA GREU INCERCATA SI IN STIL DIABOLIC.INCA O DATA,NOI NU ACUZAM CAMPIONI CARE SE MAI RANESC,CA-I OMENESTE.EI RAMAN LA CINSTEA CUVENITA.FIE CA IPS SERAFIM SA MEARGA MAI DEPARTE PE DRUMUL MARTURISIRII CARE MAI E SI CU COBORASURI PENTRU OAMENI CU SIMT DE RASPUNDERE CA DANSUL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button