Ploconelile papei Francisc față de musulmani

Un editorial de Giulio Meotti pentru Gatestone Institute

Două evenimente recente, care au avut loc în aceeași săptămână, demonstrează concepția răsturnată a Papei Francisc privind religia.

Amintind de o scenă din celebrul poem de secol XI, „Cântecul lui Roland”, în care creștinii din Spania îi amenințau pe musulmani „să aleagă între botez și moarte”, Papa Francisc declara recent:

„Trebuie să ne ferim de grupările fundamentaliste. Fundamentalismul este o plagă și fiecare religie are măcar câte o rudă fundamentalistă.”

Cu câteva zile mai înainte, Papa Francisc îl primise la Vatican pe Marele Imam de la Al-Azhar, Ahmed Al-Tayeb. (Al-Azhar este o mare moschee din Cairo dar și probabil cel mai influent centru de învățământ islamic din lume – n.r.).

Cu ocazia primului eveniment, capul Bisericii Catolice i-a criticat pe creștini pentru convertirea musulmanilor cu zece veacuri în urmă, și a subliniat că fiecare religie are greșelile sale.

În al doilea eveniment, Papa s-a întâlnit cu un lider religios care îi amenință ASTĂZI cu moartea pe musulmanii care se convertesc la creștinism. „Apostazia este o crimă”, explică imamul Al-Tayeb. „Unui apostat trebuie să i se ceară să se pocăiască, iar dacă nu o face, trebuie ucis.”

Măcar, șeful religios egiptean a fost cinstit: în Orientul Mijlociu și în Africa de Nord, 14 din cele 20 de țări din regiune pedepsesc penal apostazia. Mai mult, Afganistanul, Iranul, Malaysia, Maldivele, Mauritania, Nigeria, Pakistanul, Qatarul, Arabia Saudită, Somalia, Sudanul, Emiratele Arabe Unite și Yemenul – toate țări islamice – recomandă pedeapsa cu moartea pentru „ateism”. Și în Algeria, musulmanii care se convertesc la creștinism sunt persecutați până azi.

„Uluitoarea ingnoranță a acestei învățături elementare (despre Islam) a Papei Francisc și a consilierilor săi nu contribuie la mai multă armonie în lume”, scria William Killpatrick în revista americană Crisis. „Cei care fantazează despre Islam au o surpriză dură când se ciocnesc cu realitatea.”

Fapt dramatic este că în multe țări majoritar musulmane, clericii creștini sunt uciși frecvent de extremiști. Chiar de curând, trei preoți creștini au fost masacrați. Pastorul David Mokoni a fost omorât de Boko Haram în timpul unui atac asupra bisericii sale din Camerun. Un pastor evanghelic sud-coreean, Jinwook Kim, a fost ucis în Turcia. Iar un preot catolic, Haousib Petoyan, aparținând minorității armene din Siria, a fost asasinat de către Statul Islamic.

Potrivit unui nou raport al Aid to the Church in Need, „peste 245 de milioane de creștini trăiesc în locuri supuse persecuțiilor grave”. 4305 de creștini au fost uciși pentru credința lor din 2017 până în 2019, iar 1847 de biserici și alte clădiri creștine au fost atacate în aceeași perioadă. Raportul afirmă că „pe durata unei generații, populația creștină din Irak s-a diminuat cu peste 90%”.

Astăzi, creștinii din Burkina Faso sunt forțați „să fugă, să se convertească sau să moară”.

În Nigeria, Boko Haram ține ostatică o studentă creștină, Leah Sharibu, pentru că refuză să se convertească la Islam.

Baroneasa britanică Caroline Cox a descoperit cu ocazia unei investigații în Nigeria, asasinate în masă asupra creștinilor de către extremiștii musulmani (peste o mie de creștini uciși din ianuarie încoace și mai bine de 6000 din 2015).

La Mosul, în Irak, când creștinii au fost puși să aleagă între convertire la Islam, taxe sau moarte, au părăsit acest oraș istoric. „Am o familie de creștini care nu vor să se converteasc. Ce fac cu ei?”, își întreba un jihadist din Irak superiorul.

Publicația franceză Le Point din noiembrie 2016 relata calvarul din 2016 al unei familii creștine irakiene:

„Ismail Matti avea 14 ani atunci când ISIS a intrat în orașul său, Bartalla, la est de Mosul. Își aștepta niște rude pentru a fugi cu mama sa bolnavă, dar acestea nu au mai venit.

„Așa că a încercat să plece doar el cu ea, însă au fost opriți de două ori de către jihadiști care i-au aruncat în închisoare.

«Erau mulți șiiți în celula învecinată cu a noastră, au luat unul și l-au împușcat în fața noastră», spune el.

«Au avertizat-o pe mama că aceeași soartă ne așteaptă și pe noi dacă nu ne convertim, așa că ne-am convertit.»”

În Egipt, țara imamului Al-Tayeb, trăia un creștin copt pe nume Bahgat Zakhar. „Pocăiește-te, necredinciosule! Convertește-te și salvează-ți viața!”, l-a amenințat un jihadist, punându-i lui Zakhar arma la frunte și forțându-l să îngenuncheze. Zakhar a refuzat, așa că a fost împușcat.

Aceeași violență a avut loc și în Siria. „Într-o zi de vineri, au apărut camionetele în sat, cu străini puternic înarmați și bărboși pe care nimeni nu-i cunoștea”, scria în 2014 avocata pentru drepturile omului, Nina Shea, citându-l pe ziaristul olandez Martin Janssen:

„Au început să se plimbe prin sat cu un megafon puternic transmițând mesajul că satul făcea acum parte din emiaratul Islamic, așa că femeile musulmane trebuiau să se âmbrace cum se cuvine, în conformitate cu prevederile legii Sharia. Creștinilor li s-au oferit patru variante: se puteau converti la Islam, renunțând la «idolatria» lor. Dacă refuzau, puteau rămâne cu condiția să plătească «jizya». Aceasta este o taxă specială pe care, conform legii islamice, ne-musulmanii trebuie să o plătească pentru «protecție». Pentru creștinii care refuzau și asta, mai rămâneau două opțiuni: puteau pleca lăsând tot ce dețineau sau erau omorâți. Cuvântul folosit în arabă pentru cea din urmă variantă era «dhababa», măcelărirea rituală a animalelor sacrificate.”

Când ISIS a cucerit satele asiriene din Valea Khabur, din Siria, în 2015, „tuturor ni s-a cerut să ne convertim la Islam”, povestește un martor creștin. În orașul sirian creștin Maaloula, teroriștii islamiști au executat – în fața părinților lor – trei creștini greci care au refuzat să se convertească la Islam. „L-au împușcat pe Michel, pe nepotul lui Sarkis și pe vărul său Antoine”, dezvăluie Mark Fromager, director al Aid to the Church in Need, filiala Franța.

Meriam Yahia Ibrahim, care acum locuiește în New Hampshire cu familia ei, era însărcinată când a fost arestată în Sudan în 2013 și apoi condamnată la moarte pentru refuzul de a renunța la credința creștină.

Un creștin irakian, Adel, împreună cu soția sa, Fidaa și cei trei copii ai lor, a fost prins de un „emir” ISIS:

„A intrat în baraca femeilor, și-a scos sabia și a pus-o la gâtul fetei mele: «Convertește-te!, i-a strigat el soției mele, altfel îi tai beregata», își amintește Adel. Fidaa a acceptat să se convertească și, în loc să o ucidă, emirul a decis să se căsătorească cu fiica mea. Mama ei a protestat, pentru că avea doar opt ani. Islamiștii au amenințat că o vor viola pe fetiță în grup. Adel a sărit: «I-am spus că vreau să mă convertesc și să-mi păstrez familia».”

Odiseea creștinilor irakieni este plină de astfel de mărturii.

Dar nu doar creștinii sunt convertiți, ci și locurile lor sfinte. Moscheea Omeyyazilor din Damasc, vizitată de Papa Ioan Paul al II-lea, a fost o biserică creștină înainte de a fi transformată în moschee.

În Cipru, potrivit Christian Post, „într-un interval de trei decenii, sub ocupația turcă, peste 530 de biserici și mănăstiri au fost jefuite, vandalizate sau distruse în zona de nord…”

Președintele Turciei, Erdogan, a cerut transformarea – din nou – a Sfintei Sofia în moschee. Hagia Sophia a fost cea mai importantă catedrală a creștinismului timp de 900 de ani, înainte de a deveni moschee pentru 500 de ani, până în 1935, când a fost transformată în muzeu.

Marea Moschee din Alep a fost și ea cândva Catedrala Sfânta Elena.

Asemenea tragedii nici măcar nu sunt noi.

„Înainte de Cruciade, musulmanii i-au forțat pe creștinii din Oriwnrul Mijlociu și din Africa de Nord să se convertească, să fie uciși sau să accepte o existență de rangul doi”, nota ziarista Melanie Phillips în The Times.

„Libertatea religioasă, valoarea esențială a civlizației occidentale, a fost distrusă în mari părți din lume. Totuși, Occidentul, care neagă cu miopie acest război religios, își întoarce privirile de la distrugerea credo-ului său fundamental în Orientul Mijlociu și de la tentativele de distrugere a lui în alte părți. De aceea, nu este nimic surprinzător că, în fața barbariilor jihadiste din exterior și a atacurilor culturale de la ea de acasă, lumea liberă se dovedește atât de ineficientă.”

Persecutarea creștinilor în teritoriile islamice este secretul lui Polichinelle. Alungați, transformați în sclavi, convertiți cu forța în masă la Islam, uciși pentru religia lor și pentru bunurile lor, lăcașurile lor sfinte distruse: aceasta este realitatea în numeroase țări.

Pur și simplu împărtășeasc aceeași soartă cu a strămoșilor lor.

Iată ce scrie profesorul Philip Jenkins în cartea sa, „Istoria pierdută a creștinismului”:

„În secolul VI, erau peste 500 de episcopi, succesori ai părinților bisericii, precum Ciprian al Cartaginei și Augustin de Hippo, oficiind în locurile unde se află astăzi Libia, Algeria și Tunisia; abia două secole mai târziu, nimic nu mai rămăsese, bisericile lor au dispărut în fața invaziei musulmane.”

Creștinătatea a pierdut cea mai mare parte a vechii sale vetre. Orientalistul francez Jean-Paul Roux a scris:

„Lumea musulmană a fost creată pe pământuri mazdeene, budhiste, precum Iran sau India, dar mai ales pe teritorii creștine, în Asia Mică, Siria și Palestina, Egipt și Nubia, în Africa de Nord, și le-a convertit în totalitate sau în cea mai mare parte.”

Dintre toate aceste regiuni, creștinii nu au putut recupera de la islam decât Sicilia, Spania și Crimeea. Nu există nici măcar o singură țară musulmană, convertită cu forța de creștinism, care să nu fi fost recucerită de islam.

Situația inversă s-a înregistrat în zeci de cazuri.

Papa Francisc are probabil dreptate: acum zece secole, creștinii îi converteau pe musulmani la credința lor. Acum douăzeci de ani, deja, Papa Ioan Paul al II-lea își cerea iertare pentru trecutul Bisericii Catolice.

Occidentul și liderii săi religioși trebuie să înceteze să își pună țărână în cap și să înfrunte realitatea. Pentru Papă, aflat în fruntea a un miliard de credincioși, aceasta ar însemna să folosească dialogul său cu Islamul pentru a-l sfida și a le cere liderilor săi religioși, precum Al-Tayeb, să înceteze persecutarea creștinilor.

Acum, dacă s-ar putea, în 2019, nu în 1209, pe vremea „Cântecului lui Roland”.