X

România renunța la acordul cu chinezii și semnează cu SUA construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă

Guvernele României şi al SUA urmează să semneze marţi un acord pentru construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, au precizat surse oficiale pentru STIRIPESURSE.RO. Acordul va fi semnat de Cosmin Ghiţă, directorul Societăţii Naţionale Nuclearelectrica SA, şi secretarul american al energiei, Rick Perry, la ora locală 14.00.

Acordul cu americanii vine să anuleze înţelegerea pe care Nuclearelectrica a semnat-o, în luna mai, cu China General Nuclear Power Corporation şi CGN Central and Eastern Europe Investment, referitor la acordul investitorilor in forma preliminara cu privire la continuarea proiectului unităţilor 3 şi 4 de la Cernavoda. Acordul cu chinezii a fost contestat vehement de opoziţie, dar şi de Fondul Proprietatea, din cauza faptului că partenerul chinez se află sub sancţiunile Statelor Unite.

Statul român deține, prin Ministerul Energiei, un procent de 82,5% din acțiunile Nuclearlectrica, iar restul se tranzacționează pe bursă. Proiectul Reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă datează din perioada comunistă, dar până acum nu s-a concretizat deoarece necesită ajutoare de stat consistente. Nuclearelectrica selectase grupul chinezi încă din 2014 pentru realizarea unităților în cauză. Proiectul urma să fie realizat printr-o companie mixtă de proiect, în care CGN va avea 51% din acțiuni, iar Nuclearelectrica 49%.

[dntplgn recurring_amt1="5.00" recurring_amt2="10.00" recurring_amt3="20.00" item_name="Donatie"]

4 comentarii

  1. Plesoianu: „cu câteva ore înainte de momentul când ar fi trebuit să-mi depun candidatura, am renunțat tocmai pentru că am descoperit foarte multe liste cu nereguli. Am luat la mână fiecare listă și am constatat că, în ultima zi, persoane anonime încercaseră să mă trimită direct în penal trimițându-mi câteva zeci de mii de semnături xeroxate color. A fost un plan bine pus la punct prin care s-a urmărit discreditarea mea mizându-se probabil pe faptul că entuziasmul îmi va întuneca rațiunea, mai ales sub presiunea ultimelor ore dinaintea termenului limită.
    …Dar, atenție! BEC își face doar datoria în ceea ce privește candidații care au depus semnături falsificate sau liste xeroxate!”
    https://www.facebook.com/liviuplesoianu.oficial/

  2. Cristoiu: „prezența lui Liviu Pleșoianu în campanie s-ar fi constituit într-unul din momentele de referință ale postdecembrismului.
    Tema lui Liviu Pleșoianu a fost, desigur, nevoia unei tresăriri minime a demnității noastre umilite în ultimii ani de tratarea României drept Proasta Europei de Est, iar a românilor drept un popor de babuini.
    Corneliu Vadim Tudor a compromis naționalismul autentic prin deraieri de la bunul simț, îndeplininduși prin asta misiunea primită. Din acest punct de vedere, Corneliu Vadim Tudor a fost pe placul Stăpînilor. Compromitea zilnic orice tentativă de ridicare din genunchi. Prin modernitatea discursului, prin talentul de orator, prin argumentele raționale, de bun-simț, Liviu Pleșoianu se anunța drept un mare pericol pentru cei interesați ca România să rămînă mai departe Proasta Europei de Est.
    E limpede că ne confruntăm cu o scoatere din cursă a lui Liviu Pleșoianu.”
    https://evz.ro/de-ce-a-fost-scos-din-jocul-prezidentialelor-cel-mai-interesant-candidat-liviu-plesoianu.html

    1. Imi pare rau ca Liviu Plesoianu nu mai candideaza, l-as fi votat, ca ultima speranta a romanilor. Acum, nu cred ca mai am pe cine alege- eventual, Ninel Peia , daca nu -l vor scoate si pe acesta din cursa. Mass-media platita de mafie promoveaza doar ofertele sistemului , care sint toti anti-romani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button