X

Prototipul lui antihrist: Papa Francisc militează pentru o autoritate globală care să urmărească „binele comun”

„Atunci când binele comun supranaţional este identificat în mod clar, este necesar să avem o autoritate specială, legal constituită, capabilă să faciliteze punerea în aplicare a acestuia”, a declarat papa Francisc la întâlnirea cu membrii Academiei Pontificale de Știinţe Sociale.

Săptămâna trecută, membrii Academiei Pontificale s-au reunit la Vatican pentru întâlnirea lor anuală, dezbătând tema „Naţiune, Stat, Naţiune-Stat”.

În cadrul întâlnirii, papa Francisc a denunţat tendinţa spre naţionalism și „excesele de suveranitate”, insistând asupra faptului că, în contextul globalizării economice, tehnologice și culturale, „statul naţional nu mai este capabil să obţină binele comun al populaţiei sale. Binele comun a devenit global și naţiunile trebuie să se asocieze pentru propriul lor beneficiu.”

În mod normal, statul ar trebui să slujească intereselor cetăţenilor lui, dar acest lucru nu se întâmplă întotdeauna, a punctat pontiful, subliniind că statul exprimă adesea interesele unui grup dominant, rezultatul frecvent fiind asuprirea minorităţilor etnice, lingvistice sau religioase.

Deși nu a condamnat patriotismul, papa a observat că acesta poate fi pervertit în cazurile în care devine un instrument al urii și excluderii, evoluând spre „naţionalism conflictual”. Francisc a vorbit despre îngrijorarea Bisericii Catolice cu privire la maniera în care preocuparea pentru suveranitate naţională se traduce printr-o respingere a străinilor și în special a imigranţilor.

„Modul în care o naţiune salută imigranţii dezvăluie viziunea ei despre demnitatea umană și despre relaţia sa cu omenirea”, a punctat papa, care a vorbit despre omenia cu care naţiunile ar trebui să primească familiile dezrădăcinate de evenimente tragice și despre cele 4 verbe care exprimă obligaţiile noastre faţă de imigranţi: „a primi, a proteja, a promova și a integra”.

De altfel, problema migraţiei rămâne „o trăsătură permanentă a istoriei umane”, spune papa Francisc, punctând faptul că statele care supralicitează naţionalismul pentru a nu acorda imigranţilor casa și ajutorul de care au nevoie eșuează în misiunea lor, așa cum s-a întâmplat cu Europa secolului trecut.

Vorbind despre contextul istoric tulbure, în care proliferează impulsurile naţionaliste, iar perioada dezarmării nucleare pare să se fi încheiat, papa a accentuat nevoia unei noi viziuni, de cooperare a naţiunilor. O politică de cooperare ar fi capabilă să înlăture primejdia unui conflict armat între state, dar și pe cel al colonizării economice și ideologice practicate de marile puteri mondiale.

Există o cale de a gestiona globalizarea în folosul tuturor naţiunilor, iar aceea e legată de formarea unor entităţi supranaţionale care să echilibreze satisfăcător globalizarea și identitatea fiecărei naţiuni, precizează papa Francisc.

O astfel de entitate ar putea avea autoritatea necesară de a interveni în chestiunile de interes major, precum schimbările climatice, imigraţia sau pacea lumii. Prin urmare, statele lumii au o responsabilitate sporită, legată de construirea acestui bine comun al umanităţii – un bine care să nu neglijeze individualitatea unică a popoarelor și care „trebuie să obţină o valoare juridică mai pronunţată la nivel internaţional”, a precizat suveranul pontif, lansând în final un apel la colaborare pentru diseminarea acestei viziuni a reînnoirii solidarităţii internaţionale.

[dntplgn recurring_amt1="5.00" recurring_amt2="10.00" recurring_amt3="20.00" item_name="Donatie"]

9 comentarii

  1. ANATHEMA ERETICULUI PAPASI TUTUROR CELOR CARE IL URMEAZA SI CARE IL ACLAMA CU OCAZIA VENIRII SALE IN ROMANIA. ANATHEMA LUI SI TUTUROR SLUJITORILOR LUI. SA NU VA MIRATI DE CEEA CE VA URMA PESTE TARA ACEASTA DUPA VIZITA PAPEI. „PE PAPA SA IL BLESTEMATI CACI EL VA FI DE VINA”.

  2. „Ce,v-a spus Dumnezeu ca in ziua in care veti manca din el veti muri.Nu e adevarat”(Facerea )asa si cu papa.E viclean ca un sarpe.Papa:ce v-a spus cineva ca „Dumnezeu a impartit îngerii lui Dumnezeu dupa numarul neamurilor(Deuteronom)”…nu e adevarat!Romania asediata.Romani,treziti-va!

  3. M-am gandit la un scenariu:uciderea papei in Romania,declansarea celui de-al treilea razboi mondial,lupta fatisa impotriva ortodocsilor,venirea antihristului.Ce ziceti?!

    1. Imi pare ca s-au gandit si altii la acest scenariu, ca n-am vazut niciodata asemenea masuri „de securitate” in Bucuresti. Dar cine ii va asigura securitatea cand va zbura peste Carpati spre si dinspre Transilvania?

  4. Papa ăsta vorbește intr-un fel in care să înțeleagă fiecare ce vrea.Un singur lucru e constant anume că trebuie să se instaureze o singură conducere care să hotărască ce este bine și ce este rău.Natura din România l-a primit cum merită. Natura că oamenii…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button