X

Riscul unui Brexit fără acord a crescut „foarte brusc” (Administrația Macron)

59916430 – map of europe with the national flag colours. brexit referendum uk – united kingdom, great britain or england leaving eu – european union, british vote to exit.

Administrația Prezidențială de la Paris a anunțat vineri într-un comunicat de presă că riscul ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană fără niciun acord a crescut „foarte brusc” după ce Parlamentul a respins pentru a treia oară proiectul de Acord al Theresei May, scrie Mediafax.

„Franța este bine pregătită (pentru o ieșire fără acord) și își va accelera pregătirile pentru un astfel de scenariu”, se mai arată în comunicat. De asemenea, Administrația Macron a mai anunțat că Marea Britanie va trebui acum să vină cu un plan alternativ, fie că este vorba de noi alegeri, un nou referendum sau o propunere de uniune vamală. În caz contrar, țara va părăsi Uniunea Europeană fără acord.

Comisia Europeană: „12 aprilie este noul 29 martie”

Membrii Camerei Comunelor au respins vineri, a treia oară, proiectul de Acord Brexit negociat de Guvernul Theresa May cu Uniunea Europeană, informează presa britanică.

Moţiunea propusă de premierul Theresa May privind aprobarea Acordului de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană a fost respinsă de Camera Comunelor cu un raport de voturi de 344 la 286, conform Sky News.

Camera Comunelor a respins, pentru a treia oară, acordul Brexit

[dntplgn recurring_amt1="5.00" recurring_amt2="10.00" recurring_amt3="20.00" item_name="Donatie"]

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button