X

[VIDEO] Vladimir Putin avertizează Occidentul: Nu trebuie subestimat riscul unui război nuclear

O jurnalistă de la Wall Street Journal l-a întrebat pe Vladimir Putin la conferința de presă marator pe care liderul rus a susținut-o joi dacă vrea să conducă lumea, potrivit stirileprotv.ro.

Întrebat de o jurnalistă de la Wall Street Journal dacă ar dori să conducă lumea, Vladimir Putin i-a răspuns, râzând, că ”ştie unde se află acest sediu de unde se încearcă să fie dirijată lumea iar el nu se află la Moscova”. Apoi a adăugat: ”acuzaţiile că Rusia încearcă să conducă lumea sunt un clişeu occidental.”

“Nu trebuie subestimat riscul unui război nuclear!“

Avertismentul a fost lansat de liderul de a Kremlin tot la întâlnirea anuală, cu ziariști ruși și străini. Criticând Statele Unite pentru că strică echilibrul global de forțe, Putin a evocat perspectiva apocaliptică a sfârşitului civilizației.

Peste 1.700 de ziariști, ruşi dar şi europeni, americani şi asiatici, au fost acreditați la cea de-a 14-a ediţie a “marii conferințe de presă”, ţinută de Vladimir Putin la fiecare sfârșit de an. În cele 4 ore ale conferinţei s-au strecurat şi unele întrebări despre viaţa personală a liderului de la Kremlin. Aşa a fost de pildă momentul în care Putin a admis că la un moment dat s-ar putea recăsători, momentan trăind în concubinaj.

[dntplgn recurring_amt1="5.00" recurring_amt2="10.00" recurring_amt3="20.00" item_name="Donatie"]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button