X

AUDI a primit de la procurorii germani o amenda de 800 mil. euro pentru manipularea emisiilor

Audi, divizie a grupului german Volkswagen AG, a anunţat marţi că a primit o amendă în valoare de 800 de milioane de euro (927 de milioane de dolari) pentru încălcarea nivelului emisiilor poluante la motoarele diesel de şase şi opt cilindri, transmite Reuters, informează Agerpres.

„Din cauza acestor elemente speciale, Audi Group îşi va înrăutăţi semnificativ estimările privind performanţele în anul fiscal 2018”, se arată într-un comunicat al Audi. Câştigurile firmei mamă Volkswagen vor fi, de asemenea, afectate. 

Audi a acceptat amenda şi nu a făcut apel, asumându-şi responsabilitatea pentru devierile de la cerinţele autorităţilor de reglementare, a precizat brandul.

În iunie, procurorii germani au impus grupului Volkswagen o amendă în valoare de peste un miliard de euro pentru manipularea emisiilor, iar producătorul auto a anunţat că va accepta această amendă şi îşi va asuma responsabilitatea pentru scandalul Dieselgate.

Amenda impusă de procurorii germani vine la aproape trei ani după ce Volkswagen, cel mai mare producător auto mondial, a recunoscut că a utilizat un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.

După ce, în 2015, a recunoscut că a utilizat un software pentru a eluda standardele de emisii poluante, Volkswagen a promis miliarde de dolari pentru a-i despăgubi pe deţinătorii de autovehicule diesel din SUA.
Însă, până acum, Volkswagen a refuzat să adopte o măsură similară pentru cele 8,5 milioane de vehicule din Europa implicate în acest scandal, din cauza diferenţelor existente în legislaţie.
[dntplgn recurring_amt1="5.00" recurring_amt2="10.00" recurring_amt3="20.00" item_name="Donatie"]

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button