Natura satanică a bombardamentelor atomice de la Hiroshima și Nagasaki

Natura satanică a bombardamentelor atomice din Hiroshima și Nagasaki 

„Ahab este pentru totdeauna Ahab, omule. Toată scena a fost decretată în mod imuabil. – A fost repetată pe tine și pe mine cu miliarde de ani înainte ca acest ocean să fie asternut.   Prostule!   Eu sunt locotenentul soartei; Acționez sub poruncă. „   – Herman Melville , Moby Dick    

„Cel mai mare rău nu se face acum în acele sordide ‘cuiburi ale fărădelegii’ pe care Dickens îi plăcea să le picteze … Dar este conceput și ordonat (mutat, detașat, purtat și așezat în timp) în birouri curate, cu covoare, încălzite și bine luminate, de către bărbați liniștiți cu gulere albe și cu unghiile tăiate și obrajii netezi care nu trebuie să-și ridice vocea.”- CS Lewis , prefața autorului, 1962, The Screwtape Letters

Istoria americană poate fi descrisă cu precizie doar ca o poveste a posesiei demonice, indiferent cum alegeți să înțelegeți această frază. Poate că radicalul „rău” va fi suficient. Dar, chiar de la început, colonizatorii americani au fost implicați în uciderea masivă deoarece s-au considerat binecuvântați și călăuziți de Dumnezeu, un popor ales a cărui misiune urmau să fie numită „manifestare a destinului”. Nimic nu stătea în calea acestei chemări divine, care implica necesitatea de a înrobi și ucide milioane și milioane de oameni nevinovați care continuă până astăzi. „Alții” au fost întotdeauna consumabili deoarece au stat în calea marșului imperial rânduit de zeul american. Aceasta include toate războaiele purtate pe baza minciunilor și operațiunilor tip false flag (cu alt scop decât cel prezentat oficial n.t.). Nu este un secret, deși majoritatea americanilor, dacă știu, preferă să o vadă ca o serie de aberații efectuate de „merele rele”. Sau ceva din trecut.

Cei mai buni scriitori și profeți ai noștri ne-au spus adevărul: Thoreau, Twain, William James, MLK, Fr. Daniel Berrigan și alții: suntem o națiune de ucigași ai nevinovaților. Suntem fără conștiință. Suntem brutali. Suntem în mâinile forțelor rele.

Scriitorul englez DH Lawrence a spus-o perfect în 1923:

 

„Sufletul american este tare, izolat, stoic și ucigaș. Nu s-a topit încă.”

 

Încă nici acum.

Când pe 6 și 9 august 1945, Statele Unite au ucis 200-300 de mii de civili japonezi nevinovați cu bombe atomice în Hiroshima și Nagasaki, au făcut-o în mod intenționat. A fost un act de terorism de stat sinistru, fără precedent din cauza felului armelor, iar nu din cauza măcelului. Atacurile teroriste americane ale orașelor japoneze care au precedat bombardamentele atomice ale Hiroshima și Nagasaki – conduse de josnicul general-maior Curtis LeMay (imaginea din dreapta) – au fost intenționate și indreptate, de asemenea,  contra civililor japonezi și au ucis sute de mii de oameni.

Există vreo pictura a vreunui artist american despre Tokyo, distrus de bombardamentul cu foc, pentru a merge lângă Guernica lui Picasso, unde estimările morților varia între 800 și 1600? Numai în Tokyo, mai mult de 100.000 de civili japonezi au fost arși de vii prin bombe de tip napalm. Toate aceste ucideri au fost intenționate. Repet: Intenționate. Nu este aceasta răul desăvârșit? Demonic? Doar cinci orașe japoneze au fost cruțate de astfel de bombardamente.

Atacurile atomice au fost un holocaust intenționat, nu pentru a pune capăt războiului, așa cum demonstrează amplu istoria, ci pentru a trimite un mesaj Uniunii Sovietice că le putem face ceea ce am făcut locuitorilor Japoniei. Președintele Truman a dat asigurări că disponibilitatea Japoniei de a se preda în mai 1945 a devenit inacceptabilă pentru că el și secretarul său de stat, James Byrnes au vrut să folosească bombe atomice – „cât mai repede posibil ca să ‘arate rezultatele'” folosind cuvintele lui Byrnes – să trimită un mesaj Uniunii Sovietice. Așa că „războiul bun” a fost încheiat în Pacific cu „băieții buni”, ucigând sute de mii de civili japonezi pentru a atrage atenția „băieților răi”, care au fost demonizați încă de atunci. Fobia despre Rusia nu este nimic nou.

Satana poartă întotdeauna fața celuilalt.

Multor oameni născuți după război le place să spună că au crescut cu bomba. Ei sunt norocoși.

Au crescut. S-au speriat. Au ajuns să se ascundă sub biroul lor și să devină nostalgici după ea. Vă amintiți plăcuțele militare? Anii 1950 și 1960? Filmele înfricoșătoare?

Copiii din Hiroshima și Nagasaki, care au murit sub bombele noaste pe 6 și 9 august 1945, nu au ajuns să crească. Nu s-au  putut ascunde. S-au ascuns sub pământ. Mai corect: noi i-am pus sub. Sau au fost lăsați să se topească timp de decenii în durere și apoi să moară. Dar că a fost necesară ca să salveze viețile americanilor este minciuna. Întotdeauna este despre viețile americanilor, ca și cum proprietarii țării s-ar îngriji de ei. Dar pentru inimi slabe și minți nevinovate, este o formulă magică. Săracii de noi!

Fat Man, Little Boy – cum vorbește cuvintele răsună în decursul anilor pentru americanii grași de acum care au crescut în anii 50 și care gândesc ca niște băieței și fetițe despre natura demonică a țării lor. Inocența – este minunată! Suntem diferiți acum.

„Suntem minunați pentru că suntem buni”, a spus Hillary Clinton.

Libienii pot atesta asta. Suntem excepționali, speciali. Următoarele alegeri vor dovedi că putem să-l  înfrângem pe Domnul Cap de Dovleac și să restaureze America la „valorile sale fundamentale”.

Poate crezi că sunt cinic. Dar înțelegerea adevăratului rău nu este joacă de copii. Se pare că este dincolo de înțelegerea majorității americanilor care au nevoie de iluziile lor. Răul este real. Pur și simplu nu există nici o modalitate de a înțelege natura sălbatică a istoriei americane fără a vedea natura ei demonică. Cum altfel ne putem răscumpăra la această dată târzie, posedați așa cum suntem prin amăgiri ale bunătății noastre binecuvântate de Dumnezeu?

Dar americanii obișnuiți joacă la nevinovăție. Ei se măgulesc cu gândul că la următoarele alegeri, națiunea va fi „restaurată” la calea cea dreaptă. Bineînțeles că nu a existat niciodată un curs drept, dacă nu cumva am înlocui putere cu drept, care a fost întotdeauna calea conducătorilor Americii. Astăzi, Trump este văzut de atâția ca o aberație. El este departe de ea. Este direct dintr-o scurtă poveste a lui Twain. Este Vaudeville. Este omul de încredere al lui Melville. El e noi. A apărut vreodată celor care s-au fixat asupra lui că, dacă cei care dețin și conduc țara, l-ar fi dorit să plece, ar fi plecat într-o clipă? El poate trimite mesaje pe Twitter și bune și idioate, trimite fără sfârșit mesaje pe care le va contrazice a doua zi, dar atâta timp cât îi protejează pe cei bogați, acceptă controlul Israelului asupra lui și permite complexului CIA-militar-industrial să ucidă în întreaga lume și să jefuiască trezoreria, el va avea voie să distreze și să încurajeze publicul – să-i facă să se implice în pseudo-dezbateri spumoase. Și pentru a face acest lucru mai distractiv, el va fi opus de opoziția „sănătoasă” democrată, ale cărei intenții sunt la fel de benigne ca zâmbetul asasinului.

Uitați-vă înapoi, cât de mult puteți, la foștii președinți americani, la figurile care „acționează sub ordine” (ale căror ordine?). La fel cum a făcut Ahab în pofta lui de a ucide „malefica” balena mare „albastră”, și ce vezi? Vedeți ucigași servitori în mâinile unei puteri sinistre.  Vedeți hiene cu fețe lustruite. Vedeți măști de carton. Cu ocazia când unul dintre acești președinți a îndrăznit să-și urmeze conștiința și a respins pactul diavolului care este rolul principal al președintelui, el – JFK – i-au împrăștiat creieri în vederea întregii lumi. Un imperiu rău prosperă prin vărsărea sângelui și își impune voința prin mesaje demonice. Rezistați și va exista sânge pe străzi, sânge pe cărări, sânge pe față voastră.

Cu toate acestea, mărturia președintelui Kennedy, întoarcerea sa de la războinicul rece la un apostol al păcii, rămâne să inspire o rază de speranță în aceste zile întunecate. Așa cum a povestit James Douglass în JFK și Negrăitul (JFK and the Unspeakable), Kennedy a fost de acord să se întâlnească în mai 1962 cu un grup de Quakers care protestau în fața Casei Albe pentru dezarmare totală. L-au îndemnat să se miște în această direcție. Kennedy simțea poziția lor. El a spus că își dorește să fie ușor de făcut din partea de sus în jos, dar că a fost presat de Pentagon și de alții pentru a nu face niciodată acest lucru, deși a ținut un discurs îndemnând la „o cursă pentru pace” împreună cu Uniunea Sovietică. El a spus acelor Quakeri că va trebui să pornească de jos. Potrivit Quakerilor, JFK a ascultat cu atenție punctele lor, și înainte de a pleca spuse cu un zâmbet,

 

„Tu crezi în răscumpărare, nu-i așa?”

 

În curând, Kennedy a fost tulburat până suflet de criza rachetelor cubaneze, atunci când lumea mergea pe ​​pragul dispariției, iar consilierii săi militari și „securiștii” i-au cerut să facă un război nuclear. Nu după mult timp, el a făcut o întoarcere bruscă spre pace, în ciuda opoziției lor feroce, o întorsătură atât de dramatică anul următor încât a dus la martiriul său. Și știa că o va face. Știa că o va face.

Deci speranța nu este pierdută. Sunt suflete minunate ca JFK pentru a ne inspira. Exemplele lor sclipesc aici și acolo. Dar, pentru a începe chiar să sperăm să schimbăm viitorul, este mai întâi necesară o confruntare cu trecutul nostru demonic (și prezentul), o coborâre în adevărul întunecat care este înspăimântător în implicațiile sale.  Inocența falsă trebuie abandonată. Carl Jung , în „Despre psihologia Inconștientului”, a abordat acest lucru cu cuvintele:

Este un gând înfricoșător că omul are de asemenea o parte umbroasă a sa, constând nu doar în mici slăbiciuni – și cusururi, ci într-un dinamism pozitiv demonic. Individul rareori știe ceva despre acest lucru; pentru el, ca individ, este greu de crezut că ar putea în orice circumstanțe să meargă dincolo de sine. Însă aceste creaturi inofensive formează o masă și apare un monstru furios; și fiecare individ este o singură celulă mică în corpul monstrului, astfel încât pentru bine sau pentru mai rău trebuie să-l însoțească în ravagiile sale sângeroase și chiar să-l ajute la maximum. Având o suspiciune întunecată asupra acestor posibilități sumbre, omul își închide ochii asupra părții întunecate a firii umane. Orbește se străduiește împotriva dogmei binevenite a păcatului strămoșesc, care este încă atât de adevărată. Da, el chiar ezită să recunoască conflictul despre care este atît de dureros conștient.

Cum se pot descrie bărbații care ar ucide în mod intenționat atât de mulți oameni nevinovați? Istoria americană este plină de astfel de exemple până în prezent. Irak, Afganistan, Libia, Siria etc. – lista este foarte lungă.  Războaie sălbatice desfășurate de bărbați și femei care dețin și conduc țara și care încearcă să cumpere sufletele oamenilor obișnuiți ca să li se alăture în pactul lor cu diavolul, să accepte faptele lor rele. Un astfel de rău monstruos nu a fost niciodată mai evident decât pe 6 și 9 august 1945.

Dacă nu intrăm în contemplarea profundă a răului care a fost eliberat în lume cu bombardamentele de la Hiroshima și Nagasaki, suntem pierduți într-un iad viu fără scăpare. Și vom plăti. Nemesis întotdeauna cere răzbunare. Am acceptat treptat regulile acelora pentru care uciderea nevinovaților este joacă de copii și ne-am mascat în niște copii nevinovați și buni, pentru care adevărul este prea greu de suportat. „Într-adevăr, drumul cel mai sigur spre iad este cel treptat” Sarsailă diavolul îi spune nepotului său, Carie, un diavol ucenic”, pantă blândă, lină, fără tăieturi bruște, fără repere, fără indicatoare”. Acesta este drumul pe care am călătorit.

Proiecția răului asupra altora funcționează doar atât de mult. Trebuie să recuperăm umbrele noastre și să ne retragem proiecțiile. Doar soarta lumii depinde de aceasta.

*

Edward Curtin este un scriitor ale cărui lucrari au apărut pe scară largă. El contribuie frecvent la cercetarea globală. Predă sociologie la Colegiul de Arte Liberale din Massachusetts. Site-ul său este http://edwardcurtin.com/.

[dntplgn recurring_amt1="5.00" recurring_amt2="10.00" recurring_amt3="20.00" item_name="Donatie"]