X

CONDAMNAȚI la termoficare: Autorităţile primesc dreptul să INTERZICĂ debranşarea de la sistemul centralizat de încălzire

de null

Autorităţile locale primesc prin lege dreptul de a stabili în ce zone este obligatorie încălzirea locuinţelor în sistem centralizat. Cei care locuiesc în aceste zone nu vor putea să opteze pentru soluţii individuale de încălzire

Autorităţile locale vor putea obliga dezvoltatorii imobiliari să furnizeze energie termică în sistem centralizat, dacă aceştia vor construi locuinţe în zone declarate ca fiind „unitare” din punct de vedere al încălzirii. Pentru românii care se vor muta în aceste locuinţe, debranşarea de la sistemul centralizat va fi imposibilă, potrivit unor modificări aduse în Parlament la legea privind serviciul public de alimentare cu energie termică, aflate în prezent la preşedinte, pentru promulgare. Legea, adoptată recent de Camera Deputaţilor, prevede că nu se vor mai putea debranşa de la sistemul centralizat de termoficare decât cei care se află în afara arealelor declarate de primării „zone unitare de încălzire”. Modificarea vine după ce parlamentarii au schimbat definiţia „zonei unitare de încălzire”, precizând că în cadrul acesteia „se adoptă o singură soluţie tehnică de încălzire în condiţii de eficienţă economică şi protecţia mediului”.

,,În momentul în care ţi-ai cumpărat apartament şi el este racordat la energie centralizată, la revedere.

Mihai Mohaci deputat PSD.”

 

Cu alte cuvinte, un consiliu local poate să stabilească pe zonele noi pe care se vor construi locuinţe un sistem unic de încălzire bazat pe energie termică. Când consiliile locale vor da autorizaţii de construire unor dezvoltatori, dacă au inclus această zonă de construire într-o zonă unitară de încălzire, dezvoltatorii vor fi constrânşi să furnizeze energie termică doar în sistem centralizat. Aşadar, ei nu pot construi apartamentele cu încălzire prin centrale termice individuale. Asta pentru că în aceste zone, nefiind încă locuite, nu există asociaţii de proprietari care să-şi dea acordul/dezacordul în privinţa acestui lucru.

„În zonele nou construite va fi uşor de luat această decizie (de a le declara „zone unitare de încălzire”, n.r.), pentru că nu ai pe cine întreba. E zonă neconstruită şi atunci consiliul local poate lua o decizie în acest sens pentru a fi încălzire centralizată. În momentul în care ţi-ai cumpărat apartament şi el este racordat la energie centralizată, la revedere”, a explicat pentru „Adevărul” deputatul PSD Mihai Mohaci.

Drept urmare, locatarii nu vor putea ulterior nici să se debranşeze, pentru că legea nouă prevede clar că se pot debranşa numai cei din afara acestor zone unitare.

Debranşare mai uşoară pentru locuinţe vechi

În schimb, pentru cei care locuiesc în zone vechi, cu încălzire centralizată, debranşarea va fi simplificată, asta pentru că cetăţenii vor trebui să ceară mai puţine aprobări.

Respectiv, legea veche spunea că un consumator de energie termică dintr-un bloc sau ansamblu de locuinţe se poate debranşa dacă cere acordul vecinilor de apartament, atât pe orizontală, cât şi pe verticală, dacă are acordul scris al asociaţiei de proprietari, exprimat prin hotărârea adunării generale, asupra intenţiei de realizare a unui sistem individual de încălzire, şi dacă anunţă, în scris, operatorul care are şi calitatea de furnizor, cu cel puţin 30 de zile înainte.

Noua lege elimină acordul vecinilor. Aşadar, cei care vor să se debranşeze vor avea nevoie doar de acordul scris al tuturor membrilor asociaţiei de proprietari şi vor trebui să anunţe operatorul cu 30 de zile înainte de debranşare.

Asociaţiile de proprietari trebuie să negocieze

Însă modificările privind zonele unitare de încălzire vor afecta şi locuinţele vechi, dar aici asociaţiile de proprietari trebuie să îşi impună cuvântul.

Aşadar, consiliile locale pot hotărî să stabilească un anumit sistem de încălzire în zona veche a unui oraş, însă ele pot face acest lucru doar conform cu legislaţia, cu dezbatere publică, cu discuţii cu asociaţiile, cu oamenii din zonă. „Atunci când iei o decizie care se referă la lucrurile importante privind condominiile vechi sau mixte, trebuie să ai o discuţie cu asociaţiile de proprietari. Consiliul local nu cred că va lua o decizie fără să facă dezbatere publică, sunt obligaţi să facă dezbatere publică. Nu se ia o decizie fără acordul cetăţenilor”, mai spune Mihai Mohaci.

Cetăţenii se tem însă că, dacă primăria va dori să clasifice o zonă drept unitară, atunci ea nu se va împiedica în asociaţiile de proprietari şi acest lucru îi va reuşi. Deocamdată, nu există un termen până la care să fie definite aceste zone unitare, acest lucru este la libertatea consiliilor locale.

TVA de 5% şi contoare individuale

TVA va fi redusă de la anul de la 19% la 5% pentru căldura şi apa caldă livrate populaţiei, potrivit noii legi. Energia termică a fost inclusă astfel pe lista livrărilor de bunuri şi prestărilor de servicii pentru care este aplicată cea mai redusă cotă de TVA prevăzută de Codul Fiscal, de 5%.

De asemenea, până la 31 decembrie 2020, locuitorii din imobilele de tip condominiu racordate la sistemul centralizat vor fi obligaţi să monteze sisteme de măsurare pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire/răcire şi apă caldă la nivelul fiecărui apartament.

În cazul în care utilizarea de contoare individuale nu este fezabilă din punct de vedere tehnic sau nu este eficientă din punctul de vedere al costurilor, este obligatorie montarea sistemelor tehnice de stabilire a consumurilor individuale de energie termică, repartitoarelor de costuri, pe toate corpurile de încălzire din fiecare apartament.

Toate aceste modificări trebuie promulgate de preşedinte şi publicate în Monitorul Oficial pentru a se aplica.

 

 

[dntplgn recurring_amt1="5.00" recurring_amt2="10.00" recurring_amt3="20.00" item_name="Donatie"]

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button