X

NEBUNIE. SUTE de vulpi IMPUȘCATE pentru a MĂSURA eficiența VACCINĂRII. Vânătorii:„Mai trebuie cam 70 de capete şi ne-am apropia de cifra finală“

de null

Vânătorii din Caraş-Severin ar trebui să împuşte până la începutul săptămânii viitoare zeci de vulpi, cota prevăzută pentru a măsura eficienţa campaniei de vaccinare antirabică.

Şeful Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Caraş-Severin (DSVSA), Nicolae Crista, le cere vânătorilor din Caraş-Severin să adune cota de vulpi necesară în campania de vaccinare antirabică desfăşurată în judeţ.

În toamna anului trecut, DSVSA a împrăştiat din avion vaccinurile antirabie, însă ca să poată măsura eficienţa campaniei, în 2017 ar fi trebuit să fie vânate în total 330 de vulpi, 195 trebuind să fie prinse în partea a doua a anului, cu termen final în 31 ianuarie 2018. Până la această dată însă, vânătorii au împuşcat doar 111 exemplare, care au ajuns în laboratorul DSVSA pentru analize.

“Am cerut o derogare de la Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară, să ne prelungească termenul până luni, 5 ianuarie, să prindem toate vulpile. Mai trebuie undeva la 70 de capete şi ne-am cam apropia de cifra finală”, spune Nicolae Crista, directorul  DSVSA Caraş-Severin.

Acesta spune că vânătorii s-au mobilizat şi au organizat mai multe partide vânătoare în aceste zile, pentru ca să prindă vulpile cerute. Necesitatea acestui demers este explicată de către directorul DSVSA prin faptul că vulpile recoltate sunt analizate în laboratorul instituţiei şi aşa se poate vedea dacă s-au imunizat sau nu.

La animalele sălbatice nu poţi să le prinzi, să le vaccinezi. Şi atunci, vaccinul se bagă într-o momeală şi se aruncă aerian sau se împrăştie de către lucrătorii silvici. Hapul asta, din făina de peşte, este la început îngheţat şi când se dezgheaţă se simte mirosul şi animalul este atras şi mănâncă momeala cu tot cu vaccin. După ce noi am făcut treaba asta, acum trebuie să vedem efectul. Raportul de vaccinare descoperit din recoltările de până acum este undeva de 80 la sută, deci a fost eficientă campania, însă ca să o încheiem trebuie să recoltăm toată cota cerută”, a mai spus directorul DSVA.

[dntplgn recurring_amt1="5.00" recurring_amt2="10.00" recurring_amt3="20.00" item_name="Donatie"]

3 comentarii

  1. Bietele vietati!!! Offf … Si pentru ca cele 80% au fost vaccinate, iar celelalte 20% probabil nu aveau rabie ar fi o idee de vazut cine face acum afaceri cu blanuri in zona. Sau … aveau unii chef de sange si pofta de bani, sa omoare animale nevinovate, si asa au gasit un motiv cretin ca sa faca partide de vanatoare … Offf…

  2. Imi este foarte greu sa calific asa ceva, dar cred ca s-ar putea compune un banc cu Bula apartinand genului de umor negru.
    Oare chiar nu puteau sa le tranchilizeze? Sau sa puna niste capcane cu senzori (ca tot se poarta gadget-urile) sa le faca analize si apoi sa le elibereze?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button